SSC Farul - Academia Rapid, meci la Constanţa „Sâmbătă vom avea din nou ocazia să simţim fiorul unui derby“

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, aflată pe locul doi în seria secundă a Ligii a 3-a, dispută sâmbătă, 24 februarie, meciul amical cu Academia Rapid, clasată pe poziţia a treia în Liga a 4-a Bucureşti.
 
Partida este găzduită, de la ora 14.00, de stadionul „Portul“ din Constanţa, iar de la ora 13.00, formaţia de pe litoral îşi va prezenta lotul de jucători cu care va aborda returul de campionat. Biletul de intrare la meci costă 10 lei.
 
Suporterii constănţeni abia aşteaptă această partidă, fiind convinşi că aceasta va oferi un spectacol deosebit. „Farişti, sâmbătă vom avea din nou ocazia să simţim fiorul unui derby. Un derby nu datorită competiţiilor în care sunt angrenate cele două echipe care se vor înfrunta. Ci datorită faptului că vom avea din nou ocazia să simţim tribunele vibrând sub picioarele noastre în timp ce două galerii, adversare tradiţionale, îşi cântă iubirea pentru echipa favorită şi «respectul» pentru rivali. Ambele echipe sunt sau se doresc a fi continuatoarele unor echipe de tradiţie din fotbalul românesc. Înainte, un meci FC Farul Constanţa - FC Rapid Bucureşti stârnea pasiuni, antipatii, dezbateri şi, foarte probabil, aşa va fi şi acum! Încă sunt proaspete amintirile dublelor confruntări din sezonul 2015 - 2016. Au fost meciuri care au depăşit ca asistenţă, intensitate şi nivel sportiv multe dintre partidele pe care le vedem acum în Liga I. Din păcate, sfârşitul acelui sezon a coincis şi cu sfârşitul existenţei celor două cluburi. Totuşi, există toate premisele ca meciul, chiar dacă are un caracter amical, să fie unul special.
 
Ambele echipe au în componenţa lotului sau în conducerea executivă figuri emblematice ale fotbalului românesc. Figuri care se identifică cu istoria celor două cluburi. Ambele au pornit de jos, din fotbalul mic, jucat pe maidane şi în noroaie. Ambele îşi doresc o ascensiune cât mai scurtă şi revenirea în fotbalul «mare». Ambele sunt susţinute de galerii frumoase şi «inimoase», cum obişnuiesc să spună comentatorii sportivi. Deci, vă aşteptăm la stadion! Pentru că sigur vom avea ce vedea! Şi pentru că împreună vom face să răsune întregul cartier de cântecele noastre! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul Constanţa.
 
Sursa foto: Ziua de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 407

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 512

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 983

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 352

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1037

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 662

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 437

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3095

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1836

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 665

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1361

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 866

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 930

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 787

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1486