Vine Duru în inspecţie Oficialii Săgeţii speră să joace la Năvodari meciul cu CFR Cluj

Aurelian Băbuţan, managerul general al echipei de Liga 1, a spus că, în două - trei săptămâni, va demara acţiunea de reamenajare a arenei „Flacăra”, astfel încât, din sezonul viitor, să poată găzdui partide de prim eşalon

Nou-promovata în Liga 1 Săgeata Năvodari a început campionatul pe stadionul „Farul” din Constanţa, dar speră ca finalul ediţiei curente a Ligii 1 să o prindă la Năvodari, iar partida cu fosta campioană CFR Cluj să se joace pe arena „Flacăra”. Lucrările de modernizare costă în jur de 1,5 milioane de euro şi sunt asigurate de Primărie şi de Consiliul Local Năvodari.  

„Primarul Nicolae Matei, viceprimarul Florin Chelaru şi consilierii locali au luat decizia ca, în scurt timp, să ne apucăm de reamenajarea stadionului, astfel încât, în campionatul care vine, să jucăm la Năvodari. Cred că în două-trei săptămâni vom demara proiectul. Este o veste foarte importantă. Suntem în discuţii cu noile firme cu care vom colabora pentru a pune instalaţia de nocturnă, turnicheţii, sistemul audio-video, sistemul de încălzire, tabela de marcaj şi tot ce e necesar pentru a primi licenţă pentru campionatul viitor. Suma necesară pentru aceste lucrări se ridică undeva la 1,5 milioane de euro, banii provenind de la Primărie şi de la Consiliul Local Năvodari. Autorităţile locale sunt lângă noi şi le mulţumim. Ne vom ocupa de investiţie foarte repede, deşi nu avem garanţia că vom rămâne în campionat. Suntem încrezători însă în echipă şi în cei din jurul ei şi nu luăm în calcul posibilitatea retrogradării, deşi la fotbal e posibil orice. Primarul este hotărât să meargă până la capăt. Ştiam că Nicolae Matei este un om ambiţios şi de cuvânt, iar cu acest prilej mi s-a reconfirmat că îşi ţine promisiunile”, a declarat Aurelian Băbuţan.

Care e obiectivul primordial

Poimâine, oficialii Săgeţii vor primi vizita lui Viorel Duru, şeful Comisiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal, „care ne va da ultimele directive pentru a nu greşi în ceea ce vom face”. În acest moment, se discută ca printre criteriile de licenţiere să nu mai figureze obligativitatea încălzirii gazonului, însă, chiar şi dacă ar fi aşa, Săgeata nu va avea probleme, după cum spune managerul general al clubului. „Ne dorim să se renunţe la încălzire, deoarece costurile ar fi mult mai mici, dar ne descurcăm fără probleme şi dacă nu va fi aşa. Îmi doresc să inaugurăm stadionul la ultimul nostru meci de acasă din acest campionat, cu CFR Cluj. Dacă ne vom mişca repede, am putea reuşi, însă obiectivul primordial este să rămânem în prima ligă şi să începem noul sezon pe stadionul propriu. Oraşul Năvodari va avea numai de câştigat de pe urma echipei de fotbal, prin menţinerea acesteia în prima ligă printr-o evoluţie bună. Ne dorim cu toţii să rămânem în Liga 1 şi să ne clasăm pe o poziţie cât mai bună, pentru a încasa bani mai mulţi din drepturile de televizare, ceea ce ar reduce costurile pentru întreţinerea şi modernizarea stadionului”, a arătat Băbuţan.   

Noile achiziţii n-au costat niciun ban

Neînvinsă în partidele de verificare de până acum, echipa i-a lăsat o impresie pozitivă în pregătire managerului general al clubului. „Am avut rezultate bune, dar cel mai important e să începem bine campionatul, câştigând meciul cu FC Botoşani. Dacă am da greş, n-ar avea nicio relevanţă tot ce s-a întâmplat în acest cantonament. Sunt mulţumit de jocul echipei şi de staff-ul tehnic. Am curajul să afirm că principalul Cătălin Anghel este unul dintre cei mai buni antrenori cu care am avut ocazia să lucrez. E un tehnician preocupat, prins în angrenajul echipei 24 de ore din 24. Îmi place mult”, a spus Băbuţan. Şi noile achiziţii s-au mişcat bine în pregătire. „Sunt fotbalişti propuşi cu mult timp în urmă de oamenii cu care colaborăm. Până acum, nu am greşit, dar să înceapă şi campionatul, să-i vedem şi la partidele oficiale. În pregătire, echipa a pus în practică tot ce a făcut la antrenamente. Sperăm să fi făcut cele mai bune alegeri la transferuri. Toţi jucătorii aduşi nu au costat niciun ban, nu s-au plătit nici măcar comisioane. Ba mai mult, fotbaliştii au acceptat să-şi plătească ei biletele de avion, când au venit la probe”, a arătat Aurelian Băbuţan.

Amical cu FC  Farul

Partida amicală Săgeata Năvodari - FC Farul se va disputa vineri, 14 februarie, pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, de la ora 11.00. Iniţial, partida ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 15 februarie, dar cum Săgeata va disputa primul meci din 2014 în Liga 1 (pe teren propriu, cu FC Botoşani) într-o zi de vineri, pe 21 februarie, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport), a revenit asupra zilei amicalului cu Farul. Astăzi, „marinarii” întâlnesc într-o partidă de verificare, de la ora 11.00, echipa de Liga a III-a Dunărea Călăraşi. 

Sursa foto: Prosport

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

blue-shark

12 Feb, 2014 21:30

si cind te-ai trezit era dimineata sau ai cazut din pat????????? de Pynalty ai auzit ce a patit? sigur va ajuta noul presedine pina il bagati si pe el la ,,, stiu uni unde 6/2 masa casa si wc

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța a respins contestația lui Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, pentru reabilitare judecătorească (MINUTA)

09 May 2024 474

Curtea de Apel Constanța judecă azi cererea lui Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, de reabilitare judecătorească!

08 May 2024 534

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 aprilie 2024

07 May 2024 686

Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral Fostul primar, Nicolae Matei își „aruncă" fiul în competiția electorală de la Năvodari!

29 Apr 2024 1217

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 573

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 850

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 795

Primăria Năvodari va primi o cauțiune de 500 de lei. Decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța

09 Apr 2024 672

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 5839

Judecata s-a terminat! Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Iată când se va pronunța tribunalul

13 Mar 2024 3087

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

12 Mar 2024 933

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1380

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 2091

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1327

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1874