După Leonard, a luat aur și Eduard! Ambii copii ai fostului mare handbalist Cornel Durău sunt campioni ai României la atletism (GALERIE FOTO + DOCUMENT)


 
  • În proba de săritură în înălțime la copii 1 a fost o luptă strânsă pentru medalii.
 
Etapa finală a Campionatului Național la atletism indoor rezervat categoriilor de vârstă copii 1 și 2, întrecere desfășurată la București, le-a adus evoluții favorabile și prezențe pe podium și reprezentanților litoralului.
 
Cel mai bun rezultat i-a aparținut lui Eduard Durău, de la CSS1 Constanța (profesori, Coculeana și Ioan Oltean), care a cucerit medalia de aur, devenind astfel campion național, la săritura în înălțime, la copii 1, cu 1,53 m. A fost o luptă strânsă pentru medalii, vicecampionul realizând tot 1,53 m, iar cel care a ocupat treapta a treia a podiumului sărind 1,50 m. Performanța cu care Eduard Durău a ieșit campion al României reprezintă și record personal. Eduard a concurat și la lungime, ocupând poziția a 11-a. El este fratele mai mic al unui alt atlet constănțean, Leonard Durău (campion national și el, format tot de soții Oltean), iar tatăl lor este fostul mare handbalist Cornel Durău, maestru emerit al sportului, dublu medaliat olimpic, dar prezent pe podium şi la Campionatul Mondial.
  
Medalie în capitală a obținut și Andrei Țiripan, de la Axiopolis Cernavodă (antrenor, Vicențiu Culea), micul atlet cucerind argintul la aruncarea greutății (la copii 2), cu 7,79 m. La aceeași probă, au concurat alți doi sportivi de la Axiopolis, Mario Apipie și Mădălin Țiripan (fratele geamăn al lui Andrei), care au ocupat locurile 6, respectiv 7. Axiopolis a avut sportivi în concurs (Constantin Matei și Daniel Lazăr; antrenor, Daniel Băietu) și la triatlon, Constantin Matei ocupând locul cinci.   
 
Albert BeluLa Naționale au cucerit medalii, de pe litoral, și Alexia Comănescu (CSS1 Constanța; profesori - soții Oltean) - bronz la 60 m copii 1 (cu 8,24 s - record personal), Albert Belu (CS Farul Constanța - CSM Constanța; antrenoare - Eveline Lisenco) - bronz la săritura lungime (5,14 m) și Eduard Voinea (LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța; profesor - Carmen Botea) - bronz la triatlon copii 1 (cu 1.327 puncte). Alexia Comănescu a concurat și la 200 m, ocupând locul 10 (PB), după cum Eduard Voinea a fost al șaselea la 60 m garduri. Albert Belu a mai fost al cincilea la triatlon.     
 
Soții Oltean au avut la concursul din capitală și alți sportivi cu evoluții și clasări bune: Matei Drăghici - locul 4 la 800 m copii 2 (PB), Andreas Vrișcu - locul 5 la 60 m garduri și 9 la 800 m copii 1 (recorduri personale). „Sunt copii foarte buni, de viitor, îi pregătim cu atenție și cu grijă“, a declarat Ioan Oltean. De asemenea, Iarina Dima (profesor, Cristina Bujin) a încheiat întrecerea de la lungime (copii 2) pe poziția a șaptea, cu record personal.
 

De la LPS „Nicolae Rotaru“ nu au înșelat așteptările profesorilor nici Antonia Popa (locul 4 la 200 m copii 2 și 5 la triatlon, cu 1.561 puncte), Sophia Rotar (la 60 m garduri copii 1), Ioana Novac (locul 6 la triatlon, cu 1.525 puncte, și locul 8 la lungime copii 1) și Patrick Ștefănoiu (la 60 m copii 2 și la 60 m garduri, la a doua probă clasându-se pe șapte). Antonia Popa, Sophia Rotar și Ioan Novac sunt pregătite de Carmen Botea, iar Patrick Ștefănoiu de Cătălin Ganera.
 
Întrecerea din capitală le-a prilejuit participarea și reprezentantelor CSS Medgidia (profesor, Andreea Georgescu). În prima zi a concursului, Karina Gal și Maria Bălăceanu au concurat la 800 m copii 1. Deși venea după o pauză de aproape două luni, în urma unei accidentări, Karina a ocupat locul cinci, în timp ce Maria și-a îmbunătățit recordul personal cu șase secunde. Cele două au concurat și la 1.500 m, venind pe locurile 6 (Karina) și 9 (Maria), în timp ce Erika Tudor a fost a noua la 60 m garduri copii 1. 

 
Coculeana Oltean, pe locul patru la Campionatul Mondial
 

Profesor de atletism la CSS1 Constanța, Coculeana Oltean este și sportiv activ, concurând în întrecerile veteranilor. Și la masters este multiplă campioană națională și deținătoare de recorduri, iar recent a participat și la Campionatul Mondial de veterani. Întrecerea s-a desfășurat în Polonia, la Torun, iar Coculeana Oltean a concurat la aruncarea greutății, categoria de vârstă 65 ani, și s-a clasat în imediata vecinătate a podiumului, pe locul 4, cu 9.01 m, din a doua încercare. Medaliatele probei au fost Liisa Makitorma (Finlanda) - aur (10,19 m), Carol Finsrud (SUA) - argint (9,36 m) și Siv Karlstrom (Finlanda) - bronz (9.28 m).   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Coculeana Oltean, Carmen Botea, CSS Medgidia, Vicențiu Culea) și CS Farul
 
Citește și:
 
CSS1 Constanţa
Leonard Durău, campion naţional la atletism. E fiul fostului mare handbalist Cornel Durău!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Leonard Durău, campion naţional la atletism Citește cărți pentru dezvoltare personală și ascultă muzică clasică

21 Aug 2021 6165

Fiul fostului mare handbalist Cornel Durău Atletul Leonard Durău, de la CSS1 Constanţa, un nou titlu de campion naţional (galerie foto)

12 Jul 2021 4173

Atletism Constanţa a urcat pe podium şi la Campionatul Naţional de probe combinate

22 Mar 2021 4977

CSS1 Constanţa Leonard Durău, campion naţional la atletism. E fiul fostului mare handbalist Cornel Durău!

16 Mar 2021 5918