Handbal CSM Constanța, victorie mare cu Minaur Baia Mare pentru argintul Ligii Naționale (GALERIE FOTO)



După duelul de miercuri cu Dinamo București, din EHF European League la handbal, echipa masculină CSM Constanța a jucat astăzi, 2 martie 2024, un alt meci cu miză în Sala Sporturilor „Simona Amânar“!

Derby-ul etapei a 19-a a Ligii Zimbrilor, contra lui Minaur Baia Mare, a fost o veritabilă finală pentru argintul acestei ediții de campionat, întâlnindu-se formațiile de pe locurile 2 (CSM Constanța) și 3 (Minaur).

Cele două echipe erau separate înaintea partidei de numai două puncte în clasament (43 – 41), dar handbaliștii de pe litoral au și un meci în minus, mai având de jucat restanța cu Steaua.

La capătul unei evoluții deosebite, CSM Constanța a învins Minaur, cu 33-28 (17-11), după ce gazdele au condus pe parcursul partidei și la diferență de opt goluri (22-14, 28-20). Pe final, oaspeții s-au apropiat la trei goluri (30-27, 31-28), dar n-au putut întoarce soarta partidei.

Victoria îi duce mai aproape de titlul de vicecampioni pe jucătorii antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu, care au acum cinci puncte avans față de Minaur, plus un meci restant!

Victorie și suntem mai aproape de medaliile de argint în acest sezon! CSM Constanța câștigă clar derby-ul etapei a XIX-a din Liga Zimbrilor și se distanțează la 5 puncte de contracandidata la locul 2. Handbaliștii noștri au făcut spectacol la Sala Sporturilor, în fața unui public extraordinar, care a susținut admirabil echipa timp de 60 de minute. Avantajul luat la pauză, 17-11, a fost hotărâtor, dar băieții anoștri au rămas conectați până la final pentru a înfrânge rezistența băimărenilor. Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut astăzi la sală!, este mesajul CSM Constanța.

 
Pentru echipa gazdă au evoluat: Vasile 11 intervenții, Rusu - Komogorov 6 goluri, Ravnic 4, Căbuț 4, Aliokhin 3, Nistor 3, Andrei 3, Ilie 2, Stankovic 2, Chikovani 2, Drăgan 2, Susanu 1, Nikolic 1, Vegar.
 
Urmează meciul final din EHF European League, marți, 5 martie, la Berlin, cu Fuchse, apoi meciul de cupă la Turda, pe 20 martie, și din nou în campionat, la Focșani, pe 24 martie.

Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal)


Citește și:

CSM Constanța Handbal
George Buricea - „Echipa aceasta și-a făcut datoria în Europa cu vârf și îndesat“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Ștefan Orza, medaliat la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 140

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 224

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 372

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 538

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 565

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 440

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 438

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 321

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 415

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 720

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 566

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 457

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 446

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 677

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 473