Cuza Voda, o comuna noua pe harta judetului

Localitatea beneficiaza de mai multe proiecte de modernizare

Alimentarea cu apa este cea mai mare problema cu care se confrunta populatia comunei * In ceea ce priveste unitatile de invatamant, acestea beneficiaza de apa potabila, intrucat au fost sapate puturi si au fost montate hidrofoare * Administratia publica locala a achizitionat jumatate din cantitatea de lemne, insa primaria mai avea un stoc, asa ca, in prezent, exista intreaga cantitate

La inceputul acestui an, mai exact in luna aprilie, localitatea Cuza Voda s-a desprins din vechea comuna Castelu, devenind la randul sau, comuna. Desi este o localitate relativ nou infiintata, Cuza Voda a inceput sa-si schimbe imaginea. Primarul Eugen Dumitru, cel care a fost numit primar interimar si care, ulterior, a fost ales de localnici, se intereseaza in permanenta de dezvoltarea zonei. Inca de la investire, noul primar si-a stabilit o lista de prioritati, pe care chiar de a doua zi a inceput sa le rezolve. In opinia sefului administratiei publice, cea mai mare problema a localitatii o reprezinta alimentarea cu apa, intrucat, in ultimii 12 ani, in comuna nu a mai functionat acest sistem. De aceea, Primaria a decis ca se impunea intocmirea unui proiect de fezabilitate pentru ca, in cel mai scurt timp, localitatea sa prinda un program Sapard pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apa. In comuna a existat sistem de alimentare cu apa, insa, in ultimii ani, acesta a devenit nefunctional.In ceea ce priveste unitatea de invatamant, aceasta beneficiaza de apa potabila intrucat a fost sapat un put si a fost montat hidrofor. O alta mare problema a administratiei publice care acum este pe cale sa-si gaseasca rezolvare, este dispensarul uman. Pana acum, acesta functiona in spatiul primariei. Acum insa problema va fi rezolvata. In comuna functioneaza un Centru de Plasament care nu prea mai este populat. De aceea, s-a luat decizia ca micutii sa fie mutati intr-un apartament, in timp ce celalalt spatiu este amenajat pentru dispensar. Acolo vor functiona doua cabinete medicale. Spatiul era destul de bine amenajat insa, acum s-a realizat o renovare totala. Aceasta inseamna gresie, faianta, incalzire, apa curenta, cladirea a fost zugravita si a fost montata tamplarie PVC. Primarul Eugen Dumitru este convins ca pana la sfarsitul saptamanii dispensarul va fi gata.In ceea ce priveste un sediu de politie, in comuna nu exista un astfel de spatiu. In prezent Politia isi desfasoara activitatea tot in spatiul Primariei. "Si acest lucru este inca o problema insa, pana in primavara, avem certitudinea ca vom gasi o rezolvare", a conchis primarul comunei Cuza Voda.Scoala beneficiaza de conditii optimeScoala cu clasele I-VIII isi desfasoara activitatea in doua cladiri, care au fost amenajate si dotate, insa exteriorul nu a fost amenajat. Tocmai de aceea in aceasta luna au fost alocate fonduri pentru renovarea exteriorului, intr-o prima faza, a unei cladiri, urmand ca pe parcurs si cea de-a doua cladire sa fie zugravita. In ceea ce priveste lemnele necesare incalzirii pe perioada iernii, administratia publica locala a achizitionat pana in prezent jumatate din cantitate, insa Primaria mai avea un stoc, asa ca, in prezent, exista intreaga cantitate, totusi se doreste ca, in permanenta, sa existe un stoc. Sobele au fost pregatite si curatate. Dintr-un numar total de zece sobe existente, sase au fost reconstruite, in timp ce restul au fost doar verificate. Unitatile educationale beneficiaza de spatii speciale pentru pastrarea alimentelor oferite prin programul "Cornul si laptele".Tot in scurta perioada de cand a fost numit primar, Eugen Dumitru a alocat fonduri pentru refacerea scarilor de la scoala si amenajarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilitati, precum si refacerea unei portiuni de gard. In ceea ce priveste gradinita, aceasta functioneaza acum in spatiul Caminului Cultural. Aici au fost amenajate corespunzator trei sali in care invata aproximativ 80-90 de copii, insa pe viitor spatiul nu va mai fi suficient. Tocmai de aceea, primarul comunei Cuza Voda va face eforturi pentru amenajarea unei noi gradinite.Pana de sarbatori comuna va fi luminata corespunzatorPana la desprinderea de comuna Castelu, in Cuza Voda existau doar putine becuri cu un consum mare de energie. In prezent, au fost alocate 400 milioane lei, pentru reabilitarea sistemului de iluminat public stradal. In acest sens, a fost incheiat un contract, pentru reabilitarea sistemului si se asteapta ca, in cel mult doua trei saptamani, macar partial acest sistem sa fie finalizat. Pe parcurs, in functie de banii existenti se va reabilita intregul sistem. Comuna Cuza Voda beneficiaza de drumuri destul de bune. In primul rand, aproximativ cinci kilometri de drum au fost reabilitati prin programul Sapard. "Chiar in aceste zile, cu sprijinul unui grup de initiativa din partea Etniei Rromilor, se desfasoara un program ce vizeaza reabilitarea drumurilor dintr-un cartier locuit de rromi. Suprafata pregatita masoara 2,5 kilometri si are o valoare de aproximativ patru miliarde lei", a mai precizat primarul Eugen Dumitru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 378

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 448

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 461

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 517

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 558

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 339

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 541

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 691

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 685

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 581

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 830

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 640

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 635

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 579