Handbal Constănţeanul Marius Stavrositu, instalat antrenor principal la Universitatea Cluj (galerie foto)


 
  • Fost mare jucător, Marius Stavrositu are 41 de ani şi s-a retras din activitatea competiţională în 2020.
 
Constănţeanul Marius Stavrositu, fost mare handbalist, în prezent antrenor, este noul principal al echipei masculine Universitatea Cluj, care ocupă locul 13 în Liga Naţională.
 
În vârstă de 41 de ani, Marius Stavrositu s-a retras din activitatea de jucător anul trecut, cu două luni înainte de a împlini 40 de ani, după care a activat în staff-ul tehnic al CSA Steaua Bucureşti (ultima echipă la care a jucat). Acum a preluat-o ca principal pe U Cluj.
 
„Încep o nouă etapă a carierei mele şi multumesc celor de la U Cluj pentru încrederea de a mă pune antrenor principal al echipei de handbal masculin. În ultimele luni, m-am dedicat perfecţionării, iar acum vreau să pun în practică tot ce am învătat în ultima perioadă, dar şi de la antrenorii cu care am colaborat. Am început deja antrenamentele cu băieţii şi am mari aşteptări de la ei, dar şi speranţa că împreună vom atinge obiectivul de anul acesta. Din păcate, îmi voi face debutul pe banca tehnică fără spectatori, însă trag nădejdea că, în curând, lucrurile vor reveni la normal şi vom reuşi să ne revedem la meciuri. Până atunci, mulţumesc Clujului pentru primirea frumoasă pe care mi-a făcut-o şi, cu siguranţă, îmi voi face multe amintiri frumoase aici“, a fost mesajul lui Marius Stavrositu.
 
Sportiv extrem de spectaculos, inventiv, cu pase marcă înregistrată, talentatul „Pablo“, „creierul“ din teren, a făcut spectacol la echipele la care a evoluat ca handbalist, fie că a fost vorba de CSS1 Constanța (la juniori), HC Portul Constanţa, HCM Constanța, CSM București, CSA Steaua (ultima sa formație) sau echipa națională.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Marius Stavrositu)

 
Citeşte şi:

 
Constănțeanul Marius Stavrositu, în staff-ul tehnic al echipei de handbal CSA Steaua București
 
După 29 de ani de handbal, Marius Stavrositu și-a încheiat cariera de jucător
„Constanța te aplaudă, Pablo!“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Coremar SA, convocați în Adunarea Generală Ordinară. Ordine de zi cu trei puncte

16 Feb 2024 802

CSM Constanța Handbal George Buricea - „Sezonul începe tare, dar suntem încrezători. Atmosfera în lot e foarte bună“

21 Jul 2023 1474

Handbal CSM Constanța debutează în noul campionat contra echipei antrenate de Marius Stavrositu

03 Jul 2023 1534

George Buricea şi Marius Stavrositu, adversari în premieră ca antrenori. HC Dobrogea Sud a învins Universitatea Cluj

25 Nov 2021 2750

HC Dobrogea Sud a învins şi CSA Steaua. Echipa de pe litoral se menţine în lupta pentru medalii

11 Apr 2021 3151

HC Dobrogea Sud Constanța Legendarul George Buricea, la al 20-lea sezon european din cariera de handbalist!

04 Sep 2020 4480

Constănțeanul Marius Stavrositu, în staff-ul tehnic al echipei de handbal CSA Steaua București

27 Jun 2020 3506

După 29 de ani de handbal, Marius Stavrositu și-a încheiat cariera de jucător „Constanța te aplaudă, Pablo!“

22 Jun 2020 3966

Editorial Meciul de adio al lui Laurențiu Toma, magia HCM Constanța și două unde de regret

18 Jan 2020 3839

Vicecampioana Steaua, învinsă la cinci goluri pe litoral Marius Stavrositu a recunoscut superioritatea HC Dobrogea Sud

05 Oct 2018 2621

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 iunie 2018

09 Jul 2018 2504

CSM București, eliminată neașteptat din Cupa EHF la handbal masculin

15 Oct 2016 2541

Handbaliștii Alex Șimicu și Marius Stavrositu, la Constanța, pe plajă

01 Jul 2015 3809

Incidente la meciul HCM Constanţa - Dunărea Călăraşi Laurenţiu Toma - „Ne înfigem dinţii în ei, murim cu ei de gât“

06 Dec 2014 3125