Ionuţ Băluţă l-a învins, în Spania, pe Fernando Suarez „El Capo“ a făcut prima victimă în ringul profesionist (video)



Boxerul din Năvodari Ionuţ Băluţă, multiplu campion naţional la amatori, a avut un debut de succes la profesionişti. Aflat de şase luni în Spania, Băluţă (22 de ani) a susţinut sâmbătă aseară, la Bilbao, partida cu spaniolul Fernando Suarez, pe care l-a învins, într-un meci la categoria 58 kg. Băluţă este un boxer format la Năvodari, iar ultima dată a evoluat pentru CS Năvodari. În Spania, Ionuţ a primit numele de ring „El Capo“.
 
În meciul cu Fernando Suarez, năvodăreanul a ridicat sala în picioare. La gală au asistat 3.000 de persoane, dintre care 35 au fost români din Spania, susţinători ai lui Ionuţ Băluţă. Acesta s-a impus la puncte, la capătul a patru reprize de câte trei minute, dar l-a dominat copios pe adversarul său, care a făcut de două ori cunoştinţă cu podeaua, în repriza a doua (după ce a recepţionat o lovitură la ficat) şi în a treia (după un pumn primit în barbă).
 

„Sunt foarte mulţumit de debutul meu la profesionişti. Le dedic acest succes mamei mele şi lui Sorin Constantin Oncioiu, care a avut încredere în mine, m-a ajutat şi m-a susţinut tot timpul. De asemenea, le mulţumesc şi celor care mi-au făcut galerie la meci. A însemnat foarte mult pentru mine acest suport“, a declarat Ionuţ Băluţă.




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE După revenirea din Polonia, Farul Constanța continuă pregătirea în efectiv complet. Returul cu Sheriff, la Tiraspol

03 Jul 2023 1865

Farul Constanța încheie vacanța și începe pregătirea. Mișcări în lotul de jucători al liderului Superligii

04 Jan 2023 2763

„Toți atacanții noștri au marcat, ceea ce e important pentru echipă“ Farul Constanța, medie de două goluri pe meci în Superligă!

24 Dec 2022 1834

Rapid - Farul Constanța, în Superligă Gică Hagi - „Suntem încrezători, dar și conștienți că întâlnim o echipă foarte bună“ (VIDEO)

20 Oct 2022 2480

Campionul! Boxerul Ionuț „Il Capo“ Băluță, câștigător al centurii WBC International la categoria supercocoș

23 May 2022 2178

Modificări drastice în firma Green Packaging Factory SRL, din Constanța. Cine sunt noii asociați

31 Jan 2022 1154

Administrator nou, din Constanța, la societatea Vitalop House SRL

29 Jul 2021 2458

Ascensiunea continuă! Ionuț Băluță l-a învins pe David Oliver Joyce și a cucerit titlul european WBO

01 Oct 2020 4983

Spania. Ionuț Băluță, tot mai sus în boxul profesionist „Sunt foarte motivat, pentru a urca pe cele mai înalte trepte“ (video)

02 Jul 2020 5630

Micul gigant! Victorie uriaşă a lui „Il Capo“ la profesionişti Boxerul Ionuţ Băluţă, din Năvodari, a învins, la Dubai, un fost campion mondial (galerie foto + video)

10 Mar 2020 6878

„În 2019, vom fi mai puternici“ Ionuţ Vînă, mijlocaşul FC Viitorul, vrea să prindă echipa naţională şi un transfer în străinătate

29 Jan 2019 2310

Ionuţ Băluţă susţine un nou meci în Spania „Mi-ar plăcea să boxez la Năvodari pentru o centură“ (galerie foto)

09 Nov 2017 7241

„El Capo“, al doilea KO la rând Ionuţ Băluţă l-a învins la box profesionist, în Spania, şi pe Fred Cordeiro

08 Jun 2017 4317

Boxerul Ionuț Băluță, victorie prin KO la profesioniști, în Spania

06 May 2017 4959

„El Capo“, o nouă victorie la profesionişti Boxerul Ionuţ Băluţă l-a învins în Spania şi pe Edwin Tellez (galerie foto)

13 Mar 2017 4472