Meciuri decisive pentru CS Tomis

cstomis.jpgEchipa de pe litoral are şansa să obţină, sâmbătă, prima victorie în faţa vicecampioanei Rulmentul Braşov

După un start dezamăgitor de sezon, formaţia feminină de handbal, CS Tomis a început promiţător noul an, reuşind să câştige ultimele două meciuri din campionat (20-19 cu HCM Roman şi 33-26 cu HCM Buzău). Astfel, echipa pregătită de Goran Kurtes şi Victor Dăbuleanu poate spera din nou la îndeplinirea obiectivului propus la începutul campionatului, clasarea pe un loc de cupă europeană.

În urma ultimelor două rezultate înregistrate în campionat, constănţencele au urcat trei locuri în clasamentul Ligii Naţionale, aflându-se în acest moment pe locul 7, la doar patru puncte distanţă de podium, după zece runde. CS Tomis are şansa în acest week-end să obţină al treilea succes consecutiv în faţa vicecampioanei en-titre, Rulmentul Braşov. Echipa pregătită de Mariana Târcă este în acest sezon departe de cea care domina alături de Oltchim Râmnicu Vâlcea întrecerea internă. Fosta campioană în sezonul 2005 - 2006, din care a mai rămas doar numele, nu trece prin cea mai bună perioadă a existenţei sale. Echipa de la poalele Tâmpei este încă în perioada de reconstrucţie după ce s-a confruntat cu grave probleme financiare, fapt ce a determinat plecarea majorităţii jucătoarelor de valoare din lot. Mai mult, Rulmentul a fost penalizată de Federaţia Română de Handbal cu cinci puncte, după ce la cinci partide, din cele 14 jucătoare prezente pe foaia de joc, mai puţin de zece erau senioare. După ce echipa a fost preluată de autorităţile locale, mai multe jucătoare din campionatul intern au fost transferate sau împrumutate la Braşov, patru chiar de la CS Tomis: Ana-Maria Hamciuc, Georgeta Grigore şi Raluca Borodi. Ultima jucătoare de la formaţia constănţeană ajunsă la Rulmentul este Mihaela Pătuleanu, care a fost doar împrumutată formaţiei braşovene, acordul între cele două părţi fiind semnat de preşedinţii celor două cluburi săptămâna trecută. Meciul dintre CS Tomis şi Rulmentul Braşov va avea loc sâmbătă, la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 11.00. Partida va fi arbitrată de brigada formată din Bogdan Anton şi Iulian Cristea din Iaşi.

Trei meciuri într-o săptămână

Liga Naţională feminină programează săptămâna viitoare ultimele etape ale turului de campionat, după ce întrecerea internă a suferit anul trecut mai multe întreruperi cauzate de acţiunile naţionalei tricolore. Astfel, după meciul cu Braşov, CS Tomis va disputa miercuri, 27 ianuarie, primul test important al anului pe terenul Dunării Brăila, pentru ca la sfârşitul săptămânii viitoare, trupa lui Goran Kurtes să încheie prima jumătate a sezonului cu un joc contra „lanternei roşii" a campionatului, Ştiinţa Bacău, echipa care a adunat un singur punct în cele zece etape disputate până acum.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 298

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 633

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 420

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 786

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 525

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 389

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 553

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 789

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 624

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 605

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 473

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 301

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 238

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 624

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3255