CSM Constanța Handbal George Buricea - „Echipa aceasta și-a făcut datoria în Europa cu vârf și îndesat“ (GALERIE FOTO)

  • Evoluțiile și rezultatele de top ale CSM Constanța din acest sezon al European League au cules aplauze și aprecieri pe scară largă. 
 
Echipa masculină de handbal CSM Constanța a avut un parcurs de succes în a doua competiție continentală intercluburi ca importanță, EHF European League, întrecând așteptările tuturor.
 
Formația antrenată de George Buricea și Ionuț Pușcașu s-a calificat în Main Round, după ce a ocupat locul întâi în prima fază (grupa H)! CSM Constanța nu merge mai departe din Main Round (a doua înfrângere cu Dinamo, de pe litoral, tăindu-i șansele), însă evoluțiile și rezultatele de top din acest sezon al European League au cules aplauze și aprecieri pe scară largă. 
 
„Ne-am depășit cu mult condiția“
 
„Un meci greu, cu foarte multe ratări, la fel ca la meciul de la București. Au fost îndeajuns de multe ratări din poziție de unu la unu cu portarul pentru diferența de opt goluri la final. Dinamo s-a distanțat foarte repede și i-a fost ușor apoi. Noi am alergat tot timpul să recuperăm, iar când am avut situații mari le-am ratat, portarul Cupara a avut intervenții foarte bune. N-a fost vorba de determinare, am intrat destul de montați, diferența s-a făcut la ratări. Au fost mai pragmatici, noi am ratat, iar ei s-au desprins. Echipa aceasta și-a făcut datoria în Europa cu vârf și îndesat  Am ajuns în Main Group, iar înainte de meciul de la București noi aveam două puncte, iar ei niciunul. La Constanța eram la egalitate, iar ei ne-au depășit la puncte. Ce să zic mai mult de atât decât felicitări pentru acești băieți care au muncit și au avut un parcurs continental extraordinar. Cred că ne-am depășit cu mult condiția. Nu avem nici banii, nici lotul lui Dinamo. Mergem la Fuchse să jucăm, să ne bucurăm de un handbal european, iar până atunci avem un meci foarte greu acasă cu Baia Mare, pe care trebuie să-l câștigăm“, a declarat George Buricea, după a doua partidă cu Dinamo, pierdută la Constanța cu 25-33.
 
„În sezonul viitor vrem să avem un parcurs și mai lung“
 
Extrema dreapta Ionuț Nistor a menționat, în lumina performanțelor europene din acest sezon, CSM Constanța va lupta în stagiunea următoare să aibă un parcurs și mai lung.
 
„Chiar ne doream să câștigăm, după care să producem surpriza la Fuchse și să mergem mai departe. Atât s-a putut însă. Trebuie să fim bărbați și să realizăm că acesta e nivelul, deocamdată, și că trebuie să mai câștigăm experiență pentru meciurile cu Dinamo. A fost foarte greu să alergăm după ei pe toată durata partidei. E clar că golurile marcate de Dinamo la începutul meciului și-au făcut perfect rostul pentru ei. Cred că am avut un parcurs frumos în Europa și e clar că în sezonul viitor vrem să avem un parcurs și mai lung. Sper ca experiența pe care am acumulat-o acum să-și spună cuvântul“, a punctat Ionuț Nistor.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal) 
 
Citește și:
 
LIVE TEXT. Handbal
CSM Constanța, învinsă de Dinamo în EHF European League și pe litoral (FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 190

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 371

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 538

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 565

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 440

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 438

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 321

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 415

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 718

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 566

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 457

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 440

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 676

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 473

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 733