18 percheziţii domiciliare în Constanţa şi Năvodari!

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, au organizat şi executat, ieri, o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri de risc.
Potrivit unor surse, acţiunea a vizat mai multe persoane din Constanţa, care în perioada iulie-octombrie 2015, s-au implicat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice).
În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate 12 gr. de substanţă vegetală, 40 gr. De substanţă pulverulentă, trei grindere, un cântar electronic, precum şi alte dispozitive pentru prepararea, porţionarea şi consumul drogurilor. Pe baza analizelor de laborator a substanţelor vegetale şi pulverulente ridicate, s-a constatat că acestea fac parte din categoria drogurilor de risc, respectiv cannabis şi alpha pvp, fiind identificate şi alte substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
Cercetările au continuat la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa, unde au fost audiate 15 persoane, iar pe baza probatoriului administrat în cauză, procurorii DIICOT Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a cinci inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, trei dintre aceştia fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Din informaţiile noastre, acţiunea a fost sprijinită operativ şi logistic de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime Constanţa, I.P.J. Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Acţiuni Speciale, precum şi I.J.J. Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 522

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 464

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 274

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 637

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 656

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 644

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 487

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 684

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 640

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 893

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 290

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 585

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 544

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 550

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 392