Sport

Dinamo Bucureşti a fost eliminată din Cupa României de o formaţie de liga a treia

Dinamo Bucureşti a fost eliminată din Cupa României de formaţia de liga a treia AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, care s-a impus cu scorul de 6-5, la loviturile de departajare, joi seara, la Miercurea Ciuc, în penultimul meci din optimile de finală, transmite Agerpres.ro

Meciul a fost unul spectaculos şi plin de dramatism, fiind decis la penalty-uri după ce scorul a fost egal la finalul celor 90 de minute, 2-2, dar şi după prelungiri, 3-3.

Ciucanii au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Adrian Majzik (48) şi Szilard Magyari (52), dar Dinamo a revenit rapid şi a egalat prin ''dubla'' lui Dan Nistor (54, 59). Echipa antrenată de Mircea Rednic a părut că scapă în câştigătoare în prelungiri, când noul-intrat Mihai Neicuţescu a adus-o pe Dinamo în avantaj (106), dar gazdele au reuşit să trimită partida la loviturile de departajare prin golul lui Istvan Berde (115).

La loviturile din punctul cu var, gazdele au ratat de două ori, prin Eder Gonzalez şi Szilard Veress, dar situaţia s-a echilibrat după ce execuţiile lamentabile ale lui Sergiu Hanca şi Gheorghe Grozav. Mitra a ratat şi el de la harghiteni, dar Vlad Olteanu l-a imitat, Solymosy, respectiv Denis Ciobotariu au ratat şi ei, Zsolt Nagy a transformat pentru ciucani, dar şutul belgianului Kino Delorge a fost apărat de Daniel Bordas şi Dinamo era eliminată. Arbitrul Andrei Antonie a întrerupt bucuria ciucanilor şi a dictat repetarea loviturii din cauza faptului că portarul Bordas s-ar fi mişcat înainte de executarea penalty-ului. Bordas a intuit şi la repetarea loviturii lui Delorge şi a calificat-o pe AFK Csikszereda Miercurea Ciuc în premieră în sferturile competiţiei.

Dinamo a avut o bară în acest meci, prin Robert Moldoveanu (66), iar harghitenii au avut doi oameni eliminaţi, Szilard Magyari (112) când se afla pe banca de rezerve, şi Eder Gonzalez pentru proteste după dictarea repetării penalty-ului lui Delorge (120).

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - FC Dinamo Bucureşti 3-3 (0-0, 2-2), după prelungiri; 6-5 la loviturile de departajare, Stadion Municipal - Miercurea Ciuc
Au marcat: Adrian Majzik (48), Szilard Magyari (52), Istvan Berde (115), respectiv Dan Nistor (54, 59), Mihai Neicuţescu (106).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Eder Gonzalez 0-0 (ratare - apără Vlad Muţiu), Dan Nistor 0-1 (gol), Soufiane Jebari 1-1 (gol), Diogo Salomao 1-2 (gol), Szilard Veress 1-2 (ratare - apără Vlad Muţiu), Sergiu Hanca 1-2 (ratare - peste poartă), Adrian Majzik 2-2 (gol), Georgios Katsikas 2-3 (gol), Barna Bajko 3-3 (gol), Gheorghe Grozav 3-3 (ratare - peste poartă), Fabio Guaru 4-3 (gol), Mihai Neicuţescu 4-4 (gol), Istvan Berde 5-4 (gol), Ricardo Grigore 5-5 (gol), Szilard Mitra 5-5 (ratare - apără Vlad Muţiu), Vlad Olteanu 5-5 (ratare - apără Daniel Bordas), Lehel Solymosy 5-5 (ratare - apără Vlad Muţiu), Denis Ciobotariu 5-5 (ratare apără Daniel Bordas), Zsolt Nagy 6-5 (gol), Kino Delorge 6-5 (ratare - apără Daniel Bordas).
Cartonaş roşu: Szilard Magyari (112 - pe banca de rezerve), Eder Gonzalez (120).
Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitri asistenţi: Iulian Radu (Bucureşti), Stelian Slabu (Braşov)
Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Vasile Vamanu (Piatra Neamţ) - FRF

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Facebook/Dinamo București

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jandarmii constănţeni, prezenţi la meciul de fotbal dintre A.F.C. Dunărea 2005 Călărași și Dinamo București

22 Feb 2019 338

„Cupa Speranţei“ Turneu de fotbal la Năvodari pentru ajutorarea băieţelului din Castelu care luptă pentru viaţa sa

22 Feb 2019 503

Marco Ehmann, de la Dinamo la SSC Farul Constanța

21 Feb 2019 658

Fotbaliştii lui Dinamo au intrat pe teren cu un mesaj de susţinere pentru băieţelul din Castelu care luptă cu o boală cruntă

19 Feb 2019 721

Victorie de moral pentru meciul cu FC Porto, din Cupa EHF HC Dobrogea Sud Constanţa, pe primul loc în Liga Naţională

15 Feb 2019 600

Un fotbalist de la Dinamo va juca la SSC Farul Constanţa

13 Feb 2019 1337

Adevarul.ro. De ce Radu Mazăre nu apare pe lista persoanelor urmărite a Poliției Române

12 Feb 2019 1426

„O cursă care dă speranţe“ Adrian Boldeanu şi Radu Costache, pe podium. Atleţi de la CS Farul, în duel la 60 de metri garduri, la Naţionale

09 Feb 2019 525

Unul dintre condamnații în dosarul retrocedărilor ar fi plecat la Monte Carlo. Despre cine este vorba

08 Feb 2019 1032

UPDATE. Condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor, Cristian Borcea s-a predat în această dimineață la Poliție. Se întoarce în spatele gratiilor

08 Feb 2019 1662

BC Athletic Constanța, eliminată din Cupa României de Dinamo Știința București

06 Feb 2019 447

Tragedie la CS Dinamo! Un fost handbalist s-a sinucis

03 Feb 2019 602

BC Athletic, o nouă întâlnire cu Dinamo Alexandru Olteanu - „Faţă de prima confruntare, am jucat mai bine, măcar jumătate de meci“ (galerie foto)

01 Feb 2019 433

Imagini de la eveniment BC Athletic Constanța a pierdut primul meci cu Dinamo Știința București din Cupa Românei (galerie foto)

30 Jan 2019 509

BC Athletic Constanţa şi Dinamo Ştiinţa Bucureşti se duelează din nou în Arena Gladiatorilor. De data aceasta, în Cupa României

30 Jan 2019 425