Eveniment organizat de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Ovidius Conferinţă internaţională şi campioni speciali la Constanţa

A XIV-a Conferinţă Ştiinţifică Internaţională „Perspectives in physical education and sport“ se va desfăşura, astăzi şi mâine, la Constanţa, în organizarea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din cadrul Universităţii Ovidius, în parteneriat cu International Association of Sport Kinetics, Societatea Ştiinţei, Excelenţei Umane şi Sportului Universitar. La eveniment participă delegaţi ai  universităţilor din România, ai structurilor specifice din sport, de la nivel naţional, reprezentanţi ai universităţilor şi ai altor structuri de coordonare din Egipt, Turcia, Italia, Iran, Irak, Polonia, Malaezia, Albania, Kuwait şi Franţa. Tematica evenimentului cuprinde subiecte variate, centrate pe curricula educaţiei fizice din ţările participante, studii şi cercetări aplicate în domeniul sportului de performanţă, kinetoterapie şi motricitate specială, metode de refacere, nutriţie, management şi marketing sportiv. Profesori, antrenori, manageri, medici, psihologi, kinetoterapeuţi etc. vor prezenta aspecte teoretice şi metodologice, materializări ale experienţelor din domeniul sportiv şi nu numai, lucrările participanţilor fiind de un înalt nivel ştiinţific. Prezenţa conferinţei în bazele de date Copernicus, Ebsco, Gale, DOAJ, precum şi în cele ale Colegiului European de Ştiinţa Sportului, indexarea revistei ştiinţifice a facultăţii „Ovidius University Annals, Series physical education and sport / Science, movement and health“ în baze de date prestigioase din lume şi prezenţa publicaţiei în peste 20 de biblioteci internaţionale contribuie la importanţa acestui eveniment. 

Peste 100 de elevi se întrec la cinci sporturi

Baza Sportivă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa găzduieşte astăzi, de la ora 11.00, competiţia „Campioni speciali“, organizată de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, în parteneriat cu Centrul de Excelenţă în Mediere şi Educaţie - Lumina, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Liceul Tehnologic Special nr. 3 Bucureşti şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. La această acţiune vor participa aproximativ 100 de elevi ai şcolilor din Centrele Şcolare pentru Educaţie Incluzivă din oraşul şi judeţul Constanţa şi din Bucureşti, oficialităţi locale şi reprezentanţi ai structurilor specifice implicate. Campionatul se desfăşoară la următoarele ramuri sportive: fotbal, şah, cros, tenis de masă, dans sportiv.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE-VIDEO Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Sărbătoarea Religioasă este comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, a Pământului cu Cerul, a îngerilor cu oamenii” (FOTO)

30 Apr 2024 855

OMD Municipiul Tulcea a lansat noul brand turistic al orașului - Tu și Tulcea! (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 582

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 335

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 692

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 725

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 567

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 784

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 348

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1204

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 679

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 629

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 697

Peste 100 de elevi, ambasadori SAVE, la o conferință antidrog desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 620

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 794

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1312