S-a calificat la Campionatul Mondial Rezultat de senzaţie al Cristinei Toma la Balcaniadă

Atleta constănţeană Cristina Toma, de la CS Farul (antrenoare, Vali Ionescu), a avut o evoluţie de senzaţie la Campionatul Balcanic de la Stara Zagora (Bulgaria). Cristina a cucerit aurul în proba de triplusalt, cu o performanţă deosebită, 14,56 m, care i-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial de la Moscova, îndeplinind baremul A, care este de 14,40 m. În Bulgaria, Cristina Toma (24 de ani) a câştigat detaşat proba de triplusalt, celelalte două atlete de pe podium, Gabriela Petrova, din Bulgaria, şi Sinmez Sevim Serbest, din Turcia, sărind 13,92 m, respectiv 13,29 m. Toma a avut doar două sărituri valabile, prima (14,09 m) şi a patra, care i-a adus aurul şi calificarea la Mondiale. Până acum, CS Farul are patru atleţi care au obţinut biletele pentru Moscova: Andreea Ogrăzeanu, Anca Heltne, Adrian Vasile şi Cristina Toma.

Scanghel şi Floria, campioni la juniori II

Ieri, s-a încheiat la Bucureşti etapa finală a Campionatului Naţional de juniori II, atleţii şi atletele din Constanţa cucerind şapte medalii: aur - Alexandru Floria (CS Farul; antrenoare - Gabriela Voiculescu) - la săritura cu prăjina (3,60 m); Valentin Ştefan Scanghel (CS Farul; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion) -  la triplusalt (14,37 m); argint - Andreea Constantinescu (LPS „Nicolae Rotaru”; antrenor, Gabriel Zaharia) - la 5.000 m (27:52.92), Vlad Dragomir (CSS1 / Lenuţa Dragomir) - la triplusalt (14,03 m), Andreea Timofei (CS Farul / Niculina Chiricuţă) - la 400 m (56.13 s); bronz - Cristian Constantin (LPS / Carmen Botea) - la triplusalt (13.96 m), Nicoleta Zăvelcă (Farul / Cecilia Gevat şi Alin Larion) - la 400 m garduri (63.66 s). Graţie titlurilor cucerite, Floria şi Scanghel s-au calificat la Campionatul Balcanic din Turcia, care se va disputa la începutul lunii viitoare. În ceea ce o priveşte pe Nicoleta Zăvelcă, medalia de acum este prima cucerită la un Campionat Naţional. A fost bronz, dar putea fi foarte bine argint, dacă Nicoleta nu avea o problemă tehnică la gardul zece. La întrecerea din Bucureşti, alţi câţiva constănţeni s-au clasat în vecinătatea podiumului: Andreea Timofei (LPS / Niculina Chiricuţă) - locul patru la 400 m garduri (65,41 s), Bogdan Timofei (LPS / Niculina Chiricuţă) - locul cinci la triplusalt (13,24 m), Ana-Maria Manea (Farul / Cecilia Gevat şi Alin Larion) - locul cinci la 100 m garduri (16,53 s) şi Cristian Constantin (LPS / Carmen Botea) - locul cinci la lungime (6,58 m).   
    
Sursa foto: Pro  Sport

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1500

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 644

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 935

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 923

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 622

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 786

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 658

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 892

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1514

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 760

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 532

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 767

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1309

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 466

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1094