Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea TOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul IV. Stăpânirea românească Constanţa, stadiul de adormire 1879 - 1895

„A. Stadiul de adormire (1879-1895) 

În aceşti 17 ani, Constanţa a rămas tot cu înfătişarea ei turcească. Cu foarte puţin s’a întins în partea continentală, dintre poştă şi Grand-Hotel (mahalaua tătărască), prin clădiri mici şi răzleţe (n.r. - deci, zona de la Muzeul de Artă Populară pana la Grand era mahalaua tatareasca.Practic, oraşul se termina, aproximativ, la statuia Lupoaică).

Recensământul ce s’a făcut la începutul anului 1879, a dat o numărătoare de 4.530 suflete, în care s’au socotit armata şi funcţionarii. Scăzându-se, rămâne o populaţie locală de 3.000.

Constanţa avea 49 de străzi în anul 1879 

Tot atunci s’a dat şi numirile străzilor, 49 la număr, cu 569 de case, mai mult nişte cocioabe. Numai clădirile în piatră ale lui Aleon (în coasta de S. a liceului vechi) meritau numirea de case (n.r. - Casele Aleon sau Casa de Piatră există şi astazi, au panou „de vânzare“ chiar pe prima stradă dreapta de la Lic. „M. Eminescu“, pe partea stangă, în capatul străzii).
 
Primăria s’a instalat la început în nişte clădiri pe str. Tomis, alături de arestul preventiv, din faţa conacului (n.r. - Conacul era o clădire de pe timpul turcilor în zona unde astăzi se afla Tribunalul, clădirea veche). Apoi s’a mutat în case cu chirie. În 1896, Primăria şi-a construit local propriu; dar fiind neîncăpător, a fost vândut puţin mai in urmă Direcţiunii Poştelor, pentru oficiul telegrafic, care-l ocupă şi azi (n.r. este vorba despre Muzeul de Artă Populara).
 
Poşta şi telegraful - au funcţionat şi pe timpul administraţiei ruseşti, luate dela Turci - erau instalate într’o clădire, de pe la începutul străzii Mircea No. 11 (casa există). Iluminatul oraşului se făcea cu 46 lămpi cu petrol; s’au mai adăogat în urmă alte treizeci. În 1896, erau 359 de Iămpi cu petrol. Iluminatul era dat în întreprindere.

În 1896 nu existau pavaj şi canalizare în Constanţa

Serviciile de incendiu, de curăţenie şi de salubritate erau reduse la trei căruţe cu trei cai; în 1896, pompierii erau organizaţi (15 oameni, 26 de cai, patru pompe, 13 sacale). Nici vorbă nu poate fi de pavaj sau
canalizare.
 
Paza oraşului era încredinţată la 11 sergenţi de noapte, nici unul de zi. În 1896, erau 56 sergenţi, cu un comandant. Piaţa alimentelor se rezuma la 8 barăci de scânduri, pe locul ocupat azi de hala «Unirea» şi coprindea străzile: bulgară, germană şi braşoveni, desfiinţate prin clădirea halei, pe locul Primăriei (n.r. se referă la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa din Piaţa Ovidiu) erau 5-6 barăci cu zarzavat şi fructe.

Spitalul îngrijea doar şapte bolnavi

Comuna avea un spital, într’o casă închiriată; dar era lipsit de toate cele necesare (n.r. se referă la casele ajutorului de primar). Nu putea îngriji, decât şapte bolnavi. În 1893, s’a construit pentru spital un local propriu (pe strada Carol, în spatele şcoalei normale de băeti). A fost dărâmat - de ce s’o fi construit? Şi mai ales de ce s’o fi dărâmat? Nu pricep. În 1908 s’a construit cel actual. 

În 1879, apa era sălcie  

Locuitorii oraşului nostru beau tot apa, pe care o băuse şi Ovidiu, pe timpul exilului lui la Tomis. Fiecare casă îşi avea fântâna ei în curte. Dar apa era sălcie şi se întrebuinţa mai mult la gospodărie. Pentru apa de baut, 80 sacagii o aduceau din «fântânile» dela Palaz (unde fusese lagărul franţuzesc în 1854). Ele au fost clădite de pe vremea Turcilor.

În 1884 se construieşte „Catedrala Sf. Apostol Petru şi Pavel“ 

Primul gând al nostru a fost, ca să clădim un lacaş de închinare către Cel Atot Puternic. Şi, cu cheltuiala Statului, s’a ridicat în 1884 Catedrala (cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel). A fost târnosită în 1895. Comunitatea greacă îşi avea biserica ei, clădită între 1864-7. Armenii şi-au clădit biserica lor în 1880. Catolicii îşi aveau mica lor capelă din 1872.

În 1887 se ridica statuia lui Ovidiu  

Prefectul Remus Opran a luat iniţiativa, ca să se strângă fonduri, pentru ridicarea unei statui poetului Ovidiu. A fost ridicată în 1887. Începuturile culturale au fost slabe. S’a înfiinţat o şcoală normală, care a funcţionat din 1893 până în 1896. A fost mutată la Câmpulung. Erau două şcoli primare (una de băieţi şi alta de fete). 

În 1893 se ridica „Şcoala primară mixtă Principele Ferdinand şi Principesa Maria“ 

S’a clădit pe locul unui fost cimitir turcesc «Şcoala primara mixta Principele Ferdinand şi Principesa Maria» prin anul 1893 (n.r - există şi astăzi, este anexa Muzeului de Artă, la intersecţie Grand cu farmacia Miga). În urma s’au mai înfiinţat alte două (cu localuri închiriate). Pe ţărmul Mării, între farul vechiu şi Catedrala s’a deschis (1879) «bulevardul Regina Elisaveta», Sala de cură a fost mai întâi (1880) lângă farul vechiu (era o casă în paiantă, şubredă; apoi, în 1892, s’a construit - în faţa Băncii Naţionale de azi - un alt local, în paiantă şi pe piloţi de lemn, pe bulevardul Elisabeta, care ţărmurea marea.
 
Ca clădiri particulare: Hotel Carol I, construit de o societate engleză în 1882 şi a costat un million şi jumatate lei. Acum aci se află «CercuI militar Regele Carol I» (n.r. - este vorba despre Comandamentul Marinei Militare de astazi. Clădirea a fost construită între anii 1879 și 1881, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, în stil neoclasic cu frontoane. A servit inițial ca hotel, mai întâi numit „Terminus“, apoi „Carol“. Între anii 1924 și 1927, clădirea a fost supraetajată și a devenit cămin ofițeresc, fiind preluată de Cercul Militar. Din anul 1978 a devenit sediul Comandamentului Marinei Militare, iar în 1982-1983 clădirea a fost restaurată, păstrându-se stilul neoclasic).
 
Lângă el, palatul construit de Gr. Sturza (1884), a fost dărâmat prin 1920-21; iar în faţa, localul Bancii Nationale, aflător şi azi (cel vechiu) (n.r. - este chiar în zona de intrarare în Portul Tomis, unde se află o construcţie neterminată).
 
Am mostenit dela Turci două hoteluri: Danubiu (azi Metropol), unde a fost găzduit Domnitorul Cuza în Mai 1864, când a trecut spre Constantinopol şi alăturea hotel Bizanţ (s’a înlocuit).

Bugetul oraşului Constanţa in 1879 

Dau ca curiozitate primul buget al oraşului nostru pentru anul 1879.
Personal.................... 22.500 lei
Iluminat.................... 5.800 „
Siguranţa ………….. 37.240 „
Incendiu ..………….. 3.960 „
Serviciul tehnic ……. 1.200 „
Serviciul sanitar …… 15.300 „
 Înfrumuseţarea . . . 40.000 „
 Starea civila .... ….. 1.500 „
 Instructia publica . . 2.000 „
Cheltuieli extraord…… 1.620 „
Total ………………….131.120 lei.“
 
#citeştemaideparte - Constanța în 1879-1895
#capitolul IV. Stăpânirea românească
#TOMI-CONSTANŢA monografie (1931)
#Autor M. IONESCU-DOBROGIANU
 
Mai multe despre istoria Tomi aflaţi din monografia „Tomi - Constanţa“ , disponibilă integral în format electronic.

Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .

DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Citeşte şi: 

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Cuvînt Înainte. Autor, colonel Marin Ionescu Dobrogianu

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje 23 Noiembrie 1878 - ziua libertăţii pentru Constanţa

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Constanţa la 1859. Un orăşel mic şi friguros

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul IV. Stăpânirea româneascăRegele Carol. Înțeleptul și Dobrogea


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea Scriitorul şi realizatorul TV Corneliu Leu ar fi împlinit, pe 21 iulie, 86 de ani

21 Jul 2018 771

„Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“, o carte care înnobilează

01 Jul 2018 368

#citeşteDobrogea Obiceiuri la aromâni - „Dacă nu te cuminţeşti, te dau liguciarilor“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

27 Jun 2018 1620

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul IV. Stăpânirea românească Regele Carol. Înțeleptul și Dobrogea

18 Jun 2018 864

#RespectTeatru #CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Motivație (galerie foto)

18 Jun 2018 632

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Seri de teatru antic

18 Jun 2018 829

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, mai bogată cu şapte titluri esenţiale despre teatru. Iar seniorii scenei constănţene se întorc... „acasă“

11 Jun 2018 1166

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Personalul sanitar al orașului. Cât de veche este farmacia Miga

09 Jun 2018 1245

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Dulcea povară“, autor Jean Badea (2017). În curând, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 Jun 2018 739

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Starea economică a Constanţei în ajunul războiului din 1877

08 Jun 2018 848

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje 23 Noiembrie 1878 - ziua libertăţii pentru Constanţa

07 Jun 2018 1255

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Constanța la 1872 - „străzile sunt pline de bucăți cu inscripțiuni, coloane și sculpturi“

06 Jun 2018 683

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Englezii la Constanţa - „oraşul renăscu ca prin farmec“

05 Jun 2018 1174

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Pe locul Catedralei „Sf. Petru şi Pavel“ era un cimitir turcesc

04 Jun 2018 989

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Tătarii şi cazacii în Dobrogea

02 Jun 2018 1432

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Constanţa la 1859. Un orăşel mic şi friguros

01 Jun 2018 1311

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Două misiuni franceze la Constanţa

31 May 2018 788

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Dobrogea la 1854. Sărăcie de nedescris şi holeră

30 May 2018 1222

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Ion Ionescu dela Brad în Dobrogea la 1850

29 May 2018 1612

#citeşteDobrogeaTOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Unde erau cele trei cimitire în Constanţa secolului al XVIII-lea

25 May 2018 1137

#citeşteDobrogeaTOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje „Vai de Constanţa noastră, năvălită de Ruşi”

23 May 2018 1872

#citeşteDobrogea #incredibilamemorieateatruluiconstănţean #citeşteFantasio40monografie Teatrul de Revistă „FANTASIO“. Monografia unui teatru

19 May 2018 994

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Dobrotici şi Ivanco. Dobrogia, „ţară fără păduri“

18 May 2018 1701

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc Genovezii înscriu pe hărțile comerciale Constanța

17 May 2018 930

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Edrissi

16 May 2018 914

#citeșteDobrogea Semnele prevestitoare de moarte la macedoneni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 May 2018 6978

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul doi. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Paristrion

15 May 2018 1076

#citeșteDobrogea În prim-planul obiceiurilor de nuntă la aromâni sunt cântecele. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

15 May 2018 6124

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul doi. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Cumanii în veacul al XI-lea în Dobrogia

14 May 2018 1178

#citeșteDobrogea Credințele macedonenilor legate de botez. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

14 May 2018 1924

#citeşteDobrogea Ritualuri macedoneşti la naştere. Cum aflau sexul viitorului nou-născut. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

12 May 2018 1815

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc Pecenegii. CONSTANȚA în veacul distrugerilor și al sângelui

12 May 2018 1293

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc. RUŞII. Masacru în CONSTANŢA

11 May 2018 1149

#citeșteDobrogea „Folclorul dezvăluie mentalitatea satului.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

10 May 2018 957

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc. BULGARII distrug CONSTANȚA din temelii

10 May 2018 2117

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc. Avarii nu au reuşit să cucerească TOMIS

09 May 2018 1298

#citeșteDobrogea Practici medicale empirice și descântece. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

09 May 2018 1780

#citeşteDobrogea Despre infecţii la naştere şi rufărie neigienică. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 May 2018 2223

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul doi. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc. Hunii lui ATTILA atacă Cetatea Tomis

08 May 2018 1654

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc

07 May 2018 1533

#citeșteDobrogea Promiscuitatea excesivă determina gravele îmbolnăviri. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

05 May 2018 1825

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Cuvînt Înainte. Autor, colonel Marin Ionescu Dobrogianu

04 May 2018 1032

#citeşteDobrogea Ce alimente preferate aveau dobrogenii la 1939. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

03 May 2018 6729

#citeşteDobrogea Tomi - Constanţa (1931) Capitolul I. Începuturile Tomi. Epoca romano-bizantină (galerie foto)

03 May 2018 1669

#citeşteDobrogea Cartierele Constanţei engleze, la lumina lămpilor de petrol. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

02 May 2018 2016

#citeşteDobrogea Monedele antice topite de argintari nu sunt o pagubă pentru ştiinţă? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

30 Apr 2018 1213

#citeșteDobrogea „Mortalitatea infantilă atinsese cote fantastice.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

28 Apr 2018 1715

#citeșteDobrogea „Casele suspecte, tripourile cu jocurile de noroc, cârciumile dădeau mult de lucru poliției.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

27 Apr 2018 1373

#citeșteDobrogea Satul în care nu au avut loc divorţuri. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

26 Apr 2018 3317

#citeşteDobrogea Lupte cu tauri şi fiare sălbatice pe hipodromul de la Tomis. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

25 Apr 2018 1176