11 May, 2016 12:20
1398
Nadina RUSU
Poliţiştii antidrog din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea şi procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au finalizat, ieri, cercetările şi au dispus sesizarea instanţei de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept, de către un bărbat de 24 de ani din municipiul Tulcea.
În fapt, polițiștii antidrog l-au prins în flagrant – delict la data de 26 martie 2015, în timp ce deținea trei plicuri cu substanțe etnobotanice.
Cercetările efectuate de polițiști au stabilit că bărbatul în cauză ar fi achiziționat substanțe etnobotanice în cursul lunii martie 2015 din municipiul Constanța, cu scopul de a le vinde către consumatorii din municipiul Tulcea și că ar fi vândut substanțe etnobotanice unor persoane din municipiul Tulcea.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: