Farul Constanța, la un nou nivel Gică Hagi - „Acesta e obiectivul meu. Trebuie să-l fac. Dacă nu, am ridicat mâna și am plecat“


 
  • Farul Constanța a rămas pe locul cinci în clasamentul turneului play-off, după remiza de la Ovidiu cu FC Voluntari. 
  • „Regele“ vrea ca Farul să fie o echipă redutabilă, cu o mentalitate de învingătoare și, susținută de întreaga Dobroge, să lupte an de an la campionat.
  • Hagi subliniază că Farul trebuie să aibă 4.000 de abonați pe stadionul Academiei Hagi, de la Ovidiu, iar, când se va face arena nouă, de la Constanța, ținta e de 15.000 de abonați.
 
În primul an de când brandul Farul a revenit în Liga 1, în urma unirii dintre FC Viitorul și Farul Constanța, echipa s-a calificat în turneul play-off, dar ambițiile managerului tehnic Gheorghe Hagi, sunt mult mai mari.
 
„Regele“ vrea ca Farul să fie o echipă redutabilă, cu o mentalitate de învingătoare și, susținută de întreaga Dobroge, să lupte an de an la campionat. Deocamdată, cu două etape înaintea încheierii campionatului, „marinarii“ se află pe locul cinci, iar în ultima partidă jucată (foarte importantă pentru ocuparea poziției a patra), acasă cu FC Voluntari, au înregistrat doar un rezultat de egalitate, 1-1.    
 
Zero periculoși!
 
„Mă așteptam la mai mult. Jucam acasă, trebuia să-i desfacem, să fim mai penetranți, să construim mai bine, să ducem mingea mai bine, să ne creem ocazii, să marcăm goluri, așa cum am pregătit și cum am transmis echipei. Nu am cum să fiu mulțumit, pentru că am mentalitatea de a încerca să câștig. Îmi doresc să câștig cât mai multe meciuri, pentru că vreau să fiu fericit în viață. Numai când câștigi, ești fericit. Îmi place să câștig, nu să fac egal sau să pierd. Așa sunt născut, aceasta e strategia pe care o am. Încerc și vreau să devin cel mai bun. Altfel, n-aș munci, n-aș sta. Știu însă, bineînțeles, că nu se face totul dintr-o dată, dintr-o zi. E nevoie de timp ca să construiești o echipă cu o mentalitate foarte bună, care să aibă capacitatea să câștige, să domine, să joace fotbal. Când pierde mingea, să știe să facă o presiune. Să alerge foarte mult 90 de minute, să aibă capacitatea să se ducă în casă peste adversar. Să marchezi goluri, să fii bun la faze fixe, capitol la care noi nu contăm. Zero periculoși! De nu știu când. Iar eu nu pot înțelege, în condițiile în care facem la antrenament“, a declarat Hagi, după meciul cu FC Voluntari.
 
„Trebuie să fie bine antrenat pe acest lucru“
 
Managerul tehnic al Farului s-a arătat nemulțumit și de faza din care Farul a primit golul. „Trebuie să știm să facem marcajul în apărare, iar apoi dublajul. Iar golul pe care l-am luat, din trei metri? OK,  ne-a scos în minutul 2, 5, 10, cât a fost, dar după aceea (n.r. portarul)? La Craiova am luat gol la fel. Acum iarăși. Centrare de la 25 de metri, lateral, minge pe trei metri, fundașul coboară, nu marchează și nu dă cu capul și portarul... Eu știu că el e libero. Apărarea joacă avansat, din 90 de minute cred că evoluează 75 la jumătatea terenului și vin trei mingi pe care trebuie să le scoți. Trebuie să fie bine antrenat pe acest lucru. Libero, să știe să iasă, pe centrări sau pe mingi lungi în adâncime. A fost o greșeală colectivă, trebuia să ne apărăm mai bine. Dar și dacă luam gol, trebuia să dăm două - trei - patru, că acesta e obiectivul nostru“, a punctat Gică Hagi.
 
„Mă doare aici, mă doare acolo, nu mai pot, schimbare!“
 

„Regele“ a subliniat și că echipa trebuie să marcheze mai mult. „Atacanții trebuie să dea goluri. I-am spus și lui Moldoveanu. Trei meciuri, numărul unu, dar niciun gol. Vârful trebuie să marcheze. Antrenamentele sunt antrenamente, meciurile sunt testele, la fel ca la școală. Teza. Trebuie să demonstrăm, să o trecem. La meci e presiune, ritm, intensitate, adversar. Mai avem de muncit mult. Nu sunt de acord, și sunt foarte supărat, că unii jucători cedează. Mă doare aici, mă doare acolo, nu mai pot, schimbare! Scuzați-mă, chiar așa suntem? Și le-am zis, dacă jucați din trei în trei zile și erați în semifinale, vă înțelegeam. Dacă sunteți de la Real Madrid sau de la City, vă înțeleg. Dar noi jucăm la săptămână. Să nu ai capacitatea să te refaci și să joci un meci întreg, îmi dă de gândit și acest aspect, care e evident, nu am de ce să-l ocolesc, vi-l zic. Dar nu e normal. Jucătorul trebuie să o ducă 70 de minute, 90 de minute, bine, la un ritm foarte bun. Cel puțin așa vrem noi, Farul, să jucăm, cât sunt eu pe bancă. Să fim foarte iuți (atât ofensiv, cât și defensiv), să avem tranziție bună, să fim agresivi. La mine, viteza de joc trebuie să fie la nivel foarte înalt. Așa trebuie să fie tipul de jucător, foarte reactiv. Încerc să-i ajut de pe bancă cât pot, dar sunt și unele lucruri de care îmi pare rău, sunt dezamăgit că n-am câștigat și vom vedea ce va fi“, a mai spus Gheorghe Hagi.
 
„Numai împreună ești mai puternic“

 
Întrebat dacă, în urma remizei cu FC Voluntari, lupta pentru locul 4 s-a încheiat, Hagi a răspuns: „Nu știu, mai avem de jucat, vom vedea, nu am calculele acum. Noi trebuie să câștigăm, pentru că mentalitatea lui Hagi e una singură: fiecare meci să încerci să-l câștigi. Încercăm să devenim cei mai buni. Oriunde voi fi, voi încerca să devin cel mai bun. Așa mă știți și așa vom încerca și de acum încolo. Încercăm să câștigăm majoritatea meciurilor, cu o mentalitate de campion. Acesta e obiectivul meu, de aceea sunt aici, de aceea mi-am dorit acest lucru. Încercăm să-l facem, iar la Constanța să fie o echipă mare, puternică, în măsură să se bată cu cele mai bune din România. Pentru aceasta trebuie făcute toate detaliile, construcția, organizarea, tot ce se poate. Nu e ușor, nu vom ajunge imediat acolo. E muncă multă și numai împreună ești mai puternic. Dacă orașul își dorește o echipă de fotbal mare, trebuie să fim împreună. Toți trebuie să fim fariști și să împingem pentru această echipă, să ajungă mare. Că va fi cu Hagi pe bancă, că va fi cu altcineva, nu contează. Cu acest gând am făcut acea mutare în vara trecută, să facem o echipă mare, în primul a Constanței, apoi a Dobrogei. Care să fie iubită de toată lumea și toți să țină cu Farul. De la acționari, suporteri, entități. Să facem împreună o echipă mare. Toți aici! Dacă vrem să ne luptăm cu cei de afară. Acesta e mesajul meu“.
 
„Cine-i farist să vină lângă Farul“
 
Managerul tehnic al Farului spune că, să faci o echipă campioană și să aduci o mentalitate de învingător e cel mai greu. „Eu voi încerca. Cât pot. Dacă nu... Dar, dacă nu aduc o mentalitate de învingător, nu mă veți vedea mult pe bancă. Am făcut ce trebuie, ce era normal, anul trecut, în vară, să nu uitați acest lucru. Ne-am unit, am făcut un brand, acum trebuie să ne luptăm pentru el, să-l facem să fie mare. Pentru mine mare e atunci când ajungem să fim în primele trei echipe, iar an de an să ne batem la campionat. Altfel, nu se poate. E un mesaj, să-l înțeleagă toți. E clar, eu l-am înțeles, de când am făcut-o, 100%. Cine-i farist să vină lângă Farul, să susțină Farul, că merită. Avem un oraș frumos, un club foarte bine organizat, care are infrastructură și teren propriu, bază sportivă, patrimoniu, ale noastre. Avem de toate, dar ne mai trebuie ceva în plus. Trebuie să dezvoltăm clubul“, a punctat „Regele“.
 
De la 4.000 la 15.000 de abonați
 
Hagi subliniază că Farul trebuie să aibă 4.000 de abonați pe stadionul Academiei Hagi, de la Ovidiu, iar, când se va face arena nouă, de la Constanța, ținta e de 15.000 de abonați. „Noi, constănțenii, trebuie să ne întrebăm: cum vom fi la anul? Puterea vine când suntem mai mulți. Știți ce populație are Dobrogea, știți câți bani face? În primul an al ei, Farul a făcut un lucru bun, a intrat în play-off. Acum îmi doresc să facem niște pași. Pentru mine, în momentul de față, e o singură echipă în România, Farul. Care trebuie dezvoltată și dusă la nivelul de a încerca să devii campion. Cu o mentalitate de campion. Acesta e obiectivul meu. Trebuie să-l fac. Dacă nu, am ridicat mâna și am plecat. Dacă nu suntem în stare să facem asta. Nu am nicio problemă. Vorbesc de unitate. Toată lumea din Constanța și din Dobrogea. Să vină lângă echipă. Să o susțină cum trebuie. Să avem stadionul plin. 4.000 de abonați. Am vorbit de acest target cu conducerea. Eu așa știu, echipele mari de afară au 95% abonați. Și noi trebuie să avem la fel. Iar targetul Farului, când se va face stadionul nou, în doi - trei ani maximum, este de 15.000 de abonați“, a menționat Hagi.
 
Sărea gardul să intre la meci
 
Acesta își aduce aminte de momentele când, copil fiind, sărea gardul pentru a intra la meci ori era copil de mingi, iar stadionul era plin. „Hagi a fost crescut de Farul. Hagi a fost pe stadion, când era mic, iar stadionul era full. Săream gardul să intru, că nu aveam bani să plătesc și intrarea. Stătam în zona de sub tabelă sau eram copil de mingi. Și-l vedeam pe nea Paul (n.r. Paul Peniu, actualul președinte al Academiei Hagi). Farul e singurul club din Divizia A, sper să nu greșesc, care are conducători numai foști fotbaliști. Mai e unul afară, Bayern Munchen. La noi, acționariatul, conducerea, președinții sunt foști fotbaliști. Deci știm ce facem. Numai că avem nevoie să devenim o echipă mare. Cred că așa își dorește orice suporter, orice om din Constanța, o echipă mare. Da, vrem să o facem! Nu va fi ușor, încerc să fac lucrurile, dar vom vedea. Eu nu sunt miliardarul României. Da? Să țineți minte asta! Eu sunt normal. Un antrenor, manager, dacă sunt bun, bine, dacă nu, să vină altcineva, nu-i problemă. Eu am muncit, am adus bani, dar fotbalul are nevoie de oameni cu bani foarte mulți. Să facem bugete mari, cu care să ne luptăm să ajungem afară. Altfel, ce facem? Mergem în continuare așa?“, a mai spus Gheorghe Hagi.
                                                      
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: captură Farul TV
 
Citește și:
 
Farul Constanța, remiză pe teren propriu cu FC Voluntari. „Marinarii“ au rămas pe locul cinci

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța, partidă de prezentare cu CSA Steaua București. Cât costă biletele de intrare la meci

30 Jun 2022 1271

Foști președinți ai Farului Petre Buduru, Paul Peniu și Hacic Garabet își serbează miercuri zilele de naștere. Pentru primii doi, bucurie dublă!

29 Jun 2022 1096

David Kiki, noua achiziție a Farului Constanța „Sunt un luptător, voi da totul pentru club și pentru fani“

28 Jun 2022 1004

UPDATE. Primele rezultate Luni începe „Trofeul Iosif Bukkosi“, organizat de Academia Hagi. Participă peste 20 de echipe (VIDEO)

27 Jun 2022 1762

Constanța Micii sportivi din Circuitul Național de mini-rugby ,,Mihai Naca”, premiați cu ocazia „Zilei Olimpice“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Jun 2022 798

Mese personalizate de Teqball cu imaginea lui Hagi și Gică Popescu, la Academia Hagi (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jun 2022 750

Academia Hagi Reprezentanții Teqball România vor oferi două mese personalizate de Teqball cu imaginea lui Hagi și Gică Popescu

19 Jun 2022 590

Fotbaliștii de la Farul Constanța au efectuat vizita medicală (GALERIE FOTO)

16 Jun 2022 521

Farul Constanța Fotbalistul Andrei Ciobanu și-a cerut iubita de soție într-un decor romantic

16 Jun 2022 1266

Codin Maticiuc, despre renovarea spitalelor „Dacă nici cu poza asta cu Gheorghe Hagi nu vă conving că este momentul să vă alăturați fundației Metropolis, atunci eu nu știu ce să vă mai zic”

14 Jun 2022 439

Meciul de retragere al lui Adrian Mutu. Ce a declarat ”Briliantul” la intrarea pe gazon (GALERIE FOTO)

12 Jun 2022 722

Gică Hagi, antrenor al echipei României, dar și jucător la meciul de retragere al lui Adrian Mutu. Stele ale fotbalului mondial, pe gazon

11 Jun 2022 1010

Farul Constanța are doi jucători noi. Despre cine este vorba

10 Jun 2022 827

Farul Constanța a anunțat transferurile lui Romario Benzar, Gabriel Torje și Kevin Doukoure

03 Jun 2022 1844

De când va juca echipa pe noul stadion? Gică Hagi - „Clubul Farul trebuie dus la nivelul cel mai înalt de performanță“ (VIDEO)

26 May 2022 2198