Reuşită fără precedent în istoria medicinei Fabrica de organe umane sintetice!

descopera_1.jpgOamenii de ştiinţă de la University College London cresc organe umane în condiţii de laborator, această reuşită tehnologică având posibilitatea de a elimina, în viitor, nevoia ca oamenii să doneze organe.

Echipa condusă de profesorul Alexander Seifalian face parte din departamentul de nanotehnologie şi medicină regenerativă din cadrul universităţii. În cadrul acestui laborator, oamenii de ştiinţă folosesc celulele recoltate din corpul pacienţilor pentru a creşte organe „la comandă". Pentru că organele sunt făcute cu ajutorul propriilor celule ale pacienţilor, riscul ca acestea să fie respinse de corp este, în teorie, eliminat.

„Acum creştem un nas pentru un pacient, pe care urmează să-l folosim luna viitoare. Este o premieră mondială, nimeni nu a mai crescut un nas în laborator până acum", a declarat profesorul Seifalian.

Atunci când nasul va fi transferat în corpul pacientului, acesta nu va fi pus direct pe faţa acestuia, ci va fi introdus într-un balon care va fi implantat sub piele, în braţul pacientului. După patru săptămâni, timp în care pielea şi vasele sanguine se vor dezvolta, nasul va fi monitorizat, iar apoi va fi transplantat pe faţă.

„Alţi specialişti au încercat să facă implanturi pentru înlocuirea nasului, însă nu au găsit soluţii care să funcţioneze pe termen lung. Nasurile pe care aceştia le-au folosit s-au deplasat pe faţă cu timpul, iar forma lor s-a schimbat. În schimb, nasul nostru nu va avea aceste probleme, pentru că este un nas întreg construit din polimeri", a explicat Adlola Oseni, membru al echipei de cercetători.

Polimerul care este folosit pentru conceperea nasului este compus din miliarde de molecule, fiecare dintre acestea măsurând aproximativ un nanometru, fiind astfel de 40.000 de ori mai mici decât grosimea unui fir de păr. Pentru că lucrează la aceste dimensiuni, cercetători pot realiza materialul cu un nivel de detaliu extraordinar.

„În acest nanomaterial există mii de găuri de dimensiuni mici. Ţesutul creşte prin aceste găuri şi devine parte a materialului. Cu timpul, nasul devine un nas adevărat, iar pacientul îl va simţi exact ca pe un nas autentic", a explicat Seifalian. Reţeta exactă a materialului biocompatibil este un secret bine păzit, universitatea investind deja peste 100.000 de lire sterline în conceperea sa.

Cercetătorii realizează şi alte organe în laborator: o trahee, ce a fost folosită în cadrul primului transplant al unui organ sintetic din istorie, urechi sau artere. „Suntem primii cercetători din întreaga lume care lucrează la aşa ceva. Putem face un metru de artere artificiale la fiecare 20 de secunde, dacă dorim", a declarat Seifalian.

„Dacă vom reuşi să creştem o inimă sau un plămân în laborator, nu vom mai avea nevoie de donatori. Eforturile noastre ştiinţifice vor avea consecinţe extraordinare asupra modului în care practicată medicina", a concluzionat Seifalian.

Sursa: Descopera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 504

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 755

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 465

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 579

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 428

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 343

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 524

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 483

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 737

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 735

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 235

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 417

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 541

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 595

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 603