Cu cine s-a antrenat Simona Halep pentru duelul cu Kanepi

Simona Halep a început anul cu o înfrângere suferită chiar în primul tur la Sydney, când a fost eliminată de Ashleigh Barty, 4-6, 4-6, însă se pregătește din greu pentru Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, scrie digisport.ro. 

În primul tur, liderul WTA o va întâlni pe Kaia Kanepi, nimeni alta decât cea împotriva căreia a pierdut rău la ultimul Grand Slam al anului trecut, US Open, 2-6, 4-6, chiar în turul 1.

Pentru a-i face față masivei estonience, Halep a luat măsuri și s-a antrenat cu o jucătoare care are un gabarit similar, Aryna Sabalenka. În vârstă de 20 de ani, jucătoarea din Belarus se află pe locul 11 WTA și tocmai a câștigat turneul de la Shenzhen.

Sabalenka are 1,82 metri și 80 de kilograme, în timp ce Kaia Kanepi are 1,81 metri și 74 de kilograme. Ambele jucătoare servesc năprasnic (170-180 km/h) și sunt gigantice în comparație cu Simona. La cei 1,68 metri (60 kg), constănțeanca este una dintre cele mai scunde jucătoare din circuit.

Simona Halep și Aryna Sabalenka s-au întâlnit și în meciuri oficiale, românca impunându-se în ambele partide, la Cincinnati 2018 și Shenzhen 2018.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 805

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1869

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 896

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 622

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1215

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 955

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1318

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 917

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 795

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1661

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 925

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4462

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 786

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 1027

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1649