Românii vor unirea cu Republica Moldova

87,25 % dintre românii din dreapta Prutului îşi doresc unirea cu Republica Moldova. Acesta este unul dintre rezultatele preliminare ale unui sondaj de opinie efectuat în România, în luna iunie, de către Centrul Român pentru Studii şi Strategii.

O serie de date cu privire la percepţia românilor asupra identităţii lingvistice, istorice, politice şi culturale a locuitorilor din Republica Moldova au fost făcute publice astăzi la Chişinău. În timp ce numai 55,2% dintre respondenţi consideră că politicienii din România ar trebui să trateze unirea ca prioritate, un procent mult mai ridicat dintre cei chestionaţi sunt de părere că locuitorii din dreapta Prutului sunt în primul rând români (67,8%), că limba vorbită de ei este româna (71,9 %)şi că „Basarabia este pământ românesc"(84,9%).

Datele preliminare au fost prezentate în cadrul conferinţei-dezbatere cu tema "REUNIREA CELOR DOUĂ STATE GERMANE - model de integrare euro-atlantică pentru R. Moldova, prin REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI". Cu această ocazie, directorul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române Radu Baltasiu a declarat: ,,Această cercetare este prima aşezată într-o paradigmă românească, în sensul că e realizată din perspectiva unui interes românesc şi orânduieşte demersul ştiinţific sub această stea. Din acest punct de vedere, este una dintre primele cercetări care indică limpede că teritoriul dintre Prut şi Nistru, respectiv Republica Moldova sau Basarabia, este încă bine aşezat în mentalul colectiv din România. Asta a fost o surpriză plăcută pentru noi, ne aşteptam ca după douăzeci de ani de curriculă şi mass-media într-o formulă deznaţionalizantă, neadaptată în raport cu complexul Europa, să găsim mai puţin prezentă această resursă mentală. Iată că ea este prezentă şi asta ne bucură".

Evenimentul a fost organizat în ajunul vizitei cancelarului german Angela Merkel la Chişinău. Societatea din Republica Moldova aşteaptă cu interes rezultatele acestei deplasări a oficialului german, în contextul în care în ultimele luni s-a vehiculat ideea reglementării conflictului transnistrean prin aplicarea unui plan de federalizare a republicii. Sondajul de opinie a fost realizat în România, în perioada 7-23 iunie, pe un eşantion reprezentativ naţional de 1486 de persoane, cu o eroare tolerată de +/- 2,5%, la un nivel de încredere de 95%. Rezultatele finale ale cercetării vor fi făcute publice în luna septembrie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1294

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1991

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228