Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea Obiceiuri bulgăreşti pentru cele patru momente cruciale din viaţă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Poate părea o lucrare inedită, care, la prima vedere, se ocupă de un sat obişnuit din Dobrogea începutului de secol XX. Şi totuşi, dincolo de istoricul regiunii ori al localităţii, monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, scrisă de prof. C.D. Constantinescu-Mirceşti, împreună cu elevii săi, descrie cu lux de amănunte obiceiurile diferitelor comunităţi ce au locuit în Dobrogea.
 
După ce am trecut în revistă obiceiurile macedoromânilor, începând de astăzi vom prezenta obiceiurile la bulgari, aşa cum sunt prezentate ele în lucrarea ce face parte dintr-o colecţie rară de cărţi pe care ZIUA de Constanţa le oferă spre lecturare, în format digitalizat, tuturor celor interesaţi, în Biblioteca Virtuală, sugestiv intitulată Fondul documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“


 
Naşterea, botezul, nunta şi înmormântarea sunt cele patru momente cruciale din viaţa oricărui pământean.
 
Naşterea. „Când femeia însărcinată simte ceasul apropiat al naşterii, cheamă moaşa, care arde îndată ce vine tămâie deasupra femeii ca să gonească spiritele rele. Tatăl copilului aruncă o piesă de argint în albia cu apă, unde moaşa scaldă copilul, pentru ca pruncul să fie curat ca argintul, iar dacă-i fată, să fie dorită de lume cum e dorit argintul. Pe capul copilului se leagă un căţel de usturoi, ca să fie ferit de duhurile rele. În primele trei zile, copilul este hrănit, pe lângă laptele mamei, cu un fel de ceai, obţinut din fierberea unei buruieni numită «lai.lai cucică» (ciuboţica cucului), ca să nu-l doară stomacul“.
 
Botezul. „Copilul este botezat după una sau două săptămâni de la naştere. În ziua hotărâtă pentru botez, moaşa vine la casa lehuzei şi după ce scufundă copilul în apă, îl îmbracă într-o cămaşă de-a tatălui, îi pune căciulă dacă e băiat şi alături de el aşază o pungă cu bani a tatălui apoi împreună cu naşa duc copilul la biserică. Când se întorc, naşa spune finei de trei ori «L-am luat evreu şi-l aduc creştin», fina dăruind naşei un dar“.
 
Nunta. „Ca şi la români, logodna este cea care premerge nunţii. După înţelegerea tinerilor, flăcăul trimite peţitori la fată ca să o ceară de la părinţii ei. La o săptămână sau câteva zile după aceea, părinţii logodnicului însoţiţi de multe rude ale lor, merg la părinţii fetei până a doua zi. În această noapte ei fac «guleaiul», adică un chef, prilej cu care se discută şi de nuntă. Pe la sfârşitul chefului, socrilor mari li se oferă o legătură de daruri, ce cuprinde o cămaşă, indispensabili şi batiste pentru logodnic.
La cei vechi nunta se începea de miercuri şi ţinea până miercurea săptămânii următoare. Interval în care era prevăzută şi o expoziţie, vinerea, numită Ciizul, şi care la alte popoare nu e cunoscut. După hainele pe care le aduce mireasa în casa socrilor mari, ei judecă dacă a fost harnică“.
 
Restul obiceiurilor de nuntă, pe zile, îl puteţi lectura în capitolul dedicat.
 
Cât despre înmormântare, aflăm că e important ca ţintele care trebuie bătute în coşciug să fie cu soţ, ca să nu blesteme mortul pe lumea cealaltă.
 
„Cu muzică nu se face înmormântarea decât când moare vreo fată tânără. Atunci două, trei cavale, de la plecarea de acasă a moartei şi până la cimitir cântă cântece jalnice. După ce se aşează mortul în groapă, i se pune un ban în mână, ca să aibă cu ce plăti la porţile raiului“. La 40 de zile i se pune o piatră pe mormânt.
 
Mai multe amănunte puteţi găsi accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa în monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“, disponibilă integral în format electronic.

 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Prevestiri din lumea fizică sau animală, la aromâni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea 107 ani de la nașterea pictorului tulcean Victor Rusu Ciobanu. A fost premiat de celebre instituții internaționale

14 Nov 2018 254

#citeșteDobrogea 110 ani de la nașterea matematicianului tulcean Gheorghe Th. Gheorghiu

14 Nov 2018 247

#citeşteDobrogea „Viciul marinei“, dăruire sau „desgust“? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

06 Nov 2018 584

#citeşteDobrogea Cine sunt blajinii sau rohmanii? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

30 Oct 2018 1024

#citeşteDobrogea „Iasca, o ciupercă în formă de copită care creşte pe copaci, poate fi folosită la aprins focul“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)

27 Oct 2018 1055

#citeşteDobrogea „Nici un colţ de pământ nu mi s’a alipit mai mult de suflet ca pământul dobrogean“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

27 Oct 2018 827

#citeșteDobrogea „Paristrion“, Dobrogea de astăzi? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

25 Oct 2018 519

#citeșteDobrogea „Lampa vie nu este periculoasă, nu ia foc, nu face explozie, căci lumina ei este «rece»“. Prof. O. Mironescu, despre „lumina vie“ și semnificațiile ei

23 Oct 2018 655

#citeşteDobrogea Monografia comunei Valu lui Traian. „Brigăzile artistice de agitaţie“, o gură de aer din altă lume. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

20 Oct 2018 565

#citeşteDobrogea „O lege, ca să-și poată avea autoritatea ei, trebuie să fie fructul experienței, iar nu impusă ca sistem de dominațiune”. Manifest al lui Constantin D. Pariano

20 Oct 2018 830

#citeşteDobrogea „Românul în Dobrogea calcă pretutindeni pe ruinile măririi strămoşilor săi“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

17 Oct 2018 690

#citeșteDobrogea De unde au venit primii învățători în Dobrogea anului 1878. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 Oct 2018 2096

#citeşteDobrogea Participarea femeilor scoţiene la operaţiunile militare din 1916 şi prezenţa lor la Medgidia (galerie foto)

26 Sep 2018 1203

#citeşteDobrogea Participarea musulmanilor din Medgidia la cel de-al Doilea Război Balcanic şi la Primul Război Mondial

12 Sep 2018 1440

#citeşteDobrogea 131 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu, un dobrogean de renume mondial

12 Sep 2018 712

#citeşteDobrogea 162 de ani de atestare documentară a oraşului modern Medgidia

01 Sep 2018 2223

#citeşteDobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările

31 Aug 2018 1611

#citeșteDobrogea Sărbătorile tătarilor, descrise în cartea „Un sat dobrogean Ezibei“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

23 Aug 2018 1222

#citeşteDobrogea Obiceiuri şi tradiții la musulmanii dobrogeni (galerie foto)

21 Aug 2018 3019

#citeșteDobrogea Ion Apolozan și Dumitru Chiravola, eroi ai Primului Război Mondial

17 Aug 2018 943

#citeșteDobrogea Alexandru Alecu, organizatorul școlii musulmane la Medgidia (galerie foto)

12 Aug 2018 860

#citeşteDobrogea Regele Carol I semna, în urmă cu 138 de ani, decretul de înfiinţare a Camerei de Comerţ şi Industrie din Constanţa. Lucrări valoroase din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

09 Aug 2018 1521

#citeșteDobrogea „Zaifet“ sau „carclaruma“ ori „sunet dunii“, obiceiuri la tătarii din Ezibei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

07 Aug 2018 1824

#citeşteDobrogea Tinerii bulgari umblau mascaţi în Postul Paştelui. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

31 Jul 2018 921

#citeşteDobrogea Opt decenii de la naşterea regretatului actor Nicu Constantin

31 Jul 2018 1405

#citeşteDobrogea Cum întâmpinau bulgarii dobrogeni Anul Nou. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

24 Jul 2018 1135

#citeşteDobrogea Scriitorul şi realizatorul TV Corneliu Leu ar fi împlinit, pe 21 iulie, 86 de ani

21 Jul 2018 872

#citeşteDobrogea 158 de ani de la naşterea primarului „de o cinste exemplară“ Cristea Georgescu. Destin tragic

20 Jul 2018 1360

Din nou, despre cei mai loiali minoritari ai statului român - turcii şi tătarii dobrogeni - 1878-1914 (galerie foto)

18 Jul 2018 4919

#citeşteDobrogea Prevestiri din lumea fizică sau animală, la aromâni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

10 Jul 2018 1094

#citeşteDobrogea Sărbători la macedoneni nerecunoscute de biserică. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

03 Jul 2018 1542

#citeşteDobrogea Obiceiuri la aromâni - „Dacă nu te cuminţeşti, te dau liguciarilor“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

27 Jun 2018 1717

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dominic Dembinski. Nostalgii nevinovate

27 Jun 2018 812

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dan Tărchilă. Ceremonial de spiritualitate românească (galerie foto)

26 Jun 2018 676

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Carmen Chihaia. Un teatru pentru mileniul III

25 Jun 2018 600

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Prof. univ. dr. Ion Coja. Un Teatru Naţional la Constanţa?

23 Jun 2018 824

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Prof. univ. dr. Ileana Berlogea. Din cutia amintirilor (galerie foto)

22 Jun 2018 759

#RespectTeatru #CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dr. Romeo Profit. Cu gândul și cu fapta la un semicentenar (galerie foto)

21 Jun 2018 625

#citeşteDobrogea 112 ani de la naşterea sculptorului dobrogean Cristea Grosu (galerie foto)

21 Jun 2018 805

#RespectTeatru# CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dr. Aurelia Lăpușan. De veghe la memoria teatrului constănțean

20 Jun 2018 655

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii 1951. Constanţa sovietică şi înfiinţarea Teatrului Dramatic (galerie foto)

20 Jun 2018 833

#citeșteDobrogea De vorbă cu istoricul Valentin Ciorbea. Legătura dintre generalul Paul Teodorescu, Mănăstirea Dintr-un Lemn și marinari

19 Jun 2018 830

#citeşteDobrogea TOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul IV. Stăpânirea românească Constanţa, stadiul de adormire 1879 - 1895

19 Jun 2018 930

#RespectTeatru Marele regret al artistului Adrian Daminescu - „Nu Oleg Danovski a făcut această Operă, ci tatăl meu“

15 Jun 2018 3515

#RespectTeatru La mulți ani, Alecu Mereuță! Și la cât mai multe amintiri proaspete!

14 Jun 2018 1228

#RespectTeatru La mulți ani, Aida Abagief!

14 Jun 2018 1132

#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean 90 de ani de la nașterea actorului Jean Ionescu, directorul cu cel mai îndelungat mandat la Teatrul de Stat. Interviu acordat în anul 1966

09 Jun 2018 861

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Personalul sanitar al orașului. Cât de veche este farmacia Miga

09 Jun 2018 1331

#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean Șapte titluri esențiale pentru teatrul constănțean

09 Jun 2018 1306

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Dulcea povară“, autor Jean Badea (2017). În curând, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 Jun 2018 808