Farul Constanța Lacrimi de mic suporter! Povestea băiețelului care a emoționat întreaga Românie la meciul cu Dinamo (GALERIE FOTO)


 
  • Alături de tatăl său, micul Dumi e nelipsit la meciurile de acasă ale campioanei României, Farul Constanța.
 
Eșecul Farului Constanța cu Dinamo, 0-2 la Ovidiu, a adus amărăciune în sufletele tuturor suporterilor fariști, fie ei mici, fie mari, fie că au văzut meciul de pe stadion, fie din fața televizoarelor. O imagine surprinsă de camerele TV în timpul partidei, pe arena din complexul Academiei Hagi, a impresionat o țară întreagă.
 
„Câinii roșii“ conduc cu 2-0, iar în tribună un băiețel începe să plângă, vărsând lacrimi amare pentru echipa de pe litoral! Episodul i-a mișcat și pe cei de la Farul, care au reacționat imediat: au postat pe pagina de Facebook imaginea, cu mesajul „Șterge-ți lacrimile, copile! Clubul nostru îl caută pe puștiul din imagine, care a plâns în tribune la meciul de aseară, pentru a-i oferi o surpriză de neuitat! Cine îl cunoaște sau are informații despre acesta este rugat să ne trimită un mesaj în privat!“. Postarea s-a viralizat imediat, a avut peste 1.000 de distribuiri, peste 4.500 de aprecieri și a adunat sute de comentarii.
 
„Nu ți-a plăcut când Farul a luat bătaie, nu?“
 
Bineînțeles că băiețelul a fost găsit, iar Farul i-a făcut o surpriză foarte plăcută micului farist, Dumi, în vârstă de șase ani. Acesta a fost invitat la stadion și s-a întâlnit cu managerul tehnic al campioanei României, Gheorghe Hagi, și cu jucătorii. Dumi a fost adus și în vestiar, unde „marinarii“ l-au întâmpinat cu aplauze. „Salut, băieți, el este Dumi, unul dintre cei mai mici suporteri ai noștri, dar foarte înfocat și a vrut să vină să vă cunoască“, l-a prezentat pe băiețel Sorin Teodoreanu, ofițerul de presă al Farului. Dumi a bătut palma cu toți jucătorii, iar căpitanul de echipă, Ionuț Larie, i-a oferit un tricou cu semnăturile tuturor fotbalișilor, dar și alte materiale promoționale cu însemnele clubului constănțean. Nu în ultimul rând, Dumi a primit și un cadou special, o minge semnată de Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist din istoria României. „Nu ți-a plăcut când Farul a luat bătaie, nu? Trebuie să câștigăm cât mai mult. Trebuie să facem în așa fel încât să batem“, i-a spus Hagi.

Mesaje ale fanilor Farului pentru Dumi: 
  • Asta înseamnă să îți iubești clubul! Respect, copile!
  • Să fie sănătos și să ducă numele Farul Constanța în lume și peste 70 de ani!
  • Cel mai înfocat suporter. Bravo, băiete!
  • Vă dați seama ce avea în suflet acest băiețel cînd a văzut că echipa lui de suflet, Farul, este condusă. Un microbist adevărat. Gică, ia-l la academie și antrenează-l, are o ambiție tare de tot. Mult succes!
  • Respect, puiule!
  • Lacrimile lui sunt valoroase!
  • Un farist adevărat de mic!
  • Respect, puștiule! Doar Farul!
  • Adevărat farist! Mult respect, copile!
  • 100% crescut în spirit farist!
  • Suporter adevărat! Felicitări!
Citește și:
 
Farul Constanța l-a găsit pe micul fan înlăcrimat la meciul cu Dinamo și i-a făcut o frumoasă surpriză (GALERIE FOTO + VIDEO)
 
„Nu va uita toată viața această zi“
 

După lacrimile din timpul meciului, pentru băiețel au urmat, apoi, emoțiile și bucuria prezenței în mijlocul fariștilor. A fost zi minunată pentru el, iar tatăl său, Alexandru (37 de ani), a povestit pentru ZIUA de Constanța cum a trăit Dumi acest moment special. „A fost foarte frumos, i-a plăcut mult. La început, a fost dominat de emoții, dar, după ce l-a văzut printre jucători pe Luca Banu, pe care îl cunoaștem și la ale cărui meciuri de la juniori mergea des, i-a mai revenit curajul. Nu va uita toată viața această zi. Le mulțumim celor de la Farul că i-au oferit această posibilitate unică, de a fi alături de jucători și de Gheorghe Hagi, și pentru cadourile oferite“, a punctat Alexandru.     
  
„Am crezut că l-a călcat cineva pe picior“

 
Acesta are o legătură strânsă cu fotbalul, pe care îl practică, iar de Farul e legat emoțional de mulți ani, ca suporter. Microbul sportului rege i l-a dat și fiului său, astfel că Dumi e nelipsit de pe stadion la meciurile de acasă ale „marinarilor“. Micul fan și tatăl său și-au ocupat locurile în tribună și la partida cu Dinamo, iar, pe parcursul partidei, când oaspeții conduceau cu 2-0, băiețelul a început să plângă, necăjit că favoriții săi sunt în dezavantaj pe tabelă. Episodul este povestit de tatăl său. „La început, nu mi-am dat seama de ce plânge. «Ce ai, tati, de ce plângi?», l-am întrebat. Eu am crezut că, fiind înghesuială în tribună, l-o fi călcat cineva pe picior. Însă el mi-a răspuns: «Păi nu vezi că e 2-0 pentru Dinamo?». M-a mișcat, m-a impresionat în mod deosebit! Atât pe mine, cât și pe cei din jur, că venisem la meci cu mai mulți colegi de la muncă“, ne-a spus Alexandru. A doua zi, acesta a aflat că Farul îl caută pe fiul său (pentru a-i face o surpriză). Unii prieteni de-ai lui Alexandru au văzut postarea de pe Facebook și l-au anunțat.
 
E fan înfocat și al Progresului Osmancea
 
Tatăl lui Dumi a dezvăluit că fiul său trăiește la fel de implicat și partidele echipei la care joacă Alexandru, Progresul Osmancea, la Liga a 5-a a județului Constanța. Alexandru a făcut fotbal de mic, începând acest sport la SNC, cu regretatul antrenor Ion Zlate. Din acea perioadă îl știe de la SNC și pe Adrian Senin, cel care avea să ajungă sus, în prima ligă, cu Farul. Senin e mai mai mare ca vârstă ca Alexandru. Acesta din urmă a jucat apoi și la alte echipe, precum Oil Terminal, Mereni, iar de ani buni evoluează ca atacant la Progresul Osmancea. În același timp, e jucător și la echipa FC Amicii, din Liga Old-Boys, dar joacă și alături de colegii săi de la muncă. „Progresul Osmancea are și juniori, iar Dumi se joacă cu ei. E nelipsit și de la meciurile acestei echipe. Antrenorul de acolo chiar i-a spus, în glumă, că are mai multe «selecții» decât unii dintre jucători. Dumi se manifestă la fel ca la Farul, suferă când iar Osmancea gol“, menționează Alexandru.  

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: colecție personală și Facebook (Farul Constanța)

    
Citește și:
 
„Șterge-ți lacrimile, copile!“
Farul Constanța caută un puști care a fost la meciul cu Dinamo, pentru a-i oferi „o surpriză de neuitat“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 538

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 597

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1086

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 356

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1045

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 669

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 439

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3141

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1849

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 677

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1362

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 871

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 937

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 791

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1488