FC Botoșani - Farul Constanța Gică Hagi - „Ne așteaptă un meci dificil, dar suntem pregătiți și încrezători“ (VIDEO)



Farul Constanța dispută luni, 8 august, meciul din etapa a patra a Superligii, întâlnind în deplasare, de la ora 21.00, FC Botoșani.

În clasament, Farul se află pe locul doi, cu șapte puncte și golaveraj 4-1, în timp ce FC Botoșani e a treia în ierarhie, cu același număr de puncte și golaveraj 5-3.

Ambele formații sunt neînvinse până acum în campionat, având câte două victorii și un egal în cele trei partide jucate.
  

Avem o deplasare lungă și grea. Întâlnim o echipă în formă, care joacă foarte bine acasă, știe să pună presiune pe adversar. Ne așteaptă un meci dificil, dar suntem pregătiți și încrezători. Știm că e greu, însă mergem să ne jucăm șansa și să realizăm un rezultat pozitiv. Chiar dacă evoluăm în deplasare, vom încerca să ne impunem jocul și principiile, să dictăm ritmul și intensitatea jocului. Trebuie să facem un meci complet, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.


Pentru acest meci, „marinarii“ au indisponibili doi jucători, Romario Benzar și Constantin Grameni.     

Meciul de mâine a fost prefațat din partea Farului și de jucătorii Alexi Pitu și Vlad Morar, ale căror declarații le găsiți mai jos.    


Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 633

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 343

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1024

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 640

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 415

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2988

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1801

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 653

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1338

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 855

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 920

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 783

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1482

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1147

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 975