Luptătorii de la CS Victoria Cumpăna, pe podium și la Naționalele de la Târgu Mureș. „Voi, tinerii campioni, sunteți mândria noastră!“

 

Finala Campionatului Național individual la lupte pentru juniori 4 (11 – 13 ani) s-a disputat la Sala Polivalenta din Târgu Mureș, iar printre medaliați s-au numărat și reprezentanții CS Victoria Cumpăna, pregătiți de Vasile Vicol, care au obținut rezultate foarte bune.
 
Au urcat pe podium:
 
Alexia Gavrila – cat. 28 kg, locul 1
Maria Moraru – cat. 34 kg, locul 2
Maria Cocotă – cat. 44 kg, locul 3
Robert Popa – cat. 42 kg, locul 3.
 
În clasamentul general la fete, clubul sportiv din județul Constanța s-a clasat pe poziția a treia, pe lângă fetele medaliate, mai aducând puncte, prin clasările lor, Lorelay Jinga (locul 5) și Teodora Moraru (locul 9).
 

Felicitări, dragii noștri! Voi, toți tinerii campioni ai comunei Cumpăna, sunteți mândria noastră și cei care duceți renumele localității pe cele mai înalte culmi!, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

 

Au participat peste 400 de sportivi, s-au dat lupte istovitoare în acel «cerc de foc», unde fiecare a luptat pentru a urca pe podium şi a deveni campionul României. Părinții și rudele au venit pentru a susține sportivul favorit, Târgu Mureş fiind un centru greu al luptelor româneşti. La final bucurie & tristețe, râs & plâns, agonie şi extaz, stări unice, unde doar un luptător poate simți acest «gust». CS Victoria Cumpăna a reuşit performanța de a urca din nou pe podium a patra oară în acest an, ocupând locul 3 la lupte feminine, în clasamentul general pe echipe. Fabrica de campioni de la Cumpăna nu se dezminte şi la fiecare concurs este pe podium. Cel mai important lucru din viațã nu este triumful, ci lupta. Lucrul esențial este să nu fi cucerit, ci să fi luptat bine, a fost mesajul lui Vasile Vicol.

 
Sursa foto: Facebook (Cumpăna News)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lupte Sportivi ai comunei Cumpăna, câștigători la Campionatele Naționale Școlare

28 Mar 2023 617

Lupte CS Victoria Cumpăna, pe locul doi la Memorialul „Nicolae Gheorghe“. Alexia Gavrilă, cea mai tehnică sportivă (GALERIE FOTO)

23 Mar 2023 930

Elena Vlad, de la CS Victoria Cumpăna, aleasă pentru încă un mandat în Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică Ritmică

23 Feb 2023 773

Șahiștii de la CS Victoria Cumpăna, rezultate frumoase la turneul „Grand Prix MegaChess” (GALERIE FOTO)

18 Jan 2023 945

Constanța Rezultatele din prima zi a „Trofeului Liga Old Boys“ (GALERIE FOTO)

08 Jan 2023 3553

Campionii Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, premiați la Gala Sportului Cumpănean. 170 de medalii cucerite în 2022 (GALERIE FOTO)

17 Dec 2022 1113

Fotbalul județului Constanța Etapa a 18-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente

04 Dec 2022 2159

„Cel mai frumos dar, în prag de sărbători!“ Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, 14 medalii la ultimele două competiții din acest an (GALERIE FOTO)

22 Nov 2022 1023

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, alături de sportivele de la Clubul Sportiv “Victoria” Cumpăna. Cu ce medalii s-au întors fetele

07 Nov 2022 1044

Lupte Sportivi din județul Constanța, medaliați la Campionatul Balcanic. Aur, argint și bronz!

31 Oct 2022 1284

Fazele județene ale turneelor „Gheorghe Ola“ și „Gheorghe Ene“ și-au desemnat laureatele. Meciurile, disputate la Cumpăna și Techirghiol (GALERIE FOTO)

31 Oct 2022 1377

Fotbalul județului Constanța Etapa a 13-a a Ligii a 4-a. Rezultate și clasamente

30 Oct 2022 1924

„Cu fiecare competiție, mândria comunei Cumpăna crește!“ Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, 26 de medalii la turneul „Rhythmic Star“

25 Oct 2022 1027

Mini-fotbal La Cumpăna și Techirghiol se dispută faza județeană a turneelor „Gheorghe Ola“ și „Gheorghe Ene“

24 Oct 2022 1332

Lupte CS Victoria Cumpăna, aur pe echipe la Campionatul Național

12 Oct 2022 1198