„Nu e o formă de ameninţare sau de şantaj” Giani Nedelcu ar putea renunţa astăzi la FC Farul

Giani Nedelcu, patronul FC Farul, ar putea renunţa astăzi la a mai finanţa clubul, în caz că fostul patron, Gheorghe Bosînceanu, nu renunţă oficial la suma de 9 milioane de euro pe care o are de primit de la gruparea constănţeană, printr-o hotărâre judecătoarească definitivă, suspendată însă pe perioada cât Farul se află în insolvenţă. Într-o întrevedere cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, Bosînceanu a spus că nu s-a gândit şi nu se gândeşte niciun moment să execute clubul, însă Nedelcu aşteaptă (până astăzi) şi o hârtie oficială în acest sens. În caz contrar, a declarat că se retrage de la club, Farul urmând a intra în faliment. „Nu e o formă de ameninţare sau de şantaj. Dacă se poate, bine, dacă nu, nu. Însă, dacă nu primim hârtie, eu nu mai continui la Farul”, a spus Nedelcu. În ultimele zile, în mediile fariste s-a avansat următorul scenariu: după ce Farul va intra în faliment şi se va desfiinţa, în acest fel dispărând toate datoriile, va fi înscrisă în competiţie o altă echipă (eşalonul şi modalitatea de înfiinţare fiind încă neclare), însă fără numele FC Farul, culorile sau palmaresul clubului care are o istorie de peste 90 de ani în spate. O asemenea variantă este însă exclusă din start, categoric, de suporterii „marinarilor”, iar Giani Nedelcu a declarat că nici el nu o îmbrăţişează. „Nu mă gândesc la nicio altă soluţie. Ori Farul, ori nimic. Cel puţin din partea mea. E urât să fac un asemenea lucru”, a punctat patronul Farului. Totuși, în eventualitatea în care situația se va rezolva, echipa își urmează programul de pregătire sub conducerea antrenorului Ion Răuță, iar ieri președintele Neculai Tănasă a înscris echipa în Liga a II-a, la Adunarea Generală de la București a Federației Român de Fotbal. De asemenea, în această săptămână, „marinarii” plănuiesc să dispute două amicale. unul mâine (pe teren propriu) și unul sâmbătă (în deplasare, ținând cont că în această zi Săgeata Năvodari are meci în Liga 1 pe stadionul „Farul”).    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 416

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 513

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 519

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 538

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 900

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 575

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 498

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 384

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 495

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 791

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 516

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 471

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 444

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 536

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526