Ionuț Stănescu, președintele HC Dobrogea Sud Constanța „Ne dorim să fim în vârf, printre primele echipe ale României“


La finele lui 2019, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța se află pe locul cinci în Liga Națională și calificată în turneul Final Four al Cupei României, reușind să se redreseze după un start de sezon ezitant.
Ionuț Stănescu, președintele clubului, s-a declarat mulțumit de prima parte a sezonului. „Chiar dacă am început campionatul pentru al patrulea an la rând cu o înfrângere, am arătat, ca și până acum, că ne revenim la fel de repede. Mă bucur că am terminat turul în forță, avem 12 meciuri fără înfrângere, mai exact zece victorii și două egaluri. Chiar dacă ne-am obișnuit cu locurile 1-2, eu spun că suntem pe o poziție rezonabilă în Liga Zimbrilor, având în vedere că este un campionat foarte puternic. Dinamo domină sezonul, dar sunt alte 6-7 echipe de valori sensibil egale, care pot ocupa celelalte poziții. Ne dorim să fim în vârf, printre primele echipe ale României, este obiectivul nostru an de an. Chiar dacă Dinamo se anunță candidată certă la titlu, noi nu ne batem pentru locul doi. Ne vom lupta cu ei, pentru că ne dorim să câștigăm campionatul, ar fi o premieră pentru HC Dobrogea Sud“, a punctat Stănescu, potrivit site-ului oficial al HCDS.
 

Turneul Final Four, din nou la Constanța?

 
Echipa de pe litoral a câștigat Cupa României în 2018, iar, iar după un an de absență, a reintrat în careul de ași al competiției, alături de Dinamo, Poli Timișoara și CSM Bacău. Tragerea la sorți pentru semifinale va avea loc în februarie 2020, iar turneul va fi pe 4 și 5 aprilie anul viitor. Ca în 2018, HCDS studiază posibilitatea să aducă turneul Final 4 la Constanța.
 

„Zvonko a înțeles“

 
Ionuț Stănescu a explicat și decizia înlocuirii antrenorului Zvonko Sundovski cu Djordje Cirkovic (primul antrenor al echipei, din perioada 2015 – 2017), după evoluția slabă din primele etape ale acestui sezon. „Când echipa nu merge bine, trebuie schimbat ceva. Poate și jucătorii au avut partea lor de vină, dar când echipa nu se exprimă la capacitate maximă, antrenorul poartă cea mai mare responsabilitate. Și Zvonko a înțeles, așa că am ajuns la un acord să ne despărțim. Este clar că și absențele lui Buricea și Toma au contat la începutul campionatului, când am avut acel start mai slab. Dar George a revenit, pentru că era nevoie de el. Și mă bucur că a făcut-o într-un moment greu al echipei, deși s-a expus unui mare risc. Echipa merge bine de atunci și el va continua. Venirea lui Cirkovic s-a dovedit benefică. Este greu pentru un antrenor să se plieze pe jucătorii pe care îi găsește, să vină să facă performanță cu o echipă pe care nu a ales-o el. Sigur, mai sunt lucruri de îmbunătățit. Tot timpul ne gândim să corectăm ce nu merge bine. Transferuri? Am avea nevoie, dar este foarte greu la handbal să schimbi un jucător român sau cu criteriu în mijlocul campionatului. Nu găsim acum jucători fără contract“, a arătat Stănescu, conform sursei citate.

 
Primul meci acasă în 2020 va fi cu Dinamo!

 
Președintele clubului a subliniat și relația foarte bună a echipei cu fanii. HCDS a avut parte de susținere și în deplasare, iar acasă, în Sala Sporturilor, atmosfera a fost mereu frumoasă la meciuri, chiar dacă tribunele nu au fost pline. „Avem un grup inimos de suporteri, care vine și la meciurile din deplasare. Pot să spun că echipele cu care jucăm sunt plăcut surprinse de faptul că suntem susținuți de galerie pe terenul lor. La Constanța, chiar dacă nu am jucat cu sala plină, spectatorii au venit la meciuri și au gustat spectacolul din plin. Primul meci acasă în 2020 va fi cu Dinamo și sunt convins că vor veni în număr mare, de data asta cred că vom reuși să umplem Sala Sporturilor“, a menționat Ionuț Stănescu.
 

Zece jucători convocați la loturile naționale

 
Derby-ul cu Dinamo se joacă pe 2 februarie, dar debutul oficial al HCDS în noul an în Liga Națională va fi cu Potaissa, la Turda, pe 29 ianuarie. Lotul constănțean va fi complet însă doar cu puține zile înainte de confruntarea de la Turda, întrucât nu mai puțin de zece jucători sunt convocați la finalul acestui an pentru campaniile de calificare și turneele finale din ianuarie: Mocanu, Iancu, Csog, Vasile (România, Trofeul Carpați, preliminarii CM 2021), Chikovani (Georgia, preliminarii CM 2021, preliminarii EURO 2022), Hendawy (Egipt) și Chiuffa (Brazilia), turnee de calificare la JO 2020, Nikolic (Serbia), Simovic (Muntenegru) și Malinovic (Bosnia), calificați la EURO 2020.
 

Echipa cu cele mai puține goluri primite în campionat

 
„Îi vom avea pe toți înapoi cu o zi-două înainte de Turda! Este o mândrie că avem jucători la trei echipe naționale diferite la EURO 2020 pentru că ne vor reprezenta și pe noi la Campionatul European. Am fi dorit să fie și naționala României acolo, dar sperăm să ajungem în anii următori. Sunt semnale pozitive dinspre națională. Noul selecționer, Rareș Fortuneanu, este un tip ambițios, care vrea performanță, băieții sunt foarte mulțumiți de el. Sper și îmi doresc ca naționala să aibă o altă față și să ajungă la un turneu final. Avem doi portari convocați în lotul României și al treilea în cel al Egiptului. Nu degeaba suntem echipa cu cele mai puține goluri primite în Liga Zimbrilor! Mă bucur că Alexandru Buligan a acceptat să lucreze la națională. Echipa națională are nevoie de el, cu siguranță își va pune amprenta pe partea defensivă“, a mai spus Ionuț Stănescu. În vederea demarării pregătirii pentru noul an, echipa se va reuni pe 6 ianuarie 2020, la Sala Sporturilor. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Citește și:
 
UPDATE HC Dobrogea Sud Constanța s-a calificat în turneul Final Four al Cupei României


Portarii Ionuţ Iancu şi Daniel Vasile, pregătiţi de Alexandru Buligan şi la HC Dobrogea Sud, şi la Naţionala României (galerie foto)

HC Dobrogea Sud a învins Minaur Baia Mare la Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1031

Magistrații analizează măsura preventivă în dosarul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

20 Feb 2024 792

Legături cu scandalul stufului din Deltă Bizantine Art Proiect SRL, controlată de Marinela Iscru, din Dăeni, fost partener al fiului senatorului PSD Paul Stănescu, în dizolvare! (DOCUMENTE)

30 Jan 2024 1542

Parchetul European a intrat pe fir! Familia preotului Iscru, din Dăeni, fiul senatorului PSD Paul Stănescu și stuful transformat în pășune, în mandatul pesedistului Florin Barbu. Firmele implicate (DOCUMENTE)

23 Jan 2024 13516

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1565

UPDATE România, în finala M20 EHF Championship. Constănțeanul Ionuț Stănescu, MVP în meciul cu Ucraina

22 Jul 2022 1478

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1839

HC Dobrogea Sud Constanța, amicale tari în pre-sezon. Ionuț Stănescu și Gabriel Preda au vacanță mai scurtă

13 Jun 2022 1620

HC Dobrogea Sud. Ionuț Stănescu, principalul marcator cu CSM Focșani 2007. Irezistibil de la 7 m! „Am așteptat foarte mult acest moment“ (GALERIE FOTO)

07 May 2022 2886

HC Dobrogea Sud Constanța a învins în deplasare CSM Focșani 2007

05 May 2022 1861

Rudi Stănescu, președintele HC Dobrogea Sud Constanța, în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal

29 Apr 2022 2830

După juniorii 3, și juniorii 2 de la HC Dobrogea Sud Constanța s-au calificat la turneul final

28 Apr 2022 2829

Cel mai frumos cadou! În ziua în care a împlinit 19 ani, Ionuț Stănescu jr., de la HC Dobrogea Sud, a primit o nouă convocare la lotul național

02 Apr 2022 2875

Duminică, partidă a HC Dobrogea Sud la Constanța, din nou fără restricții Ionuț Stănescu - „Așteptam momentul acesta de foarte mult timp“

26 Mar 2022 2437

Intrare liberă la primul meci acasă al HC Dobrogea Sud Constanța fără restricții după doi ani (GALERIE FOTO)

23 Mar 2022 2312