Domnişoară de onoare a fost o campioană mondială la Kung-Fu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene la o nuntă de poveste din Constanţa (galerie foto)

Câştigători a cinci titluri mondiale la Kung-Fu cu ocazia întrecerii din Bulgaria, doi sportivi de la Clubul Sportiv Marea Neagră Constanţa, Alexandru Neagu şi sora sa, Cristina, au participat la căsătoria unui văr de-al lor, George Uţă. Cristina a fost domnişoară de onoare şi una dintre cele mai fermecătoare prezenţe feminine de la nuntă.

Cristina şi Alexandru Neagu au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu talent sportiv, dar şi cu frumuseţe. Oricând pot câştiga un concurs de Miss, respectiv Mister. Ambii sunt campioni mondiali la Kung-Fu, la aceeaşi întrecere, în Bulgaria, Alexandru cucerind un număr record de patru medalii de aur, iar Cristina una de aur şi una de bronz. Plină de şarm, fata a atras asupra sa multe priviri admirative şi la nunta verişorului ei, George Uţă, care şi-a unit destinele cu Cristina-Mihaela. O pereche din Constanţa extrem de reuşită, el - fotograf profesionist, ea - asistentă medicală, la a căror cununie campioana mondială a avut bucuria să fie domnişoară de onoare. Nunta lui George şi a Cristinei-Mihaela s-a desfăşurat la Constanţa, cei peste 150 de invitaţi petrecând ca în filme la un local din Satul de Vacanţă, „La Iani”. „Au fost o nuntă şi o petrecere extrem de reuşite. Ne-am distrat pe cinste, până dimineaţa. Toată noaptea am dansat, n-am stat o clipă locului”, a declarat Cristina Neagu, o domnişoară de 21 de ani, înaltă de 1,70 m şi cu ochi răpitori. Cavalerul de onoare, Alex, este şi el rudă cu proaspăta familie Uţă, verişor al miresei. Alexandru şi Cristina Neagu nu au fost însă singurii sportivi prezenţi la nuntă, mirele şi mireasa avându-le alături la acest eveniment fericit din viaţa lor şi pe Alina-Elena Uţă, componentă a secţiei de gimnastică aerobică a CS Farul Constanţa, unde a cucerit şi medalii, şi pe atleta Ionela Uţă, care a făcut înaintea acestui sport gimnastică. Cele două sunt de asemenea verişoare cu Cristina şi Alexandru Neagu.

Ce a pus ginerică în sticla de whiskey

Puţin după miezul nopţii, mireasa a picat în mâinile hoţilor. Acestora le-a fost uşor să o fure pe Cristina Uţă, din moment ce aveau în mijlocul lor un campion şi o campioană mondială la Kung-Fu. Lotrii au dus mireasa la o terasă şi au dansat-o cu foc până a venit timpul negocierii cu ginerică. O declaraţie de dragoste, un dans şi o sticlă de whiskey, acestea au fost pretenţiile răpitorilor, pe care mirele le-a acceptat din prima, fără să clipească. Hoţilor li s-a părut cumva suspect că tânărul soţ a cedat atât de uşor, dar şi-au zis că dragostea sa pentru Cristina-Mihaela nu are preţ. Aşa este, George o iubeşte nespus pe soţia sa, dar a şi păstrat un as în mânecă, prin care le-a dat cu tifla hoţilor. După ce au ascultat declaraţia de dragoste şi au urmărit dansul, aceştia au vrut să închine un pahar de whiskey în cinstea mirilor, însă au constatat cu stupoare că în sticlă nu era fina licoare scoţiană, ci un simplu ceai românesc! Încă o nuntă în care hoţii sunt păcăliţi de ginerică!

Prinţ şi prinţesă ai zilelor noastre

Frumoasa mireasă şi arătosul mire au fost foarte populari la nuntă. Atenţi cu toată lumea, neobosiţi, plini de căldură. Superbă şi ea, domnişoara de onoare nu a fost singura membră a familiei Neagu ce a stârnit admiraţia la nuntă, ci şi fratele său a fost admirat. După Alexandru (22 de ani) au oftat multe fete, însă degeaba, inima tânărului este dată pe veci Tatianei Păduraru, o altă graţie feminină care a făcut senzaţie la cununie. Cei doi, un fel de prinţ şi prinţesă ai zilelor noastre, sunt topiţi unul după celălalt. Le stă foarte bine împreună. Iar Alexandru nu a ezitat nicio clipă când a îngenuncheat în faţa Tatianei pentru a-i oferi, simbolic, un buchet de flori.

A ocupat locul doi la crosul „Sport în Port”

Cristina Neagu face Kung-Fu actualmente, însă primul ei sport a fost atletismul. A concurat în proba de 3.000 de metri, dar a participat şi la două semi-maratoane. Nu a renunţat definitiv la alergare, mai face curse pentru menţinerea în formă. Iar când i se iveşte prilejul să se şi întreacă în cadru organizat, nu ezită. Aşa a fost şi la crosul „Sport în Port”, unde a ocupat locul doi la feminin, în urma Nicoletei Puşcuţă, o atletă activă, legitimată la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa (antrenor, Gabriel Zaharia), care, de curând, a ocupat locul doi în proba de 400 m garduri la etapa secundă a Campionatului Naţional de juniori 3.   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 471

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 414

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 312

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 331

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 708

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 401

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 470

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 464

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 509

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 507

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 709

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 408