FC Viitorul - Dinamo Ruben de la Barrera - ”Singurul nostru obiectiv e să câștigăm”

  • Partida FC Viitorul - Dinamo, din etapa a zecea a Ligii 1, se joacă duminică, 8 noiembrie.
 
FC Viitorul susține duminică, 8 noiembrie, meciul din etapa a zecea a Ligii 1, întâlnind pe teren propriu Dinamo.

Meciul se joacă de la ora 21.00, pe terenul principal al Academiei Hagi, de la Ovidiu.

În clasament, FC Viitorul ocupă locul opt, cu 13 puncte, în timp ce Dinamo se află pe penultima poziție, a 15-a, cu cinci puncte, dar cu un meci în minus.  

FC Viitorul are o serie de șase meciuri la rând fără înfrângere în campionat.

Suntem într-o situație specială (n.r. din pricina absențelor, mai mulți jucători fiind infectați cu Covid-19 sau fiind accidentați), dar trebuie să continuăm ce am făcut în ultima perioadă. Avem o nouă șansă de a acumula puncte și a urca în clasament. Întâlnim o echipă mare, cu mulți jucători de valoare. Nu e ușor pentru nimeni în campionat. Trebuie să fim agesivi, curajoși și să conducem meciul. Singurul nostru obiectiv e să câștigăm. Dar, dacă nu vom da tot ce e mai bun în noi, va fi imposibil să batem Dinamo. Trebuie să arătăm pe teren spiritul nostru, indiferent de jucătorii pe care-i avem indisponibili, a declarat spaniolul Ruben de la Barrera, managerul FC Viitorul.

Contra lui Dinamo, vrem cele trei puncte. De la meci la meci, trebuie să urcăm în clasament. Absențele din lotul nostru contează, fiecare jucător din echipă este important, dar cei care suntem sănătoși trebuie să intrăm pe teren și să dăm totul, ca să obținem victoria, a declarat extrema Alexandru Mățan, care a debutat în Liga 1 într-un meci cu Dinamo, în care a și marcat.

Ne așteaptă un meci greu. Dinamo are jucători de calitate, dar cred că problemele de la club și-au pus amprenta asupra evoluției lor. Am așteptat mult timp șansa de a juca și îmi doresc să rămân în continuare în echipă, să joc și să am evoluții cât mai bune. Cei care suntem valizi vom încerca să acoperim lipsa celor absenți și să învingem Dinamo, a spus și fundașul Alin Dobrosavlevici. 

În ceea ce privește efectivul de jucători, FC Viitorul a anunțat că, în urma unei noi testări Covid-19 în cadrul fotbaliștilor echipei, a fost depistat un nou caz pozitiv. Toate celelalte teste sunt negative.

Sursa foto: FC Viitorul   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FC Farul primeşte vizita echipei de pe locul patru. „Marinarii”, fără doi dintre titularii meciului de la Călăraşi

26 Feb 2021 3565

Fotbaliştii de la FC Viitorul au vacanţă până pe 27 decembrie

21 Dec 2020 2959

Accidentare gravă pentru Carlo Casap. Mijlocașul FC Viitorul va fi operat

27 Nov 2020 2642

Liga Elitelor Golaveraj 17-1 pentru echipele FC Viitorul în cele două meciuri cu FC Botoșani

24 Nov 2020 2627

FC Viitorul, eșec în duelul cu Academica Clinceni. Meci cu penalty ratat și cu o eliminare

21 Nov 2020 3468

Liga a 3-a și Liga Elitelor Robert Mustacă și Răzvan Iorga, goluri spectaculoase pentru echipele FC Viitorul

20 Nov 2020 3883

Gloria Albești, învinsă neașteptat pe teren propriu de ultima clasată, Recolta Gheorghe Doja

26 Oct 2020 3421

FC Viitorul - FC Argeș, duminică, la Ovidiu Valentin Cojocaru - ”Să nu le dăm nicio șansă!”

24 Oct 2020 3527

George Ganea și Alexandru Mățan, de la FC Viitorul, au înscris în meciul România - Malta

13 Oct 2020 3761

Antrenorul Ruben de la Barrera - „Este un drum lung care ne așteaptă“ FC Viitorul are meci cu FCSB, duminică, în Liga 1 (galerie foto)

29 Aug 2020 3343

FC Viitorul - Sepsi Sf. Gheorghe, sâmbătă, la Ovidiu. 15 goluri marcate în cele trei dispute directe de până acum din acest sezon! (galerie foto)

01 Aug 2020 3061

FC Viitorul II a pierdut în faţa echipei Delta Tulcea

26 Mar 2016 2120