Cum intră spectatorii care n-au abonament la meciul Viitorul - CS Tr. Severin

FC Viitorul Constanţa susţine astăzi ultimul meci din actuala ediţie a Ligii 1 la fotbal, întâlnind la Constanţa, pe stadionul „Farul”, echipa CS Tr. Severin, în etapa a 34-a a competiţiei. Partida începe la ora 20.30 şi este transmisă în direct la Digi Sport 1. Clubul constănţean a anunţat modul în care spectatorii vor intra la meci. Astfel, abonaţii vor prezenta abonamentele emise de club pentru tribuna oficială, tribuna 0 şi Tribuna 1. Pentru cei care nu deţin abonamente accesul în stadion se va face pe baza documentelor de acces tip cu titlu gratuit, care se vor găsi la casele de bilete de pe strada Primăverii astăzi, în intervalul orar 18.30 - 20.30. În stadion se intră prin porţile tribunei 1 din strada Primăverii, începând cu ora 19.00, tribuna a 2-a şi peluzele fiind închise pentru acest meci. În clasament, FC Viitorul ocupă locul 13, cu 36 de puncte, fiind ferită de emoţiile retrogradării, în vreme ce formaţia oaspete se află pe poziţia a 16-a, cu 29 de puncte, urmând a juca în sezonul viitor în Liga a 2-a.

Convocaţi la Naţională pentru preliminariile europene

Şase jucători de la FC Viitorul au fost convocaţi de selecţionerul Emil Săndoi la lotul naţional Under-21, care va demara campania de calificare la Campionatul European din 2015, care se va desfăşura în Cehia. Cei şase sunt Alexandru Buzbuchi, Alin Toşca, Mihai Bălaşa, Romario Benzar, Alin Cârstocea şi Cristian Gavra, toţi trebuind să se prezinte la lot mâine. România U-21 face parte din grupa a 6-a preliminară, alături de Germania, Irlanda, Muntenegru şi Insulele Feroe. Primul meci este programat vineri, 7 iunie, de la ora 19.45, în deplasare, contra echipei Insulelor Feroe.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

farul

30 May, 2013 11:08

cita frica poate avea hagi de eventualele bannere postate de faristi ,ca sa inchida peluzele si tribuna 2!

Articole asemanatoare

Interviu online cu handbalistul Rareș Ștefan, de la CSM Constanța „A fost dragoste la prima vedere“

24 May 2024 859

Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în ședință! Mai multe proiecte, pe ordinea de zi (DOCUMENTE)

24 May 2024 240

Anchetă la Tulcea după ce o femeie s-a plimbat dezbrăcată pe stradă

22 May 2024 750

IPJ Buzău 21 mai – Siguranța în mediul online!

22 May 2024 246

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

18 May 2024 365

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 390

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 553

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1183

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 529

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 565

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 609

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 617

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 965

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 627

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 525