#citeșteDobrogea 138 de ani de la proclamarea primului și celui mai iubit rege al României. Lucrări din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța

La 14/26 martie 1881 se aproba proiectul de lege prin care România devenea regat şi Carol I primea titlul de Rege al României, pentru ca mai apoi, pe 10 mai 1881, să se proclame Regatul României, sub sceptrul Regelui Carol I.



Premergător acestui eveniment, pe 19 martie, în urmă cu 153 de ani, I.C. Brătianu îi propunea Principelui Carol, în numele României, să devină şeful statului român. Peste mai puţin de trei săptămâni, Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685 969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri.
Ideea de regalitate a fascinat după decembrie 1989 foarte mulți români, în special datorită personalității regelui Carol I, a cărui operă de construcție, în cele aproape cinci decenii de domnie, dăinuie peste secole ca dovadă a devotamentului său pentru România.
 

„Românul în Dobrogea calcă pretutindeni pe ruinele măririi străbunilor săi!”

După cum bine se știe, pentru Dobrogea, considerată „piatra cea mai scumpă de pe coroana Regelui Carol I”, a avut o afinitate cu totul aparte, pe care o găsim ilustrată și în cartea lui Constantin N. Sarry „Regele Carol I. Dobrogea și dobrogenii”, pe care o puteți parcurge în varianta digitalizată în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța.

 
„Răspunzând unei scrisori primite din partea vărului său Wilhelm, împăratul de azi al Germaniei, pe atunci prinț de coroană și care-i scria: «Și acum fie ca România să folosească fără întârziere toate avantajele care totuși se pot scoate din puțin promițătoarea Dobroge și ca lucrarea de poduri, canaluri și porturi să însemneze o eră nouă a guvernării tale». Răspunzând acestei scrisori, Domnitorul Carol spunea: «Insula Șerpilor este un far destinat a lumina în timpul nopții calea corăbiilor, ca să nu se sfărâme de stânci. Acest far, încredințat nouă de Congres, trebuie să fie simbolul soliei noastre în Orient».
Iar după prima călătorie întreprinsă în Dobrogea, între 15 și 18 octombrie 1879, tot Domnitorul Carol scria tatălui său: «Din în distanță, foarte aproape una de alta, pe movile și pe dealuri, se văd ruinele cetăților romane, atât pe țărmurile Mării, cât și pe malul Dunării. Asemenea în mijlocul țării se văd, din zare în zare, deosebit de ruinele de cetăți, atât de multe movile naturale și artificiale, în cât de le-am privi ca morminte de oști, din care multe și sunt, am putea într-adevăr zice că românul în Dobrogea calcă pretutindeni pe ruinele măririi străbunilor săi!
Cetățile romane, dărâmate de toate semințiile ce au călcat pe pământul Dobrogei, sunt semne invederate de temerile ce aveau românii de a vedea năvălind pe acolo asupra lor, ca prin o poartă firească, toate neamurile barbare din Europa și din Asia”.