EHF European League CSM Constanța, prima partidă din dubla cu Chambery. „Veți vedea ceva frumos, un spectacol handbalistic“ (GALERIE FOTO)

 

 
  • Sâmbătă, 27 august, cele două formații se întâlnesc în Franța, returul fiind programat la Constanța, pe 3 septembrie.
  • Echipa de pe litoral va avea în față un adversar redutabil, cu jucători de mare valoare, care s-a clasat pe locul cinci în ultima ediție a campionatului francez.
  • În prima etapă de campionat, CSM Constanța a învins pe teren propriu CSM Focșani 2007, scor 22-18.
 
Handbaliștii de la CSM Constanța debutează sâmbătă, 27 august, în ediția 2022/2023 a întrecerii continentale EHF European League, întâlnind în deplasare, de la ora 21.00, puternica formație franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball. 
 
Cele două echipe se duelează, în dublă manșă, în turul întâi preliminar, partida retur urmând a avea loc la Constanța, sâmbătă, 3 septembrie. Echipa constănțeană va avea în față un adversar redutabil, cu jucători de mare valoare, care s-a clasat pe locul cinci în ultima ediție a campionatului francez. CSM Constanța are însă un moral bun, după ce a debutat cu o victorie în Liga Națională, și speră să facă o figură frumoasă în EHF European League.
 
Mingea, un adevărat „săpun“!
 
„Ne așteaptă un meci extraordinar de greu. Va fi cu totul altceva. Chambery i-a bătut pe Paris la un gol. Vor fi alte condiții de joc, un meci de cu totul altă factură. Meci de Europa, în dublă manșă, contează orice gol. Veți vedea ceva frumos. Nu știu cum va fi pe 3 septembrie la noi. Dar măcar noi am avut un meci în aceste condiții (n.r. în Sala Sporturilor «Simona Amânar» din Constanța nu funcționează instalație de aer condiționat), să-i văd pe ei cu «săpunul» în mână (n.r. mingea, în urma căldurii și umidității din sală). Oricum, fanii vor vedea un spectacol handbalistic foarte frumos în această dublă manșă. Știu la ce să mă aștept din partea echipei din Chambery. Va fi un handbal în viteză și atractiv“, a declarat George Buricea, antrenorul principal al CSM Constanța.
 
„Două victorii, sunt fericit“
  
În prima etapă de campionat, CSM Constanța a învins pe teren propriu CSM Focșani 2007, scor 22-18. „Debutul meu ca antrenor principal a fost contra Focșaniului, anul trecut. Acum am susținut prima partidă din noul sezon tot împotriva acestei echipe. Două victorii, sunt fericit. Un meci greu, cu o echipă care se apără foarte bine, în niște condiții insuportabile, nu ai cum să practici un handbal spectaculos, când mingea este un adevărat «săpun», cu apă. S-au văzut multe greșeli tehnice din această cauză. Întotdeauna, începutul este foarte important, trebuie să pășești cu dreptul. Avem câțiva accidentați, l-am avut și pe Nikolic suspendat. Când vom fi în efectiv complet și se va mai duce din această căldură și presiune din sală, vom arăta mult mai bine. Dar sunt foarte fericit pentru prima victorie a CSM-ului“, a mai spus George Buricea.
 
„Această echipă trebuie să joace în Europa an de an“

 
Principalul CSM Constanța s-a declarat mulțumit de achiziții și de modul în care s-au integrat. „A fost puțin trac de început, pentru că ne-am dorit cu toții să începem cu o victorie. I-am simțit și pe băieții noi, că nu știau la ce să se aștepte, au venit fanii să-i încurajaze, nu au fost ca în Slovenia, acolo unde am jucat într-o sală cu aer condiționat, nu în «sauna» ca aici. Atmosfera a fost frumoasă, probabil că, dacă se juca sâmbătă, sala era plină. Sunt foarte mulțumit de transferuri și s-au acomodat foarte repede. Se simt ca o familie aici, le place și orașul, echipa nu mai vorbesc. Chimia e bună. Obiectivele noastre sunt cupele europene. Această echipă trebuie să joace în Europa an de an. Cât sunt eu aici, vreau să joc în cupele europene în fiecare sezon. Dacă reuțim să aducem și un trofeu, înseamnă că ne-am făcut treanba cu vârf și îndesat. Dar sunt sigur că va fi bine“, a punctat antrenorul echipei constănțene.
 

„Am făcut față unei echipe foarte arțăgoase și cu un joc dur“
 
Pivotul Daniel Susanu a subliniat că victoria cu CSM Focșani 2007 e de bun augur înainte de întâlnirea cu Chambery. „Un meci foarte greu, de început de sezon, la care s-a adăugat și căldura din sală. Dar mă bucur că ne-am acomodat bine la condițiile de joc, am făcut față unei echipe foarte arțăgoase și cu un joc dur, reușind să obținem victoria, ceea ce e foarte important pentru moralul nostru înainte de dubla cu Chambery. Începem un drum nou, cu câțiva băieți noi, toți foarte valoroși, care s-au integrat foarte bine. Cred că vom face o figură mai frumoasă ca anul trecut, dacă vom fi fericți de accidentări. Suporterii au făcut o atmosferă foarte frumoasă, ne-au ajutat mult în momentele grele. Când Focșani era peste noi, i-am simțit mereu aproape. Le mulțumim că au fost alături de noi și pe căldura aceasta infernală“, a spus Daniel Susanu. 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)          
 
Citește și:
 
Constanța. Handbal
George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

 
„Sauna“ de la Sala Sporturilor
„Atât sportivii Constanței, cât și spectatorii care doresc să îi susțină merită o sală climatizată corect“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța câștigă pe terenul lui CSU Sibiu, într-o partidă ce a atins cote maxime de suspans

04 May 2024 211

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 723

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 510

Lupte Daniel Sandu, de la CSM Constanța, medaliat în Bulgaria, la turneul „Petko Sirakov & Ivan Iliev“

02 May 2024 583

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 747

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 461

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 378

Matei Paris și Brigitte Belu, cicliști la CSM Constanța, medaliați cu argint la ultimele întreceri interne (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 421

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 709

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 709

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 562

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 866

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 737

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 603

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 616