Fitness Challenge Sportivii Power Gym Constanța, medaliați la Mondiale. „Două zile încărcate de adrenalină și efort extrem“ (GALERIE FOTO)


 
  • Coordonatorul lotului național de Fitness Challenge și șeful Comisiei de profil a Federației Române de Culturism și Fitness este Dan Pandelea, președintele ACS Power Gym Constanța și membru al FRCF.
 
Sportivii de la ACS Power Gym Constanța au contribuit din nou la rezultatele deosebite înregistrate de lotul național al României la Campionatul Mondial de Fitness Challenge, care s-a desfășurat în Kârgâzstan, la Bishkek (capitala statului).
 
România a obținut în competiții 16 medalii (șapte de aur, patru de argint și cinci de bronz). După cum se arată în Regulamentul Federației Române de Culturism și Fitness, IFBB Fitness Challenge / Speed Fit constă într-un circuit cu exerciții de forță în șase stații, în care sportivii încearcă să execute numărul maxim de repetări într-un interval de două minute. „Sunt stabilite categorii, iar sportivii concurează între ei demonstrând performanța fizică maximă. Competiția este dedicată sportivilor care prioritizează performanța musculară în detrimentul competiției bazate exclusiv pe mușchi și lipsa grăsimii corporale. La individual, cupluri și pe echipe, competițiile se pot desfășura în circuitele Gold și Silver, în funcție de disciplinele deschise de organizator“, menționează sursa citată.
 
De la ACS Power Gym Constanța au concurat Elena Novac, Camelia Ștefan și Cosmin Mărcuță, iar rezultatele lor au fost: aur - echipa Silver seniori; Gold juniori - Elena Novac; Silver perechi - Camelia Ștefan / Elena Novac; bronz - Silver perechi - Cosmin Mărcuță / Mădălin Ciobanu; Gold perechi mixte - Camelia Ștefan / Andrei Apetrei; Gold perechi - Camelia Ștefan / Elena Novac; Silver seniori - Elena Novac; Gold masters - Camelia Ștefan; locul 4 - Silver seniori - Cosmin Mărcuță; locul 5 - Gold seniori - Camelia Ștefan; locul 6 - Gold seniori - Elena Novac. 
 
„E greu să ajungi în top și să te menții acolo“
 
Coordonatorul lotului național de Fitness Challenge și președintele Comisiei de profil a Federației este Dan Pandelea, președintele ACS Power Gym Constanța și membru al FRCF. „Venim după două zile încărcate de adrenalină și efort extrem, 16 ore în prima zi și 14 ore în a doua zi. Și cum sunt și oameni care stau la baza acestor performanțe, aș vrea să le mulțumesc: sportivilor, pentru ambiție și pentru sacrificiile făcute pentru rezultatele obținute (e greu să ajungi în top și să te menții acolo!); colegilor din Biroul Federal al FRCF că au avut încredere în mine și in proiectul Fitness Challenge pe care l-am început în iunie 2022! O mențiune specială pentru vicepreședintele ANS, Gabriel Toncean, pentru viziune și modul în care capacitează oamenii, dar și pentru sprijinul necondiționat acordat“, a fost mesajul lui Dan Pandelea, care a subliniat și sprijinul din partea prietenilor și partenerilor.

Arma secretă
 
„Cred că «arma secretă» a echipei României de Fitness Challenge este uniunea care ne leagă, faptul că ne simțim bine împreună, facem din fiecare deplasare o experiență plină de amintiri plăcute. Ne-am susținut reciproc în timpul probelor, ceea ce contează enorm“, a punctat Elena Novac.
 

De la frustrare la extaz
 
„Nu am cuvinte să descriu fiecare sentiment pe care l-am trăit la acest campionat. De la frustrare la extaz, a fost o muncă titanică de a reuși să obținem aceste rezultate! Alături de colegii mei, am reușit să dovedim că ne merităm locul în lotul național! Ținând cont că nu eram recuperată decât în proporție de 80% după o accidentare, rezultatul acestui campionat mă face să fiu mândră de toate realizările mele!“, a menționat, printre altele, Camelia Ștefan.

 
Rezultate deosebite și anul trecut
 
În 2022, Campionatul Mondial de Fitness Challenge s-a disputat în Spania, la Santa Susanna. Tricolorii au obținut atunci cinci titluri de campioni mondiali, două medalii de argint și trei medalii de bronz, Constanța fiind reprezentată în lotul României de Elena Novac, Camelia Ștefan și Cosmin Mărcuță, de la ACS Power Gym Constanța. Echipa României s-a clasat pe locul întâi și a devenit dublă campioană mondială la categoriile Fitness Challenge Silver Level Team și Fitness Challenge Gold Level Team. Mai mult, delegația tricoloră a doborât recordul mondial la categoria Fitness Challenge Silver Level Team, cu un punctaj de 2.321 repetări. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Culturism și Fitness, Camelia Ștefan, Elena Novac)
 
Citește și:
 
Fitness Challenge și Culturism
Aur, argint și bronz la Mondiale pentru Constanța. Record al lumii doborât de România! (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ACS Power Gym Constanța Campioana Elena Novac, medalii la President Cup 2024, în Georgia. „O experiență frumoasă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Apr 2024 836

ACS Power Gym Constanța Elena Novac, numărul 1 în clasamentul mondial IFBB la Speed Fit și pe 2023! (GALERIE FOTO)

24 Jan 2024 1313

Speed Fit Sportivii de la ACS Power Gym Constanța, peste 20 de medalii la Campionatul European (GALERIE FOTO)

11 May 2023 1600

Elena Novac, locul 1 mondial la Fitness Challenge în 2022 După titlul de campioană europeană la individual, îl vrea și pe cel similar mondial

10 Mar 2023 3577

ACS Power Gym Constanța Elena Novac, pe locul întâi mondial în clasamentul IFBB la Fitness Challenge în 2022 (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

26 Jan 2023 2150

Dan Pandelea, de la ACS Power Gym Constanţa, membru în Biroul Federal al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness

28 Jan 2021 5224