Gheorghe Murat - „Bugetul anului trecut a fost destul de mic”

Primăria comunei Topalu se pregăteşte de aprobarea bugetului pe anul 2014. „Aşteptăm indicatorii de la Trezorerie, pentru a putea vota în Consiliul Local noul buget”. Întrebat ce aşteptări are de la bugetul din 2014, primarul Gheorghe Murat a afirmat: „La această dată nu avem mare lucru la cunoştinţă. Să vină indicatorii de la Trezorerie, şi atunci ne vom pronunţa”. Bugetul de anul trecut a fost „destul de mic”, a mai precizat şeful autorităţii locale.
Primarul Gheorghe Murat susţine că a intrat în noul an cu dreptul. „Suntem în măsură să asigurăm funcţionarea şcolilor şi a Primăriei”, a explicat primarul comunei Topalu.
 
Au fost plantaţi 3.000 de puieţi în zona bazei sportive
 
Şeful autorităţii locale a declarat că una dintre cele mai recente lucrări finalizate priveşte plantarea a 3.000 de puieţi de salcâm şi de plop în zona bazei sportive. „Puieţii i-am adus de la pepiniera din Medgidia şi i-am plantat cu oamenii care beneficiază de ajutor minim garantat. Puieţii i-am primit gratuit”, a mărturisit şeful autorităţii locale. Amenajarea bazei sportive ar putea fi finalizată în primăvara acestui an, a mai spus primarul Gheorghe Murat. Investiţia presupune realizarea unui teren cu tribune, vestiare, duşuri şi toată infrastructura necesară, astfel încât copiii şi sportivii din localitate să aibă parte de tot confortul. Valoarea proiectului se ridică la 600.000 de lei.
Şeful autorităţii locale a ţinut să amintească şi că spre finele anului trecut a fost încheiată construcţia parcului Primăriei prin crearea unei fântâni arteziene, înfiinţarea spaţiului verde şi sistematizarea cu pavele a zonei. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi. Pentru acest obiectiv a fost investită suma de 30.000 de euro, bani alocaţi din bugetul local.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Termocentrale Constanţa SRL pe anul 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 411

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 399

După un proces care a durat 18 ani! Celebra companie Grup Media Sud SA, din Constanța, va fi radiată de la Registrul Comerţului (MINUTĂ)

09 Apr 2024 1924

DNA angajează! Sunt vacante două posturi. Se cere, printre altele, rezistență la stres

09 Apr 2024 4841

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 446

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 643

Ședință a CLM Constanța Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății Termoficare Constanța SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 537

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1181

Firme Constanța Acţionarii Dorna Estival SA vor stabili bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024

17 Mar 2024 567

Primăria Constanţa lansează programul anual de finanțare nerambursabilă pentru proiecte nonprofit. Iată domeniile vizate

13 Mar 2024 664

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1499

Institutia Prefectului pierde definitiv procesul în dosarul „Bebe Trusou"!

08 Mar 2024 713

Iată ce accesorii cool trebuie să ai într-un apartament modern

04 Mar 2024 541

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță deblocarea programului Casa Verde panouri fotovoltaice 2023

28 Feb 2024 661

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 670