UPDATE 3 A murit Regina Ana!

Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut în nefiinţă. Anunţul a fost făcut de către Ioan-Luca Vlad.
 
„Ea este cea a cărei căldură şi atenţie, arătate faţă de mine în 1993, cu prilejul unei vizite la o expoziţie unde expunea şi tatăl meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colecţiilor - Calea Vicatoriei), m-au făcut să decid că misiune de viaţă să lucrez pentru Familia Regală şi, ulterior, să aleg Dreptul în acest scop.

Mulţi ani mai târziu, în 2011, ajungând la biroul sau din Aubonne, am găsit o fotografie cu noi doi înrămată şi semnată...
Sunt profund întristat de această pierdere, şi îmi sunt vii în memorie momentele petrecute în România alături de Majestatea Să, dar şi în Elveţia, unde îmi aduc aminte că, găsind în arhivă o imagine cu doi tineri în poziţie "en-garde" la scrima, am întrebat-o cine erau, deschizând astfel o povestire despre copilărie, şcoală şi despre colegul sau de scrima.

Mă bucur de aceste momente şi de faptul că am putut să-i aduc un prinos de recunoştinţă, ajutând la publicarea celor două timbre (2014 şi 2015) româneşti care o portretizează sub titlul corect.
Majestatea Să îmi va rămâne în suflet mereu că simbol al misiunii mele în viaţă.
Odihnească-se în Pace!”, a scris, pe Facebook, Ioan-Luca Vlad.

Totodată, familia regală a anunțat, pe site-ul oficial, că Regina Ana a murit astăzi, la ora 13.45, la Spitalul Morges din Elveția. 

UPDATE 3, ora 16.56

Istoricul Ioan Scurtu spune că Regina Ana a României a fost o persoană bună și generoasă. „Am avut sentimentul că a fost o persoană bună, generoasă, aplecată spre rezolvarea problemelor umane, cu alte cuvinte un om care, trecând peste greutățile vieții, a reușit să ajute persoane care se aflau în situații mai dificile", a declarat istoricul pentru Agerpres. De asemenea, a spus că „este bine că Regina Ana va fi înmormântată în pământ românesc lângă celelalte suverane ale României".


UPDATE 2, ora 16.47

Ana de Bourbon-Parma s-a născut la data de 18 septembrie 1923, la Paris, și a fost fiica principelui René de Bourbon-Parma și a principesei Margareta a Danemarcei.

L-a cunoscut pe regele Mihai I al României la Londra, în noiembrie 1947. S-au căsătorit la data de 10 iunie 1948, în Atena, la Palatul Regal. După nuntă, a început exilul regelui Mihai și al soției sale. Au locuit, până la sfârșitul anului 1948, la Vila Sparta. S-au mutat în Lausanne, în anul 1949, iar, mai târziu, în Anglia, unde au locuit până în 1956, când s-au întors în Elveția. S-au stabilit la Versoix, unde au locuit peste patruzeci și cinci de ani. În 2004, s-au mutat la Aubonne. 

Pe 10 iunie 2008, au sărbătorit „Nunta de diamant”, după 60 de ani de căsnicie.

 
UPDATE 1, ora 16.15

„La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges", a anunțat Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.
 
Conform tradiției Funeraliilor Regale din țara noastră, corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fregata „Regina Maria”, participare la ceremoniile dedicate sărbătoririi centenarului proclamării Republicii Turcia

27 Oct 2023 793

Sosirea Fregatei „Regina Maria” în Portul Militar Constanța, la final de misiune NATO în Marea Mediterană (FOTO)

11 Oct 2023 742

Fregata „Regina Maria” a finalizat, cu succes, cea de-a doua etapă a Operației „Sea Guardian” 23

06 Oct 2023 1073

Un tânăr care a vrut să o atace cu o arbaletă pe Regina Elisabeta a II-a a fost condamnat la 9 ani de închisoare

05 Oct 2023 899

BNR lansează o nouă monedă în circuitul numismatic! Care va fi valoarea acesteia?

21 Jul 2023 869

În urmă cu cinci ani avea loc înmormântarea Regelui Mihai I al României. Mărturisirile despre clipele petrecute pe litoralul românesc

16 Dec 2022 1302

Cinci ani de la moartea regelui Mihai, ultimul monarh al României

05 Dec 2022 1489

Cartea zilei Copacul, de Ana Dragomir

11 Jul 2022 1228

ZIUA LIVE Doctor Adriana Mosor - despre cum ne îngrijim pielea iarna

24 Nov 2021 1883

Fregata „Regina Maria“- contribuția la menținerea unei capacități de reacție adecvate la nivelul NATO (FOTO)

18 Nov 2021 1454

ZIUA LIVE Dr. Luminița Ciosnar, medic primar Obstetrică-Ginecologie, despre vaccinul HPV și importanța acestuia

17 Nov 2021 3692

Forțele Navale Române. Fregata „Regina Maria“, la Exercițiul „Dogu Akdeniz 21“

04 Nov 2021 1508

Fregata „Regina Maria” revine în Portul Constanța. A încheiat participarea la Operația NATO „Sea Guardian”

23 Sep 2021 2021

Știați că...? La această dată se năștea regina Ana, soția regelui Mihai I

18 Sep 2021 1959

CT BUS suspendă linia estivală CiTy TOUR

10 Sep 2021 1963