Simona Halep, una dintre cele patru finaliste ale anchetei pentru cea mai frumoasă lovitură a anului 2018 în circuitul profesionist feminin de tenis (video)

Tenismena din Constanța, Simona Halep, numărul unu mondial, este una dintre cele patru finaliste ale anchetei pentru cea mai frumoasă lovitură a anului 2018 în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), alături de poloneza Agnieszka Radwanska, de taiwaneza Su-Wei Hsieh şi de tunisianca Ons Jabeur, transmite Agerpres.ro

Halep candidează cu o minge trimisă în cros peste fileu dintr-un unghi foarte mic la meciul său cu Radwanska de la Miami, la scorul de 6-3, 2-6, 40-0, pierdut ulterior cu 3-6 în decisiv.

Radwanska s-a calificat în această fază a anchetei cu o lovitură reuşită în partida sa cu brazilianca Beatriz Haddad Maia de la Auckland, Hsieh candidează cu o fază realizată în meciul cu chinezoaica Qiang Wang de la Hiroshima, iar Ons Jabeur cu o realizare din partida cu Daria Kasatkina în turneul de la Moscova.

În prima fază a anchetei au existat două grupe de câte cinci propuneri, Halep având chiar două nominalizări în Grupa A (câştigătoarele anchetelor lunare din perioada ianuarie - mai). A doua nominalizare a fost cu o lovitură reuşită în turneul de la Roma (stop la fileu din poziţie dificilă), din mai, în faţa Mariei Şarapova, la scorul de 4-6, 6-1, 2-1, 0-30. Cele mai votate două nominalizări din fiecare grupă s-au calificat pentru faza finală a anchetei.

Radwanska a câştigat ultimele cinci ediţii ale anchetei.

Câştigătoarea va fi anunţată vineri pe site-ul WTA, unde iubitorii tenisului îşi pot vota favorita.

Sursa: Agerpres.ro
Sursa video: WTA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 705

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1802

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 885

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 606

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1185

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 933

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1296

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 899

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 780

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1644

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 892

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4422

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 772

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 1009

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1628