Rau-platnicii vor fi debransati de la sistemul de alimentare cu apa

Comuna Amzacea se afla in proces de transformare

In aceasta perioada, in toate unitatile educationale de pe raza comunei sunt efectuate lucrari de renovare si igienizare * Aproximativ 70% din obiectiv a fost realizat, iar pana pe data de 20 august toate scolile vor fi igienizate * Primaria a fost zugravita si vopsita, pentru a oferi cetatenilor o imagine placuta

La inceputul anului, Constantin Radu, primarul comunei Amzacea, anunta ca in 2004 se va axa pe rezolvarea problemelor din domeniul invatamantului si va incerca sa rezolve deficientele intampinate in alimentarea cu apa. Totodata, anul 2004 reprezinta si perioada declansarii programului Sapard pe raza comunei. Acum, in plin sezon estival, aceste lucrari sunt in continua derulare. Daca in primavara se intampinau anumite probleme in alimentarea cu apa, mai ales in satul Scarisoreanu, acum au fost realizate lucrarile necesare, astfel incat acum localitatea este alimentata cu apa curenta. In prezent sunt intampinate anumite dificultati in incasarea taxelor pentru consumul de apa. Potrivit declaratiilor primarului Constantin Radu, "oamenii inca nu au inteles ca apa consumata trebuie platita. Inregistram mari restante la facturile pentru apa, insa in prezent avem echipe mixte cu angajati de la Primarie si RAJA, care merg la oameni si le explica importanta achitarii datoriilor. Acolo unde se intampina dificultati sau oamenii refuza sa plateasca, vom trece la debransari. Insa pana in prezent nu avem probleme de acest gen. Cele mai mari restante le-am inregistrat la persoanele care locuiesc in apartamentele din centrul localitatii Amzacea. Am insa convingerea ca, pana saptamana viitoare, aceasta problema va fi rezolvata".

Scolile sunt pregatite pentru noul an scolar

Inca de la inceputul acestui an, s-a pus un accent deosebit pe renovarea si modernizarea unitatilor de invatamant. La inceputul verii, scoala din satul General Scarisoreanu a fost renovata si modernizata prin programul Bancii Mondiale. "Aici au fost realizate lucrari de consolidare, reparatii capitale si, nu in ultimul rand, a fost realizata igienizarea institutiei, toate aceste operatiuni costand aproximativ 600.000 de dolari", a afirmat Constantin Radu. Totodata, prin demersurile sefului administratiei publice locale, institutia de invatamant a fost dotata cu mobilier nou, calculatoare si material didactic. "Toate aceste eforturi au fost facute pentru a oferi celor 150 de copii care studiaza in scoala din satul General Scarisoreanu conditiile proprii de desfasurare a procesului educational", a precizat primarul Radu. In aceasta perioada, in toate unitatile educationale de pe raza comunei sunt efectuate lucrari de renovare si igienizare. Potrivit declaratiilor primarului Constantin Radu, "deja s-a realizat aproximativ 60-70% din lucrari. Speram ca cel tarziu pe 20 august sa le finalizam. Sunt zugravite si vopsite salile de clasa si exterioarele, iar la gradinita din localitatea Amzacea se lucreaza la schimbarea dusumelelor. Totodata, grupurile sanitare sunt igienizate si pregatite pentru noul an scolar, astfel incat sa primim copiii in conditii optime.

Primaria din localitate a fost renovata

In urma cu aproximativ o luna, autoritatile locale din comuna Amzacea au decis ca a sosit momentul ca sediul primariei sa fie renovat si modernizat astfel incat sa ofere o imagine mai primitoare si sa constituie o cladire reprezentativa pentru localitate. In acest sens au fost realizate lucrari de renovare a cladirii si a fost zugravita atat in interior, cat si la exterior. Pe hol a fost pusa gresie, astfel incat toti cei care vin la institutie sa fie intampinati de un spatiu nou si modern. "Dorim astfel sa aratam ca suntem intotdeauna aproape de localnici si ca la noi gasesc sprijin si ajutor", a conchis primarul Constantin Radu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 377

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 553

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 500

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 450

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 389

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 537

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 478

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 490

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 603

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 593

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 504

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 709

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 561

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 503

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 618