FC Viitorul a început în această dimineață programul de pregătire din cantonamentul pe care îl efectuează în localitatea Kielce din Polonia.
Potrivit FC Viitorul, jucătorii constănțeni au început ziua în sala de forță, pentru ca apoi antrenamentul să fie continuat pe terenul aflat în imediata apropiere a hotelului.
Fotbaliștii FC Viitorul au ajuns ieri în Polonia, unde își vor continua pregătirea până la 6 iulie. Constănțenii au ajuns vineri seară, după un drum ce a însumat 12 ore pe ruta Constanța - Aeroportul Otopeni - Varșovia - Kielce, la hotelul Binkowski, unde vor rămâne până la 30 iunie.
Va urma o săptămână cu noi antrenamente și câteva jocuri de verificare, pentru ca în perioada 30 iunie - 6 iulie lotul echipei constănțene să își continue pregătirea în localitatea Warka, aflată la aproximativ 60km de Varșovia.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: