Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

 

Echipa feminină de fotbal Farul Constanța a disputat primul meci din grupa B a Cupei României, în deplasare cu CSM Alexandria.

Partida s-a încheiat cu succesul gazdelor, scor 2-1 (1-1).

Golul Farului a fost marcat de Laiu (34 – din penalty).

Echipa de start a formației de pe litoral (antrenor, Raluca Sîrghe-Simes) a fost: Ganea – Vasile, Guțu, Bortea, Enez, Stoicescu, Băcanu, Craiovan, Barbu, Croitoru, Laiu (cpt.). Rezerve: Voinescu, Băjenaru, Geambazu.

În Superligă, Farul Constanța a reușit pe 16 martie 2024 a doua victorie consecutivă în deplasare în turneul play-off (din tot atâtea meciuri), 3-2 (1-1) cu Cskszereda Miercurea Ciuc, iar jucătoarele de pe litoral continuă lupta pentru câștigarea campionatului.

Au marcat: Michalopoulou 40, Herczeg 86 / Rus 22, Iordăchiuși 50, Stancu 90+1.

A fost din nou un meci foarte greu pentru fetele noastre, care, la fel ca și cu Universitatea Cluj, au marcat golul victoriei în prelungirile partidei. Un succes însă meritat, Farul fiind și de această dată echipa mai bună, care și-a pus în valoare întreaga experiență a lotului, a fost mesajul clubului constănțean.

 
Pentru Farul urmează duminică, 24 martie 2024, de la ora 13.00, disputa extrem de importantă de pe teren propriu cu Politehnica Timișoara, liderul campionatului.

Sursa foto: Facebook (Farul Constanța)


Citește și:


Fotbalistele de la Farul Constanța, o nouă victorie în deplasare, venită în prelungiri!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 544

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 609

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1098

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 356

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1046

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 671

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 439

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3144

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1854

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 677

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1362

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 871

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 937

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 792

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1488