Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Sydney

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă de rusoaica Svetlana Kuznețova, ieri, în semifinalele turneului WTA de la Sydney. Va primi pentru participare 36.600 dolari și 185 de puncte WTA.
 
Partida de vineri a fost reluată de la scorul de 5-4 pentru româncă în manșa inaugurală, scor la care jocul a fost întrerupt joi, din cauza ploii.
 
În timpul meciului, Halep a avut procentaje mai bune la ambele servicii, însă Kuznețova a câștigat punctele mai importante. Sportiva din Constanţa, principala favorită a turneului, s-a recunoscut învinsă după trei ore și 45 de minute de joc efectiv. Halep şi Kuznețova sunt acum la egalitate în privința meciurilor directe, scor 3-3.

Declaraţiile Simonei Halep, după înfrângere

„Este meritul ei, a jucat foarte bine azi. Are un joc apăsat, cu mult topspin'', a spus Halep după partidă, citată de site-ul oficial al competiției. „Am încercat să îmi fac jocul meu, am încercat să fac un meci bun înainte de Melbourne. Sunt bine, cred că am jucat destul de bine, dar nu am fost concentrată la fiecare punct. Nu e așa rău. Nu sunt foarte tristă că am pierdut, dar pot spune că sunt dezamăgită'', a mai spus sportiva.
 
Pe de altă parte, Svetlana Kuznețova a menţionat că s-a bucurat de meci. „Am rămas concentrată până la final și m-am simțit foarte bine din punct de vedere fizic. Am servit destul de bine și e foarte frumos să încep sezonul astfel'', a spus rusoaica.

Tragere cu noroc pentru Halep la Australian Open

Ediţia cu numărul 104 a Australian Open-ului şi-a stabilit, în noaptea de joi spre vineri (în România), tablourile de concurs pentru competiţiile de simplu-feminin şi masculin. Simona Halep a avut parte de noroc la tragerea la sorți de la Australian Open. Jucătoarea noastră le va putea întâlni pe Serena Williams, Maria Șarapova, Petra Kvitova sau Agnieszka Radwanska doar în finală.
 
Halep va debuta la Australian Open 2016 împotriva unei jucătoare venite din calificări, în timp ce în turul doi va juca împotriva învingătoarei dintre Alize Cornet (Franţa) şi Bojana Jovanovski (Serbia).
 
„Nu vreau să spun cine este favorită la Australian Open. Este greu de spus, pentru că sunt multe jucătoare care au probleme medicale. (...) Este un turneu deschis oricărui rezultat. Cred că Serena Williams este printre favorite, dar ea nu a jucat niciun meci în acest an. Vom vedea. Nu vreau să mă pronunț”, a precizat Simona Halep la o conferință de presă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1722

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 869

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 600

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1169

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 918

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1280

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 893

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 773

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1637

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 883

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4411

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 764

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 1002

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1618

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 766