Stelele fotbalistice ale Estului vin la Ovidiu

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” va organiza în acest an ediţia a treia a turneului internaţional de juniori „Cupa Stelelor Estului”, competiţie care va avea loc în perioada 2 - 5 septembrie 2013, la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, de la Ovidiu. Întrecerea este rezervată echipelor cu jucători născuţi după 1 ianuarie 1998 (Under-15), urmând a participa Galatasaray Istanbul, Partizan Belgrad, Academia „Ferenc Puskas” Budapesta şi Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

Cele patru formaţii vor juca în sistem fiecare cu fiecare, urmând ca echipa cu cele mai multe puncte acumulate să fie declarată câştigătoare a turneului. Jocurile se vor disputa pe 2, 3 şi 5 septembrie 2013. Ceremonia de premiere a câştigătoarei şi a jucătorilor remarcaţi va avea loc pe 5 septembrie, la finalul ultimului meci al zilei. Meciurile vor fi găzduite de stadionul numărul 1 din cadrul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, de la Ovidiu, accesul spectatorilor fiind liber.

Pe lângă trofeul dedicat câştigătoarei „Cupei Stelelor Estului”, cei mai buni dintre cei 72 de juniori vor fi recompensaţi şi cu premii individuale: cel mai bun portar al turneului, cel mai bun fundaş, cel mai bun mijlocaş, golgheterul turneului şi cel mai bun jucător al turneului. Programul este următorul: luni, 2 septembrie, ora 16.00 - Academia Hagi - Academia Puskas; ora 18.00 - Galatasaray Istanbul - Partizan Belgrad; marţi, 3 septembrie, ora 16.30 - Partizan Belgrad - Academia Puskas, ora 18.30 - Academia Hagi - Galatasaray Istanbul; joi, 5 septembrie, ora 16.00 - Academia Hagi - Partizan Belgrad; ora 18.00 - Galatasaray Istanbul - Academia Puskas. Ediţia inaugurală, desfăşurată în 2010, a fost câştigată de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, iar ediţia a doua, din 2011, i-a revenit echipei turce Bursaspor.
 
Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 488

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 482

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 523

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 881

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 565

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 493

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 375

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 458

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 785

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 508

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 466

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 439

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 530

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561