Iată programul meciurilor din sezonul regular, pentru echipa Farul Constanța



Desfășurată astăzi, la Casa Fotbalului, tragerea la sorți pentru programul noului sezon al Ligii a 2-a, care va debuta la finalul acestei săptămâni, a stabilit un “țintar” dificil pentru echipa Farul Constanța.

Ca și în campionatul trecut, când au jucat cu Rapid București, în Regie, alb-albaștrii vor debuta în deplasare, în fieful unei alte echipe de tradiție și contracandidate la calificarea în play-off, Petrolul Ploiești. În plus, echipa pregătită de Ianis Zicu va disputa 11 partide în deplasare, printre care și o “dublă” cu Universitatea Cluj și Rapid București, și doar 9 meciuri pe teren propriu.

În ultima rundă din sezonul regular, constănțenii nu vor juca. “Asta a fost tragerea la sorți, cu avantaje și dezavantaje. La prima vedere, cel mai mare dezavantaj este că vom disputa mai multe meciuri în deplasare decât pe teren propriu și că vom întâlni principalele contracandidate la calificarea în play-off în deplasare. Depinde doar de noi să profităm la maximum de avantaje și sunt optimist că la finalul sezonului regular ne vom regăsi între primele 6 clasate și vom merge în play-off”, a declarat managerul clubului, Tiberiu Curt.


Programul complet al sezonului regular pentru echipa Farul Constanța:

Etapa 1 (deplasare) – Petrolul Ploiești

Etapa a 2-a (acasă) – CS Aerostar Bacău

Etapa 3-a (deplasare) – ASU Politehnica Timișoara

Etapa a 4-a (acasă) – SCM Gloria Buzău

Etapa a 5-a (deplasare) – AFC Unirea Slobozia


Etapa a 6-a (acasă) – FC Metaloglobus București

Etapa a 7-a (deplasare) – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu

Etapa a 8-a (acasă) – Turris Oltul Turnu Măgurele

Etapa a 9-a (deplasare) – Concordia Chiajna

Etapa a 10-a (acasă) – CS Mioveni

Etapa a 11-a (deplasare) – Universitatea Cluj

Etapa a 12-a (deplasare) – Rapid București

Etapa a 13-a (acasă) – CSM Reșița

Etapa a 14-a (deplasare) – Ripensia Timișoara

Etapa a 15-a (acasă) – AFC Csikszereda Miercurea Ciuc

Etapa a 16-a (deplasare) – Dunărea Călărași

Etapa a 17-a (acasă) – Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Etapa a 18-a (deplasare) – CSM Slatina

Etapa a 19-a (acasă) – ACS Fotbal Comuna Recea

Etapa a 20-a (deplasare) – FC U Craiova 1948

Etapa a 21-a – stăm

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 FCSB - Farul Constanța, în etapa a șaptea din play-off

27 Apr 2024 202

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 416

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 670

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 692

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1148

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 360

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1062

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 685

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 456

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3202

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1876

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 698

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1377

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 880

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 939