Reprezentanţi ai CS Farul Constanţa, printre gimnaştii premiaţi de ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak

  • România a cucerit trei medalii la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică pentru seniori.
  • Tricolorii au fost medaliaţi cu aur la grup, cu argint pe echipe şi cu bronz la trio.
  • Din lotul pregătit de Marcela Fumea (antrenoare şi la secţia de la CS Farul Constanţa) şi Mădălina Ciovee au făcut parte şi mai mulţi reprezentanţi ai clubului de pe litoral.
 
 
Rezultatele înregistrate de România la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică pentru seniori, de la Baku (Azerbaidjan), tricolorii cucerind trei medalii (aurul la grup, argintul pe echipe şi bronzul la trio), au fost apreciate şi de Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, care i-a primit şi i-a premiat pe gimnaşti.
 
Din lotul pregătit de Marcela Fumea (antrenoare şi la secţia de la CS Farul Constanţa) şi Mădălina Ciovee care a evoluat la Campionatul Mondial au făcut parte şi mai mulţi reprezentanţi ai clubului de pe litoral. Pe lângă titlul mondial de la echipe, reprezentanţi ai CS Farul au fost medaliaţi şi la grup (Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, Mihai Popa), şi la trio (Teodora Cucu, Daniel Ţavoc).
   
„Şeful sportului românesc, el însuşi campion al Jocurilor Paralimpice, a apreciat performanţa obţinută de gimnaştii români, câştigători a 3 medalii la campionatele mondiale din Azerbaijan. «Munca voastră merită foarte mult şi o să încercăm tot timpul să vă ajutăm cu ce putem», le-a transmis ministrul Eduard Novak sportivilor şi echipei care i-a însoţit. Echipa României, antrenată de Maria Fumea şi Mădălina Cioveie, a câştigat medalia de argint, Teodora Cucu, Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc, David Gavrilovici, Mihai Popa au urcat pe prima treaptă a podiumului la Grup, iar Teodora Cucu, Daniel Țavoc şi David Gavrilovici au dublat aurul cu bronzul de la Trio. Gimnaștii au revenit la antrenamente pentru a pregăti atât participarea la Campionatele Europene de la Pesaro (Italia), 17-19 septembrie, cât și la Jocurile Mondiale de la Birmingham, 7-17 iulie 2022“, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Gimnastică.
 
Înainte de Campionatul Mondial al seniorilor, la Baku s-a disputat şi ediţia a noua a Campionatului Mondial de gimnastică aerobică pentru juniori, „Aerobic Gymnastics World Age Group Competition”, delegaţia României cucerind cinci medalii.
 

Pe podium şi la juniori

 
Tricolorii au obţinut aurul la cuplu, de două ori argintul (la aerobic dance şi trio) şi de două ori bronzul (la individual masculin şi la grup). O contribuţie însemnată la obţinerea acestor performanţe au avut şi reprezentanţii Constanţei în întrecere, Leonard Manta (CS Farul; antrenor, Cristina Dulgheroiu) şi Mădălin Boldea (CSS1; antrenor, Cristiana Spînu). Leonard Manta a obţinut trei medalii: argint la trio şi bronz la grup şi la individual, în timp ce Mădălin Boldea a cucerit argintul la aerobic dance.
 
Gimnaștii juniori ai României la competiţia de la Baku au fost însoțiți de Cristiana Spînu (antrenor coordonator al lotului de juniori al României), Cristina Dulgheroiu și Mariana Mezei.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Sursa foto: frgimnastica.ro
 
Citeşte şi:
 
Gimnastică aerobică
Sportivi de la CS Farul Constanţa, medaliaţi la Campionatul Mondial


Constanţa
Leonard Manta şi Mădălin Boldea, pe podium la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 495

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 555

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1030

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 354

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1043

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 668

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 437

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3106

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1844

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 673

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1361

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 870

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 934

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 789

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1487