Sport

Nepotul lui Francisc Paloşi, fost consul onorific al Ungariei la Constanţa Vis împlinit! Juniorul Ştefan Paloşi, în teren şi la Roland Garros (galerie foto)

Dorinţa regretatului Francisc Paloşi, fost consul onorific al Republicii Ungaria la Constanţa şi fost preşedinte (timp de 11 ani) al filialei Sud-Est a UDMR, de a-şi vedea nepotul, tânărul jucător de tenis Ştefan Paloşi, la Roland Garros, s-a împlinit.
 
Talentatul sportiv, aflat în acest moment pe locul 48 în lume la categoria de vârstă 18 ani, a acces în premieră la întrecerea juniorilor de la celebrul turneu parizian, care se desfăşoară în intervalul 3 - 9 iunie. Francisc Paloşi (care s-a stins din viaţă în 2011) ar fi fost tare mândru acum de Ştefan, pe care l-a îndrumat către tenis şi l-a sprijinit încă de la primii paşi ai acestuia la fileu. „Tata a fost cel care a insistat ca Ştefan să meargă la tenis, de la vârsta de şase ani. Se ducea cu el la antrenamente, îi cumpăra echipament, îl însoţea la turnee. Era tot timpul lângă el. Visul lui a fost să-l vadă pe Ştefan la Roland Garros, turneul său preferat. De Sus, de unde este acum, tata ne-a supravegheat şi ne-a ajutat, iar noi i-am împlinit dorinţa“, a spus Ionuţ Paloşi, tatăl lui Ştefan.   
 

A început 2018 pe locul 20 în lume 

Produs de mare valoare al tenisului constănţean şi românesc, jucătorul legitimat în prezent la CSA Steaua Bucureşti a început 2018 pe locul 20 în ierarhia mondială, însă a trecut printr-o perioadă de accidentări şi refacere, neputând participa la turneele planificate în prima parte a anului. Din această cauză a ratat inclusiv Australian Open, după ce, în 2017, evoluase la US Open. Problemele medicale l-au ţinut departe de teren până la mijlocul lui aprilie. După care, încet-încet, a revenit în turnee. A participat la Campionatul Naţional individual de vară Under-18, de la Bucureşti (făcând finală la dublu şi fiind semifinalist la simplu) şi a evoluat şi la două concursuri în Franţa. În momentul de faţă, este locul doi pe ţară la 18 ani, menţinându-se în fruntea ierarhiei, în primele două poziţii, de o lungă perioadă (de la zece ani)!    
 

Selectat de ITF alături de alţi trei jucători 

Pentru turneul de la Roland Garros, Ştefan a făcut deplasarea cu echipa ITF (Federaţia Internaţională de Tenis), plecând de acasă pe 9 mai, la două turnee în Italia, premergătoare marii întreceri de la Paris. Pentru această deplasare, ITF a selecţionat patru juniori din întreaga lume, unul dintre ei fiind Ştefan Paloşi, una dintre marile speranţe ale tenisului românesc. Multiplu campion naţional, atât la simplu, cât şi la dublu, şi autor al multor rezultate importante şi la turnee internaţionale, Ştefan a făcut parte, în 2017, din echipa de Cupa Davis a României, pentru confruntarea cu Belarus, de la Minsk. Admis direct pe tabloul principal la Roland Garros, Ştefan Paloşi a debutat ieri după-amiază în competiţia pariziană, întâlnindu-l în turul întâi pe cehul Jiri Lehecka (16 ani, numărul 40 mondial). A fost primul meci dintre cei doi, iar Ștefan a câștigat, cu 4-6, 6-3, 7-6(3), calificându-se în turul secund, unde va avea un meci foarte dificil, contra lui Sebastian Korda, din SUA, numărul doi mondial la 18 ani și al doilea favorit la Roland Garros! În primul tur, Korda l-a învins cu 6-2, 7-6(2) pe Valentin Royer, din Franța, numărul 66 mondial și beneficiar al unui wild-card la acest turneu.
 

Ascensiune semnificativă 

Într-o ascensiune semnificativă an de an, tânărul de 18 ani a continuat în 2017 evoluţiile bune din 2016, urcând în clasamentul mondial aproape 1.500 de locuri.  Cel mai bun rezultat al anului 2017 pentru Ştefan este finala de la Berlin, la turneul Allianz Kundler German Juniors. În noiembrie 2017, a participat la două turnee în Mexic. La primul s-a clasat în primii opt atât la simplu, cât şi la dublu, iar la cel de-al doilea a ajuns în sferturi la individual, iar la dublu a câştigat finala, făcând pereche cu polonezul Daniel Michalski. Prin participarea la cele două turnee din Mexic, Ştefan urca în clasamentul mondial ITF Jr. până pe locul 47. În decembrie 2017, constănţeanul a participat la turneele de juniori Eddie Herr şi Orange Bowl, unde a avut de asemenea rezultate frumoase, în primul oprindu-se în semifinală.
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi:
 

„A atins obiectivul bunicului său” Jucătorul de tenis Ștefan Paloși, din Constanța, participă la Roland Garros

„Este o provocare“ Jucătorul de tenis din Constanţa Ştefan Paloşi, transferat de CSA Steaua (galerie foto)

Rezultate bune obţinute de un sportiv din Constanţa, Ștefan Paloși, la turnee de tenis din Mexic

Tenismenul Ştefan Paloşi, din Constanţa, participă la US Open

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nepotul lui Francisc Paloşi, fost consul onorific al Ungariei la Constanţa Ştefan Paloşi, pe tabloul principal în turneul de juniori de la Wimbledon

07 Jul 2018 1504

UPDATE Juniorul Ştefan Paloşi, din Constanţa, joacă astăzi două meciuri la Roland Garros

04 Jun 2018 732

„A atins obiectivul bunicului său” Jucătorul de tenis Ștefan Paloși, din Constanța, participă la Roland Garros

02 Jun 2018 2453

Rezultate bune obţinute de un sportiv din Constanţa, Ștefan Paloși, la turnee de tenis din Mexic

02 Dec 2017 1058

Budapesta şi-a dat acordul Ildiko Toldişan, „unsă" consul al Ungariei în noiembrie

01 Oct 2012 2727

A murit liderul UDMR Constanţa Înmormântarea va fi vineri

30 Nov 2011 1515

16 comisari au fost declaraţi respinşi Dezastru la testarea-interviu a funcţionarilor de la Garda Financiară. Iată punctajul

19 Jul 2011 3009

Paloşi „Puterea i-a dereglat pe cei din PDL Constanţa“

26 Aug 2010 1090

Francisc Palosi, vazut pe langa DNA

14 Jul 2010 1054

Palosi „Nu mai vreau nicio deconcentrata de la PDL"

22 Jun 2010 1359

Cum l-a fentat Banias pe udemeristul Palosi

18 May 2010 1518

Palosi - sponsor de baza al UDMR

02 Apr 2010 2683

Ionut Palosi, propus de UDMR, sef de divizie la Garda Financiara

27 Feb 2010 2890

Exclusivitate Lista lui Palosi pentru deconcentrate

27 Feb 2010 2084

Deconcentratele cerute de UDMR, in mana lui Banias

25 Feb 2010 1559

Palosi, despre protocolul cu PD-L „Saptamana asta definitivam"

16 Feb 2010 911

UDMR-istii tulceni le-o iau inainte constantenilor

09 Feb 2010 1116

Banias si Palosi, maine la masa negocierilor

31 Jan 2010 994

Ce schimba, la Constanta, Alianta PD-L - UDMR

21 Jan 2010 1170

UDMR Constanta nu propune secretari de stat

20 Jan 2010 1880

Consulul Palosi „Sunt cetatean roman"

30 Dec 2009 1303

Palosi despre schimbarea sefilor de deconcentrate „Nu sunt de capul meu"

24 Dec 2009 1408

Palosi (UDMR) „Nu vrem tara in tara, nici drapel pentru secui"

19 Feb 2009 750

Francisc Palosi „Eliminarea UDMR, un hatar al PSD"

11 Dec 2008 618

Candidatii UDMR - ambitiosi, dar lipsiti de notorietate

22 Nov 2008 465

Armenii si-au comemorat eroii

26 Apr 2007 472

Golful temerarilor abuzivi

07 Nov 2006 1450