Dublu vicecampion național la cadeți Atletul Mihai Alin Șavlovschi, record personal îmbunătățit substanțial (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

  • La Naționalele cadeților, au urcat pe podium și alți doi reprezentanți ai litoralului.

După ce, la etapa finală a Campionatului Național indoor la atletism, întrecere rezervată juniorilor 1 (categoria de vârstă Under-20), cucerise două medalii (argint și bronz), sportivul Mihai Alin Șavlovschi (ACS Atletic Delta Chilia Veche - CS Medgidia; antrenor, Sandu Nicolae) a urcat pe podium și la etapa finală a Naționalelor de sală ale cadeților (Under-18).

Întrecerea desfășurată în București, în sala „Ioan Soter“ din cadrul CNSB „Lia Manoliu”, i-a adus tânărului atlet tot două medalii, însă ambele de argint, la 1.500 m și la 3.000 m, probele la care fusese medaliat și la U-20. Acum, Mihai Alin Șavlovschi a înregistrat 4:02.03 la 1.500 m și 8:33.53 la 3.000 m. Al doilea timp este record personal, vechea performanță fiind îmbunătățită substanțial. „Felicitări, Alin! Când ascultăm și înțelegem sfaturile, facem PB… cu aproape 13 secunde!“, a fost mesajul antrenorului Sandu Nicolae. La fiecare dintre cele două probe, la care a ieșit vicecampion național, reprezentantul ACS Atletic Delta Chilia Veche - CS Medgidia a fost învins de același adversar, Lucian Florin Ștefan, de la CSS Caransebeș.

La Naționalele cadeților, au urcat pe podium și alți doi reprezentanți ai litoralului. Leonard Durău (CSS1 Constanța - CS Farul; antrenor, Daniel Cojocaru) a cucerit bronzul la triplusalt, cu 14,11 m, iar o medalie de aceeași strălucire i-a revenit și lui Valentin Ispas (CSS Tulcea - CS Farul; antrenor, Gheorghe Ciulei), la aruncarea greutății (5 kg). Performanța cu care s-a clasat pe locul trei, 15,44 m, reprezintă record personal.

Tototodată, evoluții și clasări bune la București au avut și Alecsandra Scărlătescu (CS Farul - CSM Constanța) - la 60 m, și Mateo Dumitrescu (CSS1 Constanța) - la 60 m și 200 m.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Sandu Nicolae) și csfarul.ro


Citește și:

Atletism
Mihai Alin Șavlovschi, dublu medaliat la Naționale. „A demonstrat că orice se poate îndeplini, atâta timp cât îți dorești din inimă“ (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Medgidia Alin Mihai Șavlovschi și antrenorul său, premii importante de la Federația Română de Atletism (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 1079

CS Medgidia Atletul Alin Mihai Şavlovschi, dublu medaliat la Campionatul Balcanic. „Un început de an senzațional“ (GALERIE FOTO)

05 Feb 2024 930

CS Medgidia Atletul Alin Mihai Șavlovschi s-a calificat la Campionatul Balcanic, în proba de 1.500 m

24 Jan 2024 1451

CS Medgidia Atletul Alin Mihai Şavlovschi, de două ori pe locul întâi la „Cupa Bistrița“ (GALERIE FOTO)

15 Jan 2024 1051

CS Medgidia Meci interzis cardiacilor. „Nici nu am cuvinte să-l descriu!“. Care a fost rezultatul, după trei goluri avans, pe final!

12 Nov 2023 1252

CS Medgidia Voleibalistele, a doua victorie consecutivă cu 3-0 în Divizia A2 (GALERIE FOTO)

30 Oct 2023 1326

Editorial Când pasiunea pentru sport sare peste toate obstacolele

22 Sep 2023 1503

Atletic Delta Chilia Veche - CS Medgidia Alin Mihai Șavlovschi, pe locul patru cu echipa României la Cursa europeană, din Italia (GALERIE FOTO)

19 Sep 2023 1105

ACS Atletic Delta Chilia Veche - CS Medgidia Mihai Alin Șavlovschi s-a calificat în finală la Campionatul European. „Super cursă!“ (GALERIE FOTO)

08 Aug 2023 1262

ACS Atletic Delta Chilia Veche - CS Medgidia La numai 17 ani, Alin Mihai Șavlovschi participă la Campionatul European Under-20

06 Aug 2023 1243

Dobrogea atletism Alin Mihai Șavlovschi, aur la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2023 (GALERIE FOTO)

29 Jul 2023 1707

Atletism La numai 17 ani, Mihai Alin Șavlovschi a devenit vicecampion național la tineret, dar și la seniori

10 Jul 2023 1481

Atletism Mihai Alin Șavlovschi, aur și argint la Naționale. La 2.000 m obstacole, performanță de top (GALERIE FOTO)

05 Jul 2023 1775

Atletism Mihai Alin Șavlovschi, dublu campion național la categoria Under-20 (GALERIE FOTO)

26 Jun 2023 1904

Atletul Mihai Alin Șavlovschi, victorii la etapa întâi a Naționalelor. Urmează Campionatele Internaționale ale României (GALERIE FOTO)

23 May 2023 1532