09 Jun, 2011 22:43
733
Parlamentul European
In
contextul apropiatului summit UE-Rusia (9-19 iunie), grupurile politice din
Parlament au transmis un mesaj clar liderilor europeni: "Da" pentru un comerţ
mai intens, vize şi acorduri de cooperare cu Rusia, dar numai dacă Moscova oferă
garanţii în ceea ce priveşte îmbunătăţirea respectării drepturilor omului,
incluzând aici "hotărârile judecătoreşti motivate politic" luate împotriva
liderilor opoziţiei, lipsa de libertate a presei sau ocupaţia militară ilegală
în Georgia.
Conştienţi de interdependenţa dintre UE şi Rusia în
domeniile economic, energetic şi politic, deputaţii europeni speră ca summit-ul
de la Nijni Novgorod (vestul Rusiei), care începe joi, 9 iunie, va reprezenta un
nou impuls dat negocierilor pentru noul Acord de Parteneriat şi Cooperare cu
Moscova, precum şi foii de parcurs convenită recent pentru eliminarea vizelor UE
pentru Federaţia Rusă şi reafirmarea sprijinului UE pentru aderarea Rusiei la
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). În schimb însă, vor trebui abordate
anumite subiecte sensibile ce ţin de comerţ şi drepturile omului.
Reprimarea liderilor opoziţiei, corupţia
judecătorilor
Deputaţii europeni denunţă "interferenţa politică" şi
"deciziile instanţelor motivate politic" împotriva lui Mihail Hodorkovski,
necesitatea de a investiga în continuare încarcerarea şi moartea lui Sergei
Magnitski şi a altor prizonieri politici şi restricţiile uzuale întâmpinate de
partidele de opoziţie la înregistrarea în alegeri, precum cele care vor avea loc
în decembrie 2011 pentru Duma de Stat.
Membrii Parlamentului European
s-au arătat de asemenea îngrijoraţi în legătură cu lipsa de libertate a presei
şi a libertăţii de asociere, aşa cum rezultă din decizia de interzicere a
organizării unui marş al persoanelor homosexuale în Moscova, pentru al şaselea
an consecutiv.
Politica de vize şi conflictul din
Georgia
Grupurile politice iau act de foia de parcurs convenită
recent pentru eliminarea vizelor între UE şi Rusia, care trebuie să "ţină cont
de o abordare pas-cu-pas" în urma unui progres practic real. Înaltul
Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, trebuie să convingă
Rusia să pună capăt emiterii de paşapoarte cetăţenilor din provinciile ocupate
ale Georgiei, Osetia de Sud si Abhazia. În ceea ce priveşte acest conflict,
Rusiei i se solicită să respecte acordul în vigoare cu Georgia şi să îşi retragă
trupele din aceste teritorii georgiene ocupate.
Energia:
evitarea unui nou caz de tipul Fukushima
"Furnizarea de resurse
naturale nu ar trebui folosită drept instrument politic, atrag atenţia deputaţii
europeni, care îndeamnă guvernele să caute o "soluţie trilaterală, echilibrată
între UE-Rusia-Ucraina privind viitoarele importuri de gaze în UE şi să ajungă
la un angajament comun în cadrul summit-ului, în vederea efectuării de teste de
stres la centralele nucleare pentru a evita situaţii precum cea produsă la
centrala din Fukushima, Japonia. Un amendament înaintat de grupul Verzilor, prin
care se solicita închiderea imediată a reactoarelor nuclear similare cu cele de
la Cernobîl, a fost respins cu 409 împotrivă, 180 voturi pentru şi 25 abţineri.
Aderarea la OMC
Deputaţii speră că acest summit va
servi la soluţionarea problemei legate de aderarea Rusiei la Organizaţia
Mondială a Comerţului, inclusiv cea cu privire la interzicerea importurilor de
legume provenind din UE şi renunţarea la orice măsură protecţionistă, "printre
care se numără rectificarea piedicilor în calea comerţului, precum uniunea
vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, care a dus la tarife consolidate mai mari".
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: