Handbaliștii de la CSM Constanța, primul meci oficial din noul an. Duel cu „lanterna“ Ligii Naționale


 
  • CSM Constanța a acumulat 35 de puncte până acum, având 11 victorii, două egaluri și două înfrângeri în 15 partide, în timp ce formația orădeană e fără niciun punct, după ce a pierdut toate meciurile.
 
CSM Constanța are parte de un nou weekend plin, cu partide la Constanța, dar și în țară. Formațiile de baschet și volei ale clubului continuă meciurile de campionat, iar echipa de handbal debutează în 2023. Canotorii vor participa la prima competiție din acest an.
 
Baschet
 
Calificați în Top 10, baschetbaliștii CSM Constanța încep lupta pentru turneul play-off al Ligii Naționale, cu un meci pe teren propriu, în faza a II-a a competiției. Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 17.00, CSM Constanța o va înfrunta pe SCM U Craiova, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța, „iar băieții antrenați de Alexandru Olteanu și Valentin Boian mizează pe cât mai mulți spectatori în tribune pentru un start cu dreptul“, după cum se arată pe pagina de Facebook a clubului de pe litoral.
 
Juniorii U-16 de la CSM Constanța merg la cel de-al doilea turneu al anului. Constănțenii au o misiune dificilă pe terenul liderului grupei a 6-a. Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 15.00, și duminică, 5 februarie, de la ora 13.00, CSM Constanța va da piept cu CS Agronomia București, în Sala Agronomia din capitală.
 
Volei
 
Voleibaliștii antrenați de Răzvan Parpală și Florin Voinea revin în Sala Sporturilor, pentru un nou meci dificil, în etapa a 16-a a Diviziei A1. „După jocul foarte bun făcut miercuri, pe terenul lui Dinamo, CSM Constanța este hotărâtă să dea totul pentru o victorie contra lui SCM Zalău. Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 19.30, în fața propriilor suporteri!“, este mesajul clubului.
 
Pe locul întâi în Seria Est a Diviziei A2, voleibalistele CSM Constanța își pot consolida poziția în clasament printr-un nou succes. Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 13.00, fetele antrenate de Radu Began vor juca, în sala Complexului Sportiv Tomis, cu CSM București.
 

Cadetele clubului de pe litoral, antrenate de Bianca Ioana Cojocaru și Vanesa Deșliu, vor să continue șirul victoriilor în Grupa de Elită B a Campionatului Național, după ce au debutat cu dreptul în 2023, contra brașovencelor. CSM Constanța joacă în deplasare, cu CSȘ Galați, sâmbătă, 4 februarie, de la ora 13.00.
 
Handbal

 
Liga Zimbrilor se reia după pauza de iarnă, iar handbaliștii CSM Constanța, aflați pe locul doi în clasament, debutează oficial în 2023 cu un meci pe terenul „lanternei“ ierarhiei, CSM Oradea, în etapa a 16-a. CSM Constanța a acumulat 35 de puncte până acum, având 11 victorii, două egaluri și două înfrângeri în 15 partide, în timp ce formația orădeană e fără niciun punct, după ce a pierdut toate meciurile. „Băieții antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu încep anul de pe locul 2 și iau în calcul doar victoria. Partida este programată sâmbătă, 4 februarie, de la ora 17.00, în Sala Antonio Alexe din Oradea“.
 
Canotaj
 
După medaliile cucerite în luna noiembrie, la Campionatul Național de fond pentru seniori, tineret și masters de la Timișoara, canotorii Clubului Sportiv Municipal Constanța revin pe apă. Prima competiție a anului este Cupa României - Ergometru și se desfășoară sâmbătă, 4 februarie, pe Lacul Snagov.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal)
 
Citește și:
 
Volei
CSM Constanța a condus pe seturi Dinamo în meciul din București. „A ținut în șah deținătoarea Supercupei României“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 486

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 494

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 413

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 418

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 308

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 388

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 709

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 562

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 432

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 435

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 670

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 456

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 728

Rugby CSM Constanța, înfrângere la limită în Divizia Națională de Seniori (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 526

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 854