Scrimerii veterani s-au întrecut la Cupa Albatros Au încărunțit, dar spada tot nu le tremură în mână

scrima.jpgSala de scrimă a Clubului Sportiv Farul Constanța a găzduit, sâmbătă, ediția întâi a Cupei Albatros, întrecere rezervată veteranilor. Competiția a fost organizată de Cristian Ciobanu, patronul clubului privat de scrimă Albastros Constanța, înființat în acest an ca un urmaș al grupării Albatros Mamaia, care şi-a închis porţile în urmă cu 20 de ani. Ciobanu a făcut scrimă la acel club, cu antrenorul Ion Nițulescu.

La ediția inaugurală a Cupei Albatros au participat 20 de sportivi, atât bărbați, cât și femei, din Constanța, București și Galați. În întrecerea feminină, clasamentul a fost: 1. Monica Marinescu (antrenoare la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Constanța), 2. Cristina Popa (fostă Bănuț) - ocupantă, pe vremuri, a locului cinci la Campionatul Mondial de cadeți, 3. Camelia Mândroiu (constănțeancă la origine, în prezent având serviciul la Timișoara și la Viena; a venit special pentru acest concurs), 4. Mihaela Ion (antrenoare la CS Farul).

La masculin, s-a concurat pe două categorii de vârstă. La 40-49 de ani, podiumul a fost ocupat de: 1. Adrian Stanciu (Steaua București), 2. Mihai Moisi (fost scrimer la Farul, acum stabilit la București; campion național în septembrie), 3. Cristian Ciobanu. La 50-59 de ani, primii trei au fost: 1. Mircea Rotaru (fost antrenor), 2. Ion Nițulescu (antrenor la CSS1), 3. Horia Gheorghe (antrenor la CS Farul). Acesta din urmă nu se încadra în categoria 50-59 ani, ci la plus 60 de ani, însă, cum nu au fost sportivi suficienți (doar el și Octavian Crafcenco, din Galați), a concurat cu cei mai tineri decât el și, chiar și așa, a avut succes, clasarea sa pe locul trei reprezentând o surpriză plăcută.

„A fost o întâlnire foarte plăcută. La competiție au fost prezenți mai mulți veterani, însă nu toți au concurat, din motive de sănătate", a spus Ion Niţulescu.

Sursa foto: Asociația Județeană de Scrimă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 576

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 461

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 542

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 548

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 565

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 919

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 585

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 503

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 391

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 502

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 807

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 525

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 480

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 449

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 545