Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

 

Farul Constanța a remizat pe teren propriu cu CFR Cluj, 1-1 (0-0), în etapa a 29-a, penultima din sezonul regular al Superligii.

Dacă învingea (și merita să facă acest lucru), echipa de pe litoral se califica matematic în play-off, așa deznodământul se amână pentru ultima rundă, în care campioana României joacă în deplasare cu ultima clasată, FC Botoșani.

Contra CFR Cluj, Farul a deschis scorul în minutul 65, fiind egalată în minutul 82.   

Meritam victoria, fără doar și poate. Am făcut un meci foarte bun. La golul primit, n-am recuperat pe mingea a doua, știam că fac asta, dar acesta e fotbalul și mergem înainte. Am alergat din primul până în ultimul minut, am făcut presiune, am încercat să-i punem în criză de spațiu și timp, pentru că au jucători valoroși. Băieții erau puțin dezamăgiți că nu am câștigat, dar le-am ridicat moralul. Avem timp să ne recuperăm, și mental, și fizic, astfel încât să câștigăm în ultima etapă. Nu discut a cui e vina la golul CFR-ului, toată echipa a muncit, a vrut, fiecare a încercat să dea ce are mai bun. Adversarul e foarte bun, era calificat în play-off, nu avea nicio presiune. Am jucat însă mai bine, am avut ocazii multe, trebuia să marcăm multe goluri. Pe final, cu cât trecea timpul, mental probabil îți dorești să treacă mai repede timpul și i-am lăsat puțin să ne domine. CFR are calitate și inventează ceva, nu o poți lăsa să vină peste tine. De aceea am și făcut presiunea sus, am stat în jumătatea lor, cât am putut. Dar ne odihnim, moralul sus și fotbalul merge înainte, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, la Digi Sport.   

   
„S-au schimbat 11 jucători față de sezonul trecut!“   

Echipa nu are continuitatea de anul trecut, dar în rest am avut momentele noastre, știm să jucăm fotbal, facem și să nu uitați un lucru: s-au schimbat 11 jucători față de sezonul trecut! Dar, atenție, nu că vrea Farul, ci pentru că trebuie. N-ai ce să faci. Ca să plătesc salariații, oamenii, trebuie să facem lucrul ăsta. Deocamdată, suntem pe acest drum. Încercăm să facem lucrurile, ce vorbim să se întâmple, a mai spus Hagi.


Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:


LIVE TEXT. Superliga 2023 / 2024
Farul Constanța, egal la Ovidiu cu CFR Cluj. Calificarea în play-off se va decide în ultima etapă (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 543

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 607

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1096

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 356

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1046

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 671

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 439

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3144

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1853

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 677

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1362

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 871

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 937

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 792

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1488