Universitatea Cluj a învins FC Farul la Constanţa. Oaspeţii au condus cu 2-0 după jumătate de oră


 
 
  • În urma acestui eşec, FC Farul a căzut de pe locul întâi, fiind detronată chiar de formaţia clujeană.  
 
Farul Constanţa a disputat astăzi meciul din etapa a şasea din turneul play-out al Ligii a 2-a (penultima rundă a sezonului).

Într-o întâlnire de tradiţie a fotbalului românesc, „marinarii” au întâlnit pe teren propriu Universitatea Cluj, partida fiind ultima acasă a echipei constănţene din acest campionat.    

Confruntarea s-a încheiat cu succesul oaspeţilor, scor 3-1 (2-0), golurile fiind marcate de Ribeiro (12), Pârvulescu (29, 85), respectiv Bîrnoi (48).

Un meci cu două reprize total diferite. O primă repriză în care le-am dat șansa, prin greșeli individuale, tehnice și de poziționare, să aibă oportunități să marcheze și au și marcat. O a doua repriză mai bună, am intrat repede în joc, am avut și posibilitatea să egalăm. Din păcate, aceasta este realitatea. Mă așteptam și am discutat cu jucătorii că nu mi-au plăcut niște lucruri săptămâna aceasta, nu doar din cauza lor, pur și simplu au fost niște situații. Nu au putut să se concentreze și în acest meci au făcut greșeli cât pentru două sezoane. Este prima dată când fiecare jucător face câte 3-4 greșeli mari, individuale, tehnice sau de poziționare. Toți la un loc au făcut greșeli. Aș fi schimbat în prima repriză toată echipă, dar nu am putut. Aș fi schimbat cinci jucători deodată, pentru că nu puteam să ne prezentăm de maniera aceasta. Eu nu am mai văzut echipa arătând atât de rău, a spus, la final, Ianis Zicu, antrenorul Farului.

 
În urma acestui eşec, FC Farul a căzut de pe locul întâi pe doi, luându-i locul chiar U Cluj, care a urcat de pe trei. Primele trei clasate au acelaşi număr de puncte, 39.

Totuşi, antrenorul Farului a punctat că nu este dezamăgit de acest rezultat.

Nu sunt dezamăgit deloc, pentru că sunt un tip care apreciază tot ceea ce au făcut jucătorii în toată această perioadă. Datorită lor, echipa aceasta a arătat bine și a pus probleme tuturor forțelor, din punct de vedere financiar, din Liga a 2-a. Nu am avut niciun meci cum a arătat prima repriză de astăzi, de această manieră execrabilă, și de asta eu nu pot șterge cu buretele doi ani de muncă pentru o repriză. Vreau să le mulțumesc și public, le-am mulțumit și în vestiar pentru tot ceea ce au încercat să facă în această perioadă. Pentru mine, ei rămân oamenii alături de care am avut primele satisfacții în fotbal la nivel profesionist ca și antrenor principal și, pe fiecare dintre ei, când o să-i văd, o să-i respect, a spus antrenorul.


Ianis Zicu a jucat cu: Dur-Bozoancă - Băjan (33 Cărăruş), Leca (33 I. Ursu), Antoche (cpt.), Carabela (33 Panait), Damaşcan, L. Mihai (76 Vl. Rusu), Greu, Bîrnoi (89 Pelivan), Silaghi, Banyoi.

Clasament: 1. U Cluj - 39p (5 meciuri jucate, golaveraj 11-6), 2. Farul - 39p (5m, 8-7), 3. Metaloglobus - 39p (5m, 6-6), 4. Ripensia Timişoara - 33p (5m, 8-3), 5. Fotbal Comuna Recea - 32p (5m, 15-8), 6. CSM Slatina - 19p (6m, 8-15), 7. Pandurii Lignitul Tg. Jiu - 14p (5m, 4-15). Ripensia Timişoara a avut rundă liberă. 
 

În etapa viitoare, ultima a campionatului, FC Farul va întâlni în deplasare Pandurii Lignitul Tg. Jiu.

Principalul Farului a dezvăluit că, în acest meci, va utiliza mai mulți jucători tineri.

Pelivan va juca titular, David, un fundaș central care s-a antrenat cu noi toată perioada va juca și el titular, la fel și Silaghi, pe toți jucătorii tineri îi voi folosi la această partidă, pentru că este păcat. Au muncit alături de noi, au dormit aici, la stadion, timp de un an, au făcut sacrificii, nu au avut viață privată pentru că această perioadă de pandemie i-a ținut izolați. Sunt mulți care nu au fost la familiile lor în toată această perioadă. Și, sincer, vreau să plec bucuros că o să-i foloesc și pe ei și o să-i fac să debuteze în liga a 2-a, în cazul lui David, iar ceilalți să aibă mai multe minute, a mai spus Ianis Zicu.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Capturi Digi Sport 1

Citeşte şi:


Antrenorul Ianis Zicu şi-a anunţat despărţirea de FC Farul Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 482

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 544

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1020

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 354

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1042

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 668

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 437

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3103

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1843

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 673

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1361

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 870

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 934

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 789

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1487