ZIUA satelor

Alimentare cu apa in Pantelimonul de Sus

DECUPAJ_Vasile_Neicu_Pantelimon.jpgPrimăria a demarat lucrările pentru forarea celor trei puţuri ce vor asigura apă curentă pentru gospodăriile din localitate

Administraţia locală a comunei Pantelimon a demarat lucrările pentru alimentarea cu apă a localităţii Pantelimonul de Sus.
Primarul Vasile Neicu ne-a declarat că în momentul de faţă se forează, la Pantelimonul de Jos, cele trei puţuri care vor asigura alimentarea cu apă a localităţii Pantelimonul de Sus. În Pantelimonul de Jos există alimentare cu apă. Potrivit edilului, valoarea lucrării se cifrează la aproximativ 5,7 miliarde de lei vechi. Banii vor fi asiguraţi de la bugetul local, dar şi de către Consiliului Judeţean Constanţa (CJC).
Un alt proiect important pentru comunitate, aflat în desfăşurare, este şi pietruirea străzilor din localităţile Pantelimonul de Jos şi Nistoreşti. Este vorba despre lucrări pe o lungime totală de aproximativ 4,75 km, după cum ne-a declarat primarul Vasile Neicu. Fondurile necesare pietruirii provin de la bugetul local şi de la CJC.
Autoritatea locală din Pantelimon lucrează, în prezent, la elaborarea unui proiect cu finanţare europeană. Este vorba, mai exact, despre un proiect integrat care cuprinde: alimentare cu apă, staţie de epurare şi canalizare în satul Runcu, reabilitarea/asfaltarea drumurilor din Pantelimonul de Sus şi realizarea unei săli de sport în curtea şcolii din Pantelimonul de Sus.

pantelimonul_de_sus.jpgDrum până la Cheile Dobrogei

Primăria Pantelimon a înfiinţat până în prezent două Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). Prin intermediul ADI încheiate cu administraţia locală din comuna Grădina, primarul Vasile Neicu îşi propune să înfiinţeze un drum de zece kilometri care să facă legătura între comuna sa şi zona Cheile Dobrogei, recunoscută pentru potenţialul său turistic. În proiectul integrat pe care Primăria Pantelimon îl va depune împreună cu autoritatea locală din Grădina, şi prin care pot fi accesate şase milioane de euro, mai sunt incluse: înfiinţarea unei reţele de canalizare şi realizarea unei staţii de epurare în localitatea Pantelimonul de Jos.
De asemenea, prin intermediul ADI încheiate cu administraţia locală a comunei Vulturu, Primăria Pantelimon intenţionează să acceseze fonduri structurale pentru construirea unui cămin de bătrâni cu o capacitate de 25 de locuri şi pentru reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare în satul Nistoreşti.
Administraţia locală din Pantelimon va înfiinţa, de asemenea, o ADI şi cu autoritatea locală din comuna Crucea.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalul judeţului Constanţa Meciul FC Mereni - Sport Prim Oltina s-a încheiat 5-5!

17 Sep 2019 585

BC Athletic Constanţa, un nou turneu câştigat în circuitul de baschet 3×3 Sport Arena Streetball 2019 (galerie foto)

17 Sep 2019 504

Întreceri sportive la Cumpăna, în cadrul „Cupei Diversităţii - Combaterea xenofobiei și discriminării prin sport“ (galerie foto)

16 Sep 2019 546

Contract atribuit Sală de sport nouă la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ (document)

13 Sep 2019 582

Valentin Negrea, arbitru de baschet şi cadru universitar la „Ovidius“, este cel care a murit în accidentul produs între Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu

12 Sep 2019 4560

Reacții la propunerea prof. Camelia Gavrilă ca ministru al Educației

12 Sep 2019 1004

Fotbalul judeţului Constanţa Litoral Corbu şi Trophaeum Adamclisi, scorul etapei

10 Sep 2019 632

Printre ei, două legende ale FC Farul Componenţi ai promoţiei 1977 a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport Constanţa, revedere emoţionantă

09 Sep 2019 1737

Participare de excepţie Pe litoral se desfăşoară a treia ediție a stagiului internațional Pantheon Judo Stage Randori & Kata

06 Sep 2019 813

Ambasadorul Cubei în România va fi prezent la o competiție de oină, cel mai probabil la Constanța

06 Sep 2019 473

Proiecte şi activităţi derulate în luna august prin centrele de agrement aflate în administrarea DJST Constanţa (galerie foto)

05 Sep 2019 458

„Un club mic, dar respectat şi apreciat în toată ţara!“ S-au împlinit 41 de ani de când CSS Medgidia a devenit unitate sportivă independentă

05 Sep 2019 534

Asociaţia „Clubul Sportiv Metalul“ a pierdut procesul cu Primăria Constanţa. Obiectul dosarului - terenul pe care se va construi Sala Polivalentă! Cât vor primi pentru expropriere

05 Sep 2019 1405

Proiectele din ultima lună ale DJST Constanţa

04 Sep 2019 333

Mamaia Până când se mai pot face înscrieri la H3RO by TriChallenge, cea mai mare competiţie de triatlon din sud-estul Europei

30 Aug 2019 469