Un fost jucător al Farului face furori în Franţa

rugby.jpgFostul rugbyst al echipei Farul Constanţa Lazăr Filip se numără printre cei mai buni jucători ai formaţiei franceze RC Trignac, care activează în Federale 2, informează Federaţia Română de Rugby, pe site-ul său oficial. Trignac se află actualmente pe locul nouă în clasament, retrogradabil, începând noul sezon cu o înfrângere în deplasare (21-35 cu PUC), partidă în care Filip a transformat cele trei eseuri ale echipei sale. În vârstă de 22 de ani, Lazăr Filip (1,77 m / 86 kg) joacă la Trignac centru sau uvertură, fiind cotat ca jucător de rangul cinci, cel mai mare în istoria clubului.

„La Trignac, ca şi la alte echipe din Franţa, atmosfera e incredibilă. Indiferent de nivel, fanii şi jucătorii trăiesc pentru aceste echipe, oricât de mici ar fi ele. Fiecare echipă are istoria ei, iar oamenii sunt mândri de ea. Mă aflu la Trignac ca să îmi desăvârşesc tactica şi practica de joc şi să progresez. În acelaşi timp, vreau să-mi ajut echipa. Doresc să-mi îmbunătăţesc nivelul şi în viitor să joc la un alt eşalon francez", a declarat pentru frr.ro Lazăr Filip, care este coleg de echipă cu un alt român, Cristian Văcaru. În aceeaşi regiune cu Trignac se află echipa Saint Nazaire (Federale 1), la care joacă internaţionalul român Mihai Macovei.

La Farul, centrul Lazăr Filip s-a pregătit cu echipa mare încă de când era junior. „Era un vis pentru mine să joc la Farul în acel moment", rememorează rugbystul. Actuala sa echipă e una dintre cele mai vechi din Franţa, fiind înfiinţată în anul 1912. Pe lângă echipa de seniori, la care joacă Filip, Trignac mai are formaţii de juniori (de toate vârstele), dar şi echipă de veterani.

Sursa foto: frr.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 597

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 488

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 426

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 323

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 346

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 712

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 452

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 406

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 388

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 472

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 464

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 514

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 511

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 717

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 360